Moare un om.
Cunoscuții anunță pe Facebook că a murit omul respectiv.
Și încep să plouă tradiționalele și neaoșele: Rest in peace!, Condoleanțe!, Oh, nu, nu se poate una ca asta și așa mai departe.
Periodic și câte un: Dar cum, era așa tânără, avea doar 75 de ani.
Toate astea sunt ok, nu ne considerăm în măsură să fim criticii durerii nimănui.
Dar periodic mai intervine și ăla sau aia religios(oasă) cu fraza care mă face să turbez: Dumnezeu să îl / o ierte.
Hai, să zicem. Dacă mortul a fost o javră, e perfect justificat. Dacă mortul a fost Ion Iliescu și a adus minerii să căsăpească studenții, da, Dumnezeu chiar are multă, multă, muuultă iertare de efectuat.
Ce te faci însă când omul a fost genul ăla de suflet pur și bun, care nu a greșit nimănui nimic nici măcar în gând?
Pe ăla de ce ar fi cazul să-l ierte Dumnezeu?
Dacă omul și-a risipit viața și resursele făcând tot binele pe care îl putea omenește face?
Să-l ierte Dumnezeu pentru ce?
Dacă omul n-a fost în viața lui (sau a ei) decât sprijin, călăuză și umăr de bocete pentru alții?
Pe ăla de ce să-l ierte Dumnezeu?
Poate să-l odihnească în pace, sau cum era formula cealaltă. Sau să-l aibă în pază. Sau să-l țină personal la el în poală, să se joace cu barba, cum preferați.
Dar mie “Dumnezeu să îl / o ierte” îmi sună teribil de lipsit de respect față de decedat(ă). Parcă e o referire directă la niște fapte reprobabile ale omului, ceva eronat din faza de proiect, ceva care să-l facă pe Dumnezeu să încordeze din mușchiul iertării și să ezite măcar zece secunde dacă să-l bage pe cetățean în dosarul Paradis sau în dosarul Smoală.
Exact ceea ce nu e cazul să audă un apropiat în doliu.
Îmi și imaginez cum acesta sau această din urmă se abține din răsputeri dintr- replică de genul “Ba, să te ierte pe tine, că băuni de prost”.
Abia a pierdut o persoană iubită, acum vine şi Maricica să-i zică că oricum mortul sau moarta făceau cine ştie ce măgării obscure şi că le dorim sincer iertare.
Cât de nasol e?
Ce ar fi să nu mai spunem lucruri “că aşa se spune” şi să filtrăm prin prisma gândirii logice ce ne iese pe gură? Sau pe tastatură, în acest caz?
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Cred ca ar suna mai bine “Să te ierți!”, consider că iertarea proprie e cel mai dificil lucru de făcut,să te ierți că nu ai trăit mai mult pt tine și nu pentru alții, să te ierți ca nu ti-ai permis să te bucuri mai mult și nu te-ai iubit suficient, dar cum eu privesc divinitatea altfel și consider ca suntem propriul nostru Dumnezeu, nu am nimic împotriva expresiei “Dumnezeu sa-l ierte!” E doar opinia mea.
Pai asa se zice la ortodocși. Cred ca și la catolici. Dacă asa e obiceiul în religia respectiva… Dacă ești ateu sau nu crezi în Dumnezeu ala © al crestinilor, logic e ori sa te deranjeze propoziția începând de la primul cuvânt, Dumnezeu, ori sa nu te deranjeze deloc, pt ca e jocul lor, whatever.
De ce sa tr bagi în ciorba lor, dacă nu faci parte din ea?
Din copilărie până la 58 de ani am folosit : Dzeu să o/îl odihnească.
foarte fain.