Şi cine plăteşte?

De câteva zile, oameni on- şi offline se indignează de proiectul ăla aberant de lege, iniţiat de ministerul agriculturii. Ăla cu mutatul hipermarketului la periferia oraşelor, respectiv al supermarketului la un kilometru distanţă de piaţă.

Pentru că prezentul ministru al agriculturii, autorul vestitei cugetări “Oaia este o statuie vie”, pare genul ăla de bărbat care nu are în vocabularul curent termenul “consecinţă” şi nu are nici o idee legată de semnificaţia termenului, considerăm că e de datoria noastră să-i subliniem următoarele.

A) O să-ţi superi principala categorie de votanţi 

Oamenii cu joburi bine plătite şi cu ceva bani mănâncă la restaurante sau comandă online ce le trebuie, plătesc cu cardul şi, dacă fac shopping la sfârşit de săptămână, se deplasează cu maşina personală sau cu taxi.

Cei care beneficiază cu adevărat de promoţii şi superoferte sunt, evident, cei cu venituri mici. Asistaţii social. Lor le convine că un kg de cartofi şi un cofrag cu ouă sunt mai ieftine la Billa decât în piaţa din colţ. Şi tot lor le convine că Billa e la o flegmă distanţă, că pot ajunge pe jos.

Mută Billa la periferie, pune-i să-şi plătească transportul până acolo – în condiţiile în care scumpeşti şi carburanţii în toamnă – şi le dai adversarilor tăi exact tipul de argument antisăraci de genul “Băsescu v-a furat pensiile”.

B) O să superi companiile care deţin numitele hipermarketuri 

Prezentele sedii ale magazinelor mijlocii şi mari implică achiziţia unor imobile sau închirierea lor pe termen lung, cheltuieli de amenajare, o cârcă de hârţoage pentru funcţionare.

Într-o ţară în care, cel puţin oficial, proprietatea privată e sacră, nu te poţi duce la oamenii ăia să le zici: Mă băieţi, nu mai aveţi voie de mâine să faceţi asta aici.

Să fiu eu Carfur şi tu guvernul care vrea să-mi bage pe gât o asemenea aberaţie, în secunda următoare aş fi cu tine de gât la toate tribunalele internaţionale şi organismele aferente, şi ţi-aş cere daune de să-ţi iasă pe nas. Iar Carfur chiar are avocaţii şi logistica să facă FIX asta. Şi pe bună dreptate.

Şi nu boul care a ouat legea va plăti din buzunar daunele ci, aţi ghicit, poporul român. Prefer ca impozitele mele să hrănească copii într-un orfelinat.

C) O să periclitezi un mare număr de joburi 

Multe casiere de prin hiper- şi supermarketuri sunt mămici gospodine domiciliate în blocurile din jur. Mulţi manipulanţi marfă, idem. Salariile pe care le primesc nu sunt suficient de mari încât să justifice naveta până pe centura Bucureştiului, nemaivorbind ora dus şi ora întors.

D) Aglomerezi şi mai mult traficul, în oraşe deja supraaglomerate

De câte ori mă duc la Lidl, coada e până-n fund la taxatoare. Dar îmi convine, pentru că Lidl e peste drum. Hai să ne imaginăm că Lidl se mută la dracu-n praznic. Şi toţi cei din coada aia trebuie să ia maşina / taxiul / autobuzul deja doldora de lume să vină până la dracu-n praznic.

E) Şi, în final, îmbogăţeşti doar mafia pieţelor 

Ţăranului Ion îi e egal dacă-şi vinde litrul de lapte cu 0,6 lei lui Kaufland sau speculantului cu ceafă groasă care controlează jumătate din tarabele Bucureştiului. Ba, dimpotrivă. Măcar corporaţia e “regulată” de norme europene de păstrare şi conservare, pe când speculantul e “regulat” doar de buna lui conştiinţă. Adică, de absenţa absolută a acesteia.

 

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Vmo says:

    Cine plătește? Turcul, normal!

  2. m says:

    Io nu mai merg de mult timp “la piata”. Chiar nu mai am timp de pierdut cu asa ceva.
    Moarte psd!

  3. Ratacind pe net says:

    Subscriu: Moarte PSD! De cand au revenit, s-au ambitionat sa faca numai tampenii, poate dintr-o dorinta masochista subconstienta de a-si lua tone de injuraturi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: