Străinilor le plac manelele

La un moment dat, am făcut reporting contra cost din București pentru un jurnalist la o publicație mare din State. Omul m-a agățat de pe Linkedin, unde pun linkuri la blog ca și pe Facebook, mi-a oferit suma x să-i documentez local niște lucruri. Am făcut-o, m-a plătit, all fun and dandy.
Și el a scris reportajele pe baza documentării mele.
În timp ce îi livram interviurile, notițele și alte chestii pe care le-ar fi făcut el însuși mult mai scump în București, povesteam diverse. Și omul mă întreba despre muzica locului. Dar nu despre Paula Seling sau Holograf.

Omul era literalmente fascinat de manele.

Fusese în concediu la București cu câțiva ani în urmă, se combinase cu o videochatistă, și aia îl dusese în toate cârciumile de bairam și manele de prin cartiere. Îmi povestea despre Nicolae Guță “and that very tall girl he is singing with”, adică Roxana prințesa Ardealului. Îmi povestea despre “Florin Salami who has an amazing voice but really needs a stylist”. Și tot așa.

Prin prisma acestui străin, am văzut manelele în cu totul altă lumină.

Noi le desconsiderăm, le asociem cu incultura și mârlănia periferiștilor. Ei savurează izul balcanic specific, le văd ca exotice, pasionale “and a tad oriental”.

Apoi, am cunoscut un cuplu de spanioli veniţi în vacanţă la Bucureşti. Erau ÎNDRĂGOSTIŢI de vocea lui Adi Minune. Nu, nu vag apreciativi, cum suntem noi cu… cu mai nimeni, ca să fim sinceri, pentru că respectul și aprecierea sunt incompatibile cu cetățenia română. Ci ÎNDRĂGOSTIŢI. Îi ştiau cântecele pe dinafară, îi aveau discografia. Şi nu erau cocalari. Erau oameni cu joburi de birou, cu educaţie şi cu haine de firmă. Dar trăiau viaţa la modul pasional. Şi ştiţi ce? Putem abera cât vrem noi despre Adi Minune, dar Adi Minune cântă de parcă viaţa lui ar depinde de asta, deci pasiunea lor era uşor de înţeles.

Apoi, printr-un concurs de împrejurări, am nimerit în backstage la Gogol Bordello şi am băut nişte beri cu trupa. Ce ascultau oamenii ăia, în timp ce se relaxau înainte de concert? O piesă de Ionuţ Cercel. Da, frăţioare, Ionuţ Cercel, care pe atunci era încă puşti şi băga inflexiuni orientale cu glăsciorul lui cristalin. “That kid is crazy talented”.

O prietenă scria azi pe wallul ei că, într-o vacanţă în Ibiza, a nimerit într-un club unde răsuna, dat la maximum, Florin Salam. Şi nu, în club nu era picior de român. Pur şi simplu, patronului îi plăcea muzica lui Salam. Era trepidantă, vie, avea vibe de petrecere. Ce putea să nu-ţi placă?

Pe linia asta de interacţiune cu străinii, e relativ uşor de realizat că DJ Salvatore Ganacci a pus o manea la Neversea nu să ne umilească, nu să ne sugereze că suntem vai mama noastră, sau ce alte tâmpenii aolistice elitistice băşinistice arogante şi penibile am citit ieri pe Facebook, ci, pur şi simplu, ca un omagiu adus gazdelor. Ştia şi el o piesă românească agreabilă, plăcută, şi a decis s-o includă în set, cam aşa cum Freddie Mercury, când a concertat în Budapesta, a interpretat Tavaszi szel vizet araszt. Un cântecel popular pentru copii. Dar ungurii, auzindu-l, au izbucnit în urale.

Cineva le respectase suficient cultura să prezinte o piesă locală.

Când au fost cu turneul Chinese Democracy în Israel, Guns N’Roses au băgat un recital de chitară cu Hatikva, imnul de stat. Şi evreii au reacţionat tot cu urale extatice. Pentru că era un omagiu adus gazdelor.

“Da, Lorena, dar era imnul de stat”.

Păi, bine, dar cine e de vină că imnul de stat evreiesc e muzical, armonios, fredonabil şi lasă loc de interpretare, pe când imnul nostru e anticlimactic şi plicticos de-l întrece până şi Trei culori?

Asta a încercat să facă şi DJ Salvatore Ganacci la Neversea. Un omagiu ţării gazdă cu o piesă melodioasă şi plină de emoţie.

De ce românii n-au putut pur şi simplu să se bucure de moment şi de faptul că cineva le apreciază cultura, aşa cum au făcut ungurii şi israelienii?

Răspuns: de snobi aroganţi, ipocriţi, băşiţi şi cu nasul pe sus. Atât de proşti şi de răi, încât uneori îmi spun că Dumnezeu ne-a dat PSD-ul pentru că îl merităm.

Dacă străinii ne cunosc în primul rând manelele, e pentru că, sincer, spre deosebire de căcatul lobotomizat care se aude la radiouri, şi care nu face decât să mimeze prost muzica lor, manelelele au spirit şi personalitate. Au energie şi fibră. Jvânc, cum le place colegilor mei actori să spună. Au fost scrise pentru petrecere şi generează instant petrecere.

Dar cum noi nu ştim să ne bucurăm pur şi simplu de moment, am ales să-l umplem frigiderele lui Ganacci şi ale festivalului Neversea de carne. Iar chestia asta e de o mârlănie şi de o lipsă de stil mai grave decât orice manea.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. Alex says:

    Poate n-am vazut eu suficiente filmulete de la eveniment, dar, din ce am vazut, oamenii de la fata locului au apreciat si s-au prins in jocul DJ-ului.
    Hatereala a fost in social media, initiata si perpetuata de aolisti, elitisti, basinisti neprezenti, cum, iarasi foarte corect, ai punctat. Sa fie la ei, sa-i inalte pe ei spiritual abordarea asta.

  2. Morbo says:

    Nu elitisti, rasiști.

  3. Laura Maria Ciornei says:

    Ce nu-mi place mie personal la manele sunt versurile. Daca vorbim strict de ritm, de cat de antrenante sunt, jos palaria. Acum, unui strain pe care nu l-ar putea deranja nici versurile, de ce sa nu-i placa?
    In plus plasarea neasteptata a unei piese altfel mi se pare o idee fun.

  4. Andrei says:

    Mereu m-a amuzat faza cu versurile sau mesajul promovat. Nu orice band/cântăreț are ca scop promovarea unor mesaje. Rammstein au cei mai mulți fani la nivel internațional, 99% din ei nici nu înțeleg versurile, tot ce contează e să produci entertainment.

  5. Morbo says:

    Versurile… De parca alte genuri pop au versuri savante. Macar la maneliști unele sunt amuzante, altele trântesc o idee de zici ” ba, are dreptate, le zice bine, în esență, chiar dacă le zice simplu” sau sunt ca cele de la hip hop. În plus, asta cu anti manele (și anti “vulgaritatea” din hip hop) era la moda acu 20 de ani. Cat o mai ținem asa?!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: