Susțin protestul oamenilor din HORECA

Miercuri, oamenii din toate industriile ospitalității vor ieși în stradă să protesteze împotriva situației cumplite în care i-au adus măsurile luate de autorități în contextul pandemiei.

Eu nu pot ieși, pentru că încă am un moment foarte dificil cu astmul și pentru că îmi place să îmi petrec nopțile în patul meu, nu la urgențe, drept care, sunt încă în perioada de repaus la domiciliu recomandată de medicul de familie, dar, pentru că adevărata mea armă e condeiul, nu prezența fizică concretă într-un loc anume, vreau să scriu un text prin care să le arăt sprijinul meu moral călduros oamenilor care lucrează în hoteluri, restaurante și cafenele. Locurile de care mă leagă cele mai frumoase amintiri ale vieții mele.

Ce e un oraș fără hoteluri, restaurante și cafenele? Un simplu cartier muncitoresc extins.

Hotelurile, restaurantele și cafenelele sunt cele care conferă viață socială, creează întâlniri, generează stare de spirit, atmosferă, mood. Sunt veritabile curente culturale sau artistice care s-au născut într-un restaurant sau o cafenea. Turiștii care explorează un nou spațiu își definesc experiența prin triada serviciilor: hotel, restaurant, cafenea. Acestea sunt cartea de vizită a fiecărei țări față de cei veniți să o exploreze.

De exemplu, Bucureștiul verilor de până în 2019 era definit prin viața eclectică, nebună și pasională a tuturor cârciumioarelor care formau centrul vechi. Într-un oraș rămas în urmă din multe puncte de vedere, oaza aceea de ospitalitate grațioasă și excesivă infuza libertate și viață.

Loviturile care au afectat HORECA pe durata întregului 2020 și în prelungire, în 2021, sunt extrem de destabilizatoare și pot arunca sute de mii de oameni în sărăcie, disperare și munți de datorii. Probabil că au și făcut-o. Închiderile de pe o zi pe alta au lăsat nenumărate restaurante cu o aprovizionare de mii de lei în stoc, cu posibilitate mică de exploatare în timp util. O mulțime de oameni au rămas pe perioade mai lungi sau mai scurte fără un loc de muncă. Redeschiderile presupun un buget nou, și pe toată perioada lockdownului, impozitele, chiriile și salariile (măcar tehnice) au mers în continuare.

Apoi, va dura un timp, chiar dacă un restaurant e tehnic redeschis, până să convingi un client să-ți treacă propriu-zis pragul. Cum îmi povestea alaltăieri un amic: Băi, Lore, am intrat în restaurantul de unde-mi iau sandvișul la takeaway. Și am văzut pe unul care stătea la o masă. Fatăă, m-am uitat la el ca la a opta minune a lumii! Om care stă la masă, la restaurant!!!

Da. Dacă un client devine a opta minune a lumii, costurile sunt suportate, desigur, tot de Horeca.

Într-un grup de mici antreprenori din care fac parte pe Facebook, o cucoană țipa că de ceee protestează Horeca, în loc să inventeze delivery și chestii. Cum arată acest interviu, serviciile de delivery profită cu nesimțire de moment și jupoaie cu seninătate comisioane de 35%, bașca livrarea, care e tarifată separat. Și, colac peste pupăză, livratorii, ca livratorii. Obișnuiți cu colete care țin la tăvăleală, trântesc de multe ori mâncarea de zici că e sac de cartofi și aceasta ajunge la om în format varză. Chit că el comandase salată. 😀

Susțin HORECA. Cred că e o datorie civică să ne gândim la industriile care pun țara noastră pe hartă și la modul de subzistență al oamenilor care le fac să meargă.

În fond, ai hoteluri și restaurante bune, ai turism. Ai hoteluri și restaurante bune, ai seri romantice în oraș, ai întâlniri reușite de business, ai petreceri, ai partea plăcută a vieții.

Majoritatea textelor de pe acest blog. până-n pandemie, au fost scrise într-o cafenea prietenoasă, cu muzică discretă în spate și un espresso dublu cu un strop de lapte alături.

Și mi-e dor de asta.

 

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Oana says:

    Da, Lorena, asa este. La Cluj i-au lasat sa functioneze de marti pana duminica, cand iarasi i-au inchis. HORECA trebuie sustinuta.

  2. Morbo says:

    noi am avut noroc la Sibiu, deja de 2 luni jumate e voie inauntru in restaurante. dupa ce cu doar o luna inainte am batut recordul de incidenta la orase mari si mijlocii, de 13 la mie 🙂 si ne-am imbulzit in restaurante si baruri din prima zi (cat s-a putut ), nu am stat sa ne uitam cu mirare la altii :))
    acuma de vreo sapt-doua suntem aproape de 3, dar cam e platou, sper ca horeca sa mai prinda macar 2 saptamani cu incidenta sub 3, ca dupa aia, daca e sa fie, o sa fie vreme mai potrivita pt terase. ma bucur si pt judetele din sud si din moldova, unde cu cateva exceptii + bucuresti si imprenurimi, incidenta e foarte mica.

Leave a Reply to MorboCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: