Singurii oameni care mă acuză că n-am simţul umorului sunt gherţoii siniştri. Ştiţi genul. Categoria de individ care începe să insulte, de cele mai multe ori fără urmă de spirit – că un om cu spirit n-are nevoie să îi insulte pe alţii ca să creeze comedie – apoi, când îi zici că mă-sa e cea mai retardată muistă din univers, începe să te certe – tot el pe tine – că n-ai umor.
Sincer? Nu mă interesează să am acel umor care presupune toleranţa la gherţoială. Nu-l doresc şi nu intenţionez să mă antrenez, să mi-l dezvolt. Pentru că insulta nu e umor. Cel mult umoare. Un ins care nu ştie să fie comic decât cu jigniri e de fapt antiumor. De obicei, un om antipatic atunci când e neutru devine infinit mai antipatic atunci când bagă ofensa la înaintare.
Şi, da, ăla pe care l-ai jignit când ai emis retarzenia decide dacă e sau nu jignit, nu tu. Deci, “nu te-am jignit” e o imbecilitate. Poţi, cel mult, să spui că “n-am vrut să te jignesc”.
Eu nu rezolv nimic dacă mimez că nu-mi vine să-ţi ard bocanci în meclă, dacă-mi vine. Şi, decât să învăţ eu să închid ochii la cocălăreală agresivă şi să pretind c-a fost umor, nu e mai simplu şi util pentru toată lumea să înveţi tu cam cum funcţionează umorul, în adevăratul sens al cuvântului?
“când îi zici că mă-sa e cea mai retardată muistă din univers, începe să te certe – tot el pe tine – că n-ai umor” . .. =))
păi da, când insultă el, e umor, când insulţi tu, e butthurt.
Deci abia acum m-am oprit din ras :)) In cazul asta tu ai avut umor si el s-a suparat ca nu are umor. Daca nu ai complexe si sti ca nu este adevarat ce zicea acea persoana este amuzant.
Ps:Este amuzant si motoul tau,sau raspunsul,are mai multe intelesuri :))