Şi gata

Trollywood – cartea a plecat la editura ei, Hyperliteratura. Vă mulţumesc tuturor pentru că mi-aţi povestit care au fost textele voastre preferate. Nu le-am inclus pe toate, pentru că m-a interesat să compilez şi să creez o carte bună, mai mult decât să introduc texte slăbuţe narativ sau la nivel de construcţie, doar pentru că i-au dat satisfacţie unui anumit cititor.

Pe când anumite povestioare de care uitasem cu totul, dar mi le-aţi amintit voi, au fost bucurie pură.

Chiar dacă textul propus de tine în mod special n-a intrat în carte,  el se găseşte în continuare pe blog, deci nu se pierde nimic. Totul e accesibil, într-o formă sau alta.

E de precizat că am terminat de adunat material pentru un volum care se anunţă măricel şi că am muncit în aceste câteva zile de m-am îndoit. Pentru că mi-era un dor nebun să scot o carte.

N-am mai publicat una din 2012, când a ieşit Dona Juana, şi motivul pentru care n-am făcut-o e simplu: modul în care sunt concepute contractele editoriale în România. Faptul că un autor primeşte doar 7% – 10% din valoarea de vânzare a cărţii lui, şi că dintr-o carte care costă, să zicem 40 de lei, tu primeşti 4 lei, din care se mai scad şi taxe.

Practic, depui o muncă solicitantă s-o scrii, urmată de alt efort istovitor, acela de a o promova – şi majoritatea editurilor te lasă să te zbaţi singur, să-ţi faci 100% din efortul de promovare pe 10% din venit. M-am săturat să tot investesc, şi să tot investesc şi să nu văd rezultate.

Hyperliteratura mi-a propus un contract absolut diferit, începând de la modul în care e gândită promovarea şi terminând cu procentul care-mi revine. Am pus cifrele pe hârtie şi a sunat incredibil de avantajos pentru România. Să vedem dacă ne iese. Vreau să sper. Vreau să mai scriu cărţi. Şi nu, nu mai vreau să primesc glorie şi mărunţiş pe ele.

De bine de rău, o parte a cititorilor acestui blog înţeleg să şi ofere, nu doar să pretindă, şi asta mă stimulează să scriu şi să postez şase, uneori şapte texte pe săptămână. Dacă şi publicatul de cărţi devine o activitate răsplătită, şi nu eterna muncă patriotică de până acum, o să reîncep să ofer câte o carte la doi ani. Cam acesta este ritmul meu.

“Dar de ce nu te-ai autoeditat, Lorena?” Pentru că vreau să mă concentrez pe aspectele la care mă pricep, şi anume creaţie, şi să las oameni care se pricep la domeniile complementare să îşi facă munca profesionist. Sunt un singur om şi nu mă interesează să le ştiu pe toate. Sunt deschisă să-mi împart veniturile cu oameni care îşi ştiu meseriile. Dar nu mai sunt deschisă să primesc doar firimiturile.

Să încheiem optimist: în câteva luni, o parte dintre textele bune ale acestui blog vor deveni carte.  (Sunt şi multe proaste. Dumnezeule, şi încă câte. Orice profesie se învaţă greşind ca porcul, şi scrisul nu face excepţie.) Eu mă voi plimba prin toată ţara, să vi le aduc şi să ne cunoaştem.

Să fie într-un ceas bun.