“Ţaţa satului” e deopotrivă răspândită în mediu rural şi urban, poate fi în primăvara vieţii sau trecută binişor de a treia tinereţe, poate fi posesoare de vagin sau de ipotetice coaie.
Cum o recunoşti?
“Ţaţa satului” nu a putut face şcoală, pentru că au tot trimis-o părinţii cu oile şi vacile la păscut. De aceea, n-a ajuns să pătrundă cu mintea noţiunea de “ABSTRACT”. Nu poate concepe că tu, din lumea ta concretă, iubeşti să construieşti o lume imaginară care nu reflectă nimic din ce eşti tu-cel-concret. Nu poate concepe că oamenii pot discuta şi subiecte care nu au legătură cu persoana lor, că pot construi sisteme de argumente cu detaşare, din pură plăcere a jocului.
De aceea, “ţaţa satului” va intra într-un dialog detaşat şi abstract taman ca un măgar în călduri într-un magazin de miniaturi fragile şi va mânji totul cu speculaţii penibile despre viaţa participanţilor la joc. “Sigur duci lipsă de pulă” / “Eşti nefericită în dragoste” / “Eşti supărată” / “Eşti nemulţumită de presiunea atmosferică” / “Eşti etc.”, va începe ţaţa să bată câmpii. Iar dacă “ţaţa” e de sex masculin sau vizibil lesbiană libidinoasă, o să şi simţi că pune întrebarea referitoare la nefutere / nefericire în dragoste cu tenta aia greţoasă de “am eu nişte pulă / pizdă dacă te interesează!”
Şi abia atunci mă enervez. Băi, ţaţă de orice sex ai fi tu, dacă umbli pe bloage şi oferi organ sexual într-o după-amiază vag ploioasă de duminică, e clar că nu-s io aia nefutută, ci tu! Iar faptul că îţi extrapolezi problema şi încerci să o faci a mea e cu atât mai detestabil. Mergi la un sex shop, cumpără-ţi un vibrator şi inserează-l în punctul în care simţi acuta lipsă ce te determină să speculezi despre viaţa mea intimă.
Şi să lămurim o chestie. Viaţa mea este problema voastră (la “ţaţele satului” mă refer) doar în măsura în care aduc eu subiectul în discuţie. Când o să vreau sfaturi, nu voi solicita clişee de la rataţi de pe Internet, ci voi contacta un specialist. Marş înapoi pe pajişti, că vă aşteaptă oile.
stătui io ce stătui, mângâindu-mă-n barbă, sprijinit în toiag, ca un cioban de pe pajiştile sus-menţionate şi, după îndelungi sforţări ale clerului, zic şi io, hotărât ca virgo-ul în faţa falusului: noah, la aşe post chiar n-ai ce comenta…
şi prietena aia a ta care specula că “o fată tânără nu are cum să aşa-şi-pe-dincolo” se include tot în categoria “ţaţa satului”. 🙂
mă rog, două chestiuni: 1. n-am “prieteni” pe net, e o lume, cum zici şi tu, pe care ţi-o creezi. pe doamna aceea n-o cunosc personal, ne ştim doar din lumea asta, a virtualului sau cum dracu’ i-o zice. 2. na, nu i-a plăcut blogul tău! ce poţi pentru ca să faci? nici ţie nu-ţi place ea, drept dovadă c-ai făcut-o-n tăte felurile (inclusiv, snoabă şi mai ştiu io cum, deşi, din câte ştiu io, nu e cazul . la snobism mă refer). sunteţi personalităţi care nu se pupă. şi cu asta basta.
na, mă-nşelai. crezui că nu e ce comenta la postare asta. şi iaca! 🙂
Stai, stai, stai, ca am si soundtrack pt postu asta 😀
Fara nicio legatura cu restul melodiei, refrenu e feelingu meu fata de tzatzele anterior descrise de matale http://www.youtube.com/watch?v=q3rnrGJu-mU
Sa mearga fara numar si pt interlocutorii sterili carora le explici secretu piramidelor si iti replica un “asa o fi”
dan: 1. nu îmi datorezi explicaţii. 🙂
2. nu cer nimănui să îmi agreeze blogul. dar individa s-a apucat să:
-se lege de mine total aiurea, când eu nu aveam nici o treabă cu ea
-îmi aplice eticheta de “frustrată” exact pe modelul “ţaţa satului”, descris mai sus
-îmi trimită o serie de hateri cretini, pe care a trebuit să îi banez
-citeze de-a-m-pixul din postările mele, ratând în mod sistematic ideea principală a fiecărui text, cu o evidentă rea-voinţă (sau prostie)
-se cace pe ea din cauza oh, limbajului, exact ca o gâscă snoabă ce este – de vreme ce, dacă o întrebi de Palahniuk şi Miller, sigur o să-ţi zică că-s mari autori.
În concluzie, dragă Dane, use your brain: nu “am făcut-o în toate felurile” ci AM ENUMERAT LUCRURI PE CARE LE-A FĂCUT!
Există o subtilă diferenţă între A SPECULA (a face presupuneri gratuite şi a le prezenta drept adevăruri – acea chestie care mă enervează nespus) şi A CONSTATA (a lua la cunoştinţă lucruri pe care omul le face). Nu eu am făcut-o snoabă, ea mi s-a dovedit ca atare.
Leul de oraş: să fie primit!
no stai aşa, că ardeleanu’ get beget din mine s-o-nervat şi tre’ să se facă înţăles.
cu frumuşelu’:
– s-a legat de tine total aiurea. ai ăgrii.
– ţi-a aplicat eticheta de frustrată. ai ăgrii ăghen.
– noah, aci ho. cică ideea cu “trimit vizitatori” nu avea sensul direct, adică “alo, domnu’ luca? ia bagă-te mata pe blog la lorena lupu şi introdu-o în vaginul antecesoarei!”. mi-a explicat că voia să sugereze că, dat fiind că a scris despre blogul tău, sigur vor fi câţiva care vor vrea să-l viziteze. credea că-ţi face trafic, neştiind, probabil, că ai peste 1500 de vizitatori zilnic. deci aci nu ai dreptate. ţi-a trimis hateri numai în măsura în care diverşi imbecili care mai calcă pe acolo s-au hotărât să vină aci să-şi bage picioarele. da’ nu i-a trimis ea direct.
– rea-voinţă sau prostie, tăt un drac ar fi. ideea era că i s-a părut că doreşti să epatezi şi că, în lipsa limbajului licenţios, mesajele tale sunt lipsite de conţinut. na, asta e impresia ei.
– palahniuk sucks. miller merge (henry, nu arthur). da’ stai, că nu despre asta vorbim. :))
în concluzie: sunt de acord că s-a legat de tine într-un mod care era aiurea. aci suntem pe-o cracă. voiam numa’ să-ţi arăt că, cel puţin la a treia liniuţă din mesajul tău, lucrurile îs oleacă mai nuanţate. io oricum nu mai scriu acolo, tocmai pentru că sunt diverşi idioţi care, profitând de faptul că semnez cu numele întreg, au făcut sărcinguri fructuoase pe gugăl (ca nişte securişti veroşi) şi acum se leagă de tot felul de amănunte. da’ asta deja nu mai e în temă.
rea-voinţă sau prostie, corect, tot un drac ar fi. incapacitatea ei de a descifra conţinutul nu mai e vina mea.
şi, ştii, din perspectiva omului care are de şters zilnic o tonă de gunoi din spam, mi-e atât de indiferent dacă a vrut să îmi trimită sau nu cretinii ăia – ţaţe de sex masculin. cert e că mi i-a trimis. şi mai cert e că putea să nu o facă.
lori you’ll be a sore winner, but i’ll just keep my mouth shut.
good idea. 😉
Domnișoară Lorena,
Acum, de dragul adevărului, din saitul respectiv, a cărei denumire ai cenzurat-o, posesoarea blogului nu a trimis pe nimeni să te înjure.
La un comentariu doar și nu ca parte din articol, posesoarea blogului a spus:
”… Madame B … nu e scriitoare cu acte în regulă şi cărţi tipărite, “La nouvelle Sappho” este şi de aceea pretenţiile ar trebui să fie mai mari. Oricum, am tras-o puţin de urechi, ea nici nu ştie, dar i-am mai trimis nişte cititori.”
Posesoarea blogului a făcut doar un spirit și anume că este posibil să mai vină câțiva cititori pe blogul tău în urma articolului ei despre ceea ce scrii tu pe acest blog.
Eu scriu pe blogul persoanei respective și îi știu și pe cei care scriu aici, te informez că nimeni nu ar intra pe blogul tău ca să te înjure.
Ghinionul a făcut ca Lute, care a fost banat pe blogul respectivei doamne din cauza limbajului, să intre pe blogul tău și să spună ceea ce a spus. Această persoană nu mai are însă dreptul să scrie pe blogul doamnei de ceva timp. Sunt sigur că intenția doamnei nu a fost să ți-l trimită pe Lute pe cap.
În altă ordine idei, tocmai am recitit articolul în care doamna critică anumită aspecte ale prozei tale de pe blog. Este un articol aspru, dar nu indecent. Riscul este când ești autor de proză să-i zicem controversată să ai parte și de critici.
Mult succes în continuare.
Bogdan,
Cert e că imbecilul îmi umple în continuare spamul cu gunoi. Prea puţin mă interesează dacă a fost trimis deliberat sau involuntar – important e că e aici.
“Pretenţiile ar trebui să fie mai mari” în ce sens? Voi în ce secol trăiţi? Aţi ratat partea cu Arghezi şi “estetica urâtului” în clasa a XI-a? După cum am spus-o şi lui Dan, un artist are dreptul să îşi aleagă instrumentarul creativ după cum crede de cuviinţă, iar dacă eu am decis că prefer argoul, nu înţeleg ce pretenţii mai mari are cineva dreptul să emită în privinţa mea.
De când judecăm artiştii pe criterii gospodăreşti? “Aoleu, a zis pulă, vai, oh!” Un om de cultură nu va da niciodată ochii peste cap din atâta lucru. O ţaţă a cărei singură educaţie e “să vorbeşti frumos, mamă”, da.
Partea extrem de amuzantă e că adeseori, aceiaşi indivizi care îmi dau mie lecţii de bună-purtare – de parcă arta s-ar conforma vreodată regulilor burgheziei! – se declară mari fani ai lui Miller, ai lui Bukowski, ai tuturor scriitorilor secolului XX care – minune! – au făcut din argou materie primă pentru creaţie.
Ce dovadă mai crasă de snobism vrei?
Şi nu în ultimul rând: fiecare post al meu are, dincolo de limbaj, o idee principală. Altminteri, nu l-aş scrie
Când un om îmi spune că nu vede ideea principală, nu deducem decât că e greu de cap. Sau răuvoitor. Oricare ar fi cazul, nu îi găsesc nici o scuză amicei dvs. pentru că a optat să îşi împroaşte prostia (sau răutatea?) asupra mea.
“Riscul de a încasa critici” e scuza tuturor celor care apără astfel de oameni. Există critici şi critici, domnule. Critici obiective, inteligente şi critici care gem de umori. Nu le băgăm pe toate în oala “riscul criticilor”. Le analizăm pe fiecare în parte şi deducem în ce măsură merită luate în considerare.
lorena, când îţi spuneam de imbecilii care dădeau sărci după numele meu pe gugăl (numai pentru că pot profita, de la înălţimea anonimatului lor frustrant, de faptul că alţii au tăria de a semna cu numele întreg) la unul de-ăsta mă refeream (bogdan). fii cu ochii-n patru. e un prost cu ifose şi, când îi sare ţandăra, trebuie luat cu binişoru’, altfel face spume la gură. ăsta e întruchiparea perfectă a “ţaţei satului”, jur. de aceea mă bucur c-a scris aici. o să avem, aşadar, şi studiu de caz. o să te convingi tu soon.
Ba, nu, n-o să-l avem. Singura săritură de ţandără admisă pe acest blog este a mea – iar comentatorii îşi măsoară lungul cuvintelor sau şi-o fură.
fii atentă ce mesaj a scris pe blogul celălalt, ca să vezi că nu vorbesc tâmpenii:
bogdan:
Cred că-ți pierzi timpul cu o actriță-scriitoare care nu merită să-ți pierzi timpul cu ea. (sic! ai prins anacolutul de autobază? n.m.) Noi românii avem o vorbă: ”Fiecare pasăre pe limba ei piere”.
Tipa nu merită înjurată, dacă merită ceva, merită să nu fie băgată în seamă.
q.e.d. adică tu nu meriţi băgată în seamă, dar el se bagă în seamă, ca un cretin ce se află.
Dacă nici el nu a înţeles ideea principală din comentariul meu de mai sus – care e atât limpede, cât şi decent redactat – e încă un om prost-sau-răuvoitor. Să le fie de bine acolo unde sunt. Îmi pare rău de timpul pierdut cu explicaţiile.
prost sau răuvoitor? eşti indulgentă. el e ambele. 2 în 1. ca şamponu’. şi ai dreptate cu timpul pierdut. eu de aceea îţi şi scrisesem: să foloseşti o retorică sănătoasă şi directă pentru a explica nişte lucruri clare unui dobitoc solemn e ca şi cum ai încerca să-l dumireşti pe vanghelie ce e ăla genitiv enclitic. zero efect.
you can’t blame a girl for trying. 😀
acu’ pe bune, eu nu citesc blogul individei şi nu îi cunosc gaşca. de unde era să ştiu cine e Bogdan şi cum e el?
păi n-aveai. d-aia am intervenit io, să te luminez! 🙂
Well, whatever. Ce-ar fi să încheiem subiectul şi să ne concentrăm pe lucruri interesante şi oameni frumoşi?
Lorena,
Într-o vreme am citit din postările tale pe blog, am ajuns aici de pe blogul domnului care mă critică, și mi-a plăcut ce am citit. Nu am citit însă genul de proză scrisă de tine la care face referire doamna, și din această cauza nu post să infirm dar nici să confirm cele spuse de d-sa. Din punctul meu de vedere, sunt de acord și respect principiul conform căruia fiecare are libertatea de a se manifesta artistic cum crede de cuviință, singura pretenție pe care o am este ca rezultatul să fie de calitate, o pretenție zic eu firească.
Am avut contact însă cu manifestări culturale mai deosebite, am văzut de exemplu ”Bent”, o piesă care m-a impresionat . Acțiunea piesei se petrece în universul concentraționar, unul dintre firele epice principale este dragostea între doi homosexuali, o piesă în care l-am admirat pe Cristian Iacob, al cărui mare fan sunt. De asemenea sunt fan Bukowski, care era născut cu o zi înaintea mea, bineînțeles, în alt an. De curând am citit ”Trilogie murdară la Havana”, cartea cubanezului Pedro Juan Gutierrez, care mi-a plăcut enorm.
Eu nu o să critic partea din opera ta care conține expresii triviale pentru că nu am avut contact cu ea , am avut de- a face numai cu partea cuminte, care mi-a plăcut. Sper însă ca și aceea să fie bună! 🙂
Ce vreau eu să subliniez este că trebuie făcută o disociere între critica doamnei și domnul Lute care ți-a intrat pe forum. Întâmplarea cu Lute este regretabilă pentru toți ceilalți în afară de el și a fost doar un accident.
În altă ordine de idei, nu cred că este relevantă aici și acum critica d-lui Boeriu la adresa mea. Mai relevantă ar fi poate poziția lui față de doamna în cauză, cu care are un dialog de niște ani buni, cred că dacă acesta ar dori să fie obiectiv, mi-ar da dreptate, chiar și mai ales în condițiile în care ar aproba un ”dușman”, deși eu nu îl consider pe Liviu dușman așa cum nu mă văd nici pe mine ca un dușman al lui.
Bogdan, mă bucur că nu ai trecut, cultural vorbind, prin secolul XX ca gâsca prin apă. înseamnă că avem ce vorbi.
între timp am intrat şi eu pe blogul detractoarei mele, să văd cum poate un om comenta aici într-un fel şi dincolo în alt fel.
Ce m-a surprins a fost să constat că, de câteva postări, eu sunt “calul de bătaie” al acelui blog. Întrebări:
1) cum îşi permite cineva să atace aşa-zisa mea “frustrare şi răutate”, apoi să dea un spectacol de frustrare şi răutate cel puţin triplu?
2) ce filon de ură ascunsă am reuşit să declanşez în mintea acestei individe, de nu reuşeşte să îşi găsească alt subiect de “tocat”? oare nu îşi dă nimeni seama că e oarecum patologic ce face ea?
3) “ce bine că m-a băgat şi pe mine în seamă o scriitoare!” ăsta-i omul care îmi reproşează mie vulgaritatea? ce face ea se numeşte calomnie, şi e infinit mai vulgar decât cele mai vulgare texte ale mele. iar faptul că cineva îşi face titlu de glorie din necunoaşterea lui Palahniuk e iarăşi din categoria “ţaţa satului”.
4) poate îi transmiţi din partea mea că ar fi bine să adopte un câine şi să-şi ocupe prea multul timp liber cu ceva pozitiv. atâta energie negativă autogenerată îi poate afecta sănătatea. ceea ce, într-adevăr, nu e problema mea.
Nu cunosc istoricul relaţiilor dintre tine şi Dan-Liviu, de aceea evit să mă pronunţ.
Lorena, permite-mi să fiu cavaler și să nu mă implic mai mult în acest conflict între două doamne și să mă retrag. Pe doamna o cunosc personal și este un om deosebit, îți garantez că nu este ființa înverșunată pe care o vezi tu și, mai mult, este genul de om care nu ar dori niciodată răul cuiva. Vorbind de câini, doamna chiar are doi câini, la care ține foarte mult. Mai cred de asemenea că și tu ești o persoană deosebită. Poți să mă înjuri pentru asta, dar eu cred că tu și cu doamna, făcând abstracție de actuala stare mai încurcată de lucruri, dacă v-ați fi întâlnit undeva și ați fi stat de vorbă, ați fi avut o conversație plăcută.
Nu am participat cu nimic la crearea acestui conflict. M-am pomenit într-o bună zi cu un idiot pe blog. Apoi mi s-a explicat de unde vine. Mergând la sursă, am descoperit o persoană necunoscută care mă înjura de zor. Total gratuit. Acum, descopăr că aceeaşi persoană mă înjură de zor încă de atunci.
Nu mă interesează să intru în conflicte cu internauţi necunoscuţi, nu am făcut decât să ripostez la un atac calomnios şi – te înţeleg pe tine că îţi aperi un prieten personal – dar poate prietenul personal nu are de ce să fie apărat. o caută insistent, cu lumânarea.
Lorena, nu am luat apărarea doamnei, doamna se poate apăra și singură dacă este nevoie, am dorit să fac doar câteva precizări pe care mă bucur că ai avut amabilitatea să accepți să le postez pe blogul tău, lucru pentru care îți mulțumesc.
dacă omul spune într-un mod civilizat şi obiectiv ce are de spus, nu văd de ce să nu posteze.
D-ră Lorena,
O să încerc să fiu obiectiv și pentru aceasta îmi voi închipui că sunt prieten și cu tine, nu numai cu doamna B.
Am citit mai multe dintre ultimele tale postări. Am vrut să-mi conturez, ca să zic aşa, o opinie despre calitatea textelor de pe blogul tău. Atunci, mai demult, mi-au plăcut şi pot să spun că mi-au plăcut şi acum. La cele glumeţe am râs. Și eu am fost mereu un personaj controversat, ca de la personaj controversat la personaj controversat :), poate ar fi bine dacă acel cuvânt cu ”p” ar fi folosit mai cu moderație ca expresie literară. Nu mă înjura, te rog, e numai o opinie.
Gândește-te că aduci 100 de oameni care au citit și citesc și-i pui în fața blogului tău. O parte din ei te vor contesta, poate chiar peste 50% dintre ei. Este gustul lor, opinia lor, și nu-i poți condamna pentru asta. Poate unii vor folosi cuvinte mai aspre pentru a te caracteriza, iarăși, e dreptul lor.
Doamna B te-a criticat, te-a criticat aspru. Tu ai ripostat cu o intensitate care a întrecut nivelul criticii sale. Există un timp al luptei și un timp al răgazului, eu cred că a venit ăst timp din urmă în această poveste ușchită.
Un alt aspect: Liviu te-a informat că a descoperit cine e Lute și cine l-a trimis ca să-ți facă atmosferă pe blog. Cel puțin ultima informație e falsă, te asigur de asta. E posibil și ca acest Lute să fie un alt zărghit de pe net și nu acel Luca. Tu ești o femeie inteligentă și sunt sigur că vei ține seama de această posibilitate.
Doamna respectivă nu l-a citit pe Charles Bukowsky, dar a citit din opera lui Henry Miller. A mai citit și din filozofii germani și pe clasicii ruși. E ceva, crede-mă.
Lorena, tu ești o femeie tânără, frumoasă și în plină ascensiune, îți doresc să faci o carieră deosebită și multă, multă baftă!
Mersi, dar nu mi se pare că am ripostat mai aspru decât merita. În clipa în care un om spune că nu vede idei principale acolo unde acestea se văd clar, nu îi pot spune decât că e prost. Atunci când un om vede frustrare şi răutate acolo unde nu sunt – şi dă un spectacol infinit mai mare de frustrare şi de răutate – nu pot spune decât că acel om este bolnav.
În clipa în care un om stă de nu ştiu câte zile călare pe mine şi nu are alt subiect de tocat decât persoana mea (iar modul în care mă analizează este atât de îmbibat de rea-voinţă) afirm că are o fixaţie. Şi îi urez sincer să vadă un psiholog. Nu o zic nici cu duşmănie, nici cu înverşunare. Modul în care femeii respective i s-a căşunat din nimic pe mine e dubios. Şi ar trebui să îşi facă un examen interior, să se întrebe onest: “ce se întâmplă? ce neîmplinire personală mă face să latru aşa?”
Şi eu am citit filozofi germani, clasici ruşi, renascentişti englezi şi italieni, romantici francezi, suprarealişti şi autori SF de toate naţiile, etc. etc. etc. Am citit şi mult-hulita literatură americană şi mă declar fan. Dacă autorii sud-americani, de la recent nobelizatul Llosa la atât de rafinatul Cortazar ar fi injectabili în venă, mi i-aş injecta, să fie peste tot cu mine. OK, dar care e relevanţa volumului de cărţi citite de fiecare?
Nu e cu atât mai grav când un om care se dă citit eşuează să desprindă ideea unui post de zece rânduri? Şi afirmă că nu o vede? Nu e un semn că a citit degeaba?
Da, mă bucur că mai există femei care citesc SF. Eu sunt printre altele un mare fan al SF-ului. M-am convins de un lucru de-a lungul timpului, că numai femeile inteligente citesc SF-uri.
Hai să-ți spun o chestie, Lorena, nici tu și nici ea nu sunteți frustrate, cred că am ajuns să vă cunosc pe amândouă din punctul acesta de vedere. Ca să fac o glumă, două femei cu pisici nu pot fi frustrate.
Nu aș putea să spun că ai fost calul de bătaie zilele acestea deoarece referirile la tine, după articolul acela, au fost trecătoare. Chestia s-a lungit datorită intervenției/ intervențiilor lui Liviu.
Acum să-ți spun un lucru, doamna nu te-a criticat pentru ideile din mesajele tale, ci pentru limbaj. Dacă pe tine te-am lăudat în postul anterior și pe bună dreptate, acum o s-o laud pe doamna și o să spun că nu este numai o persoană cultivată, ci este și o persoană foarte inteligentă, e brici din punctul acesta de vedere, crede-mă, a văzut acele idei.
Îmi pare rău că s-a ajuns la această situație conflictuală între voi.
Cateva observatii pur subiective:
1. Nu stiu daca Lorena e cea mai buna avocata a propriilor cauze…, dar mie imi place cum scrie pe blog; de altfel, ca urmare a blogului, ea a devenit un nume pentru mine.
2. Imi place expresia “opera lui Henry Miller”… Prin urmare, asa se numesc cartile alea pe care, prin liceu, noi le treceam din mana-n mana pentru a ne “distra” cu ce scria un tip cu adevarat inteligent?… Bine ca nu stiam atunci ca-i vorba de “opera”, ca cine stie ce-ar mai fi iesit de aici.
Cat il priveste pe Henry Chinaski… baiat bun si asta…
bogdan: eu te înţeleg că îţi aperi prietena. e normal, e uman, eşti bărbat iar ea femeie – e datoria ta de gentleman să o aperi.
dar:
a) după o primă tentativă de intervenţie, Dan a tăcut şi s-a retras. iar balamucul a continuat. fără Dan. deci nu Dan a fost motorul scandalului, ci doamna în cauză.
b) dacă îmi critica doar limbajul, era problema ei. aşa cum nu iubim toţi anşoa, şi unii preferă salatele cu salam Victoria, e şi ea liberă să aleagă ce stil narativ preferă. DAAAAR ea a afirmat că nu vede idei, nu vede nimic, doar frustrare şi răutate. E în textele ei, acolo. Şi-a şi permis să îmi aplice eticheta de “proastă”. Aşa, gratuit. Prin urmare, eu am tot dreptul să îi aplic eticheta de “ţaţă mitocancă”. Indiferent cât a citit – modul de a critica o califică drept o ţaţă mitocancă.
c) Înţeleg că şi tu ai avut conflicte trecute cu ea, momente în care şi tu ai perceput-o drept o ţaţă mitocancă. Cel puţin prin perspectiva acestor experienţe, cred că mă poţi înţelege.
d) Te rog – hai să nu mai discutăm acest subiect. “Această situaţie conflictuală” nu a fost generată de mine – aşa cum nu mă consider responsabilă nici dacă ţiganca nebună care ne cotrobăie prin containere începe brusc să urle la mine când trec pe acolo. Aşa a procedat şi amica ta. Repet: toţi suntem subiectivi cu prietenii noştri şi refuzăm să vedem când sar calul. De aceea, hai să discutăm subiecte neutre. OK?
Vlad: mulţumesc, dom’ avocat.
Fiecare e liber să citească ce vrea, ce operă vrea … sau nu la asta te-ai referit?
De Bukowsky am citit tot ce s-a editat la noi, păcat că nu am reuşit acelaşi lucru cu Palahniuk.
Am avut și eu o situație conflictuală cândva cu doamna, dar atunci am fost indus în eroare.
Sunt de acord să încheiem aici subiectul acesta. Sunt atâtea altele pe care le putem discuta.
Din Palahniuk am citit doar Fight Club, Monştri Invizibili şi Jurnal. Dar l-am simţit foarte apropiat sufleteşte de mine.
Cu placere, dar recunosc ca din Palahniuk eu n-am citit un rand.
Față de ce ai citit tu de Palahniuk, Lorena, eu nu am citit Monștri Invizibili, dar în schimb am citit în plus Supraviețuitor, Sufocare, Rant și Bântuiții. Fight Club e clasică, dar cel mai mult mi-au plăcut Jurnal și Bântuiții. O să ai un șoc dacă o să citești Supraviețuitor și Rant. 🙂 Sunt atât de ciudate! Jurnal e romantică, filmul Omul de răchită, cu Nicolas Cage, mi-a adus aminte de cartea asta. Timpurile noastre, moderne, nu ar mai fi aceleași fără Palahniuk. Acesta a avut o mare problemă în a-și recunoaște homosexualitatea, că tot am văzut că ești legată de lumea aceasta și nu spun asta într-un sens negativ.
Uau, tare! Eu după Jurnal nu m-am omorât. Prea mult sirop pentru gustul meu.
—-
Nici nu ai de ce să o spui în sens negativ. Orice experienţă prin care trecem ne îmbogăţeşte sufleteşte. Fie ea mai mult sau mai puţin reuşită.
În legătură cu Jurnal, probabil aici a vorbit romanticul din mine. Cred că experiențele negative ne schimbă, ne întăresc, uneori/ deseori ne călesc precum se călește oțelul, dar nu le iubesc. Prefer întâmplările frumoase.
Cândva, la unul din joburi, am dat un test de personalitate, A reieșit că am o dublă natură, romantică și pragmatică, și că partea pragmatică învinge în cele din urmă. Am fost mulțumit, dar și amuzat pentru că am căpătat oficial certitudinea existenței acestei părți romantice.
Ești o persoană haioasă. E bine când dialogăm, chiar dacă premizele sunt mai deosebite. Așa poți să ajungi să-ți dai seama că de fapt persoana cu care discuți este altfel decât credeai.
Bătrâneii ca mine trebuie să se culce la ora asta. 🙂 Noapte bună!
Tinereii anemici cu două joburi ca mine muncesc. Noapte bună şi ţie. 🙂
Bun articol si comentariile si mai bune decat el.
Huh, iau si eu o gura de aer pe aici.
Buna dimineata, Lorena 🙂
Draga Lorena, am vazut mai sus pusa in discutie atitudinea scriitorului… modern, sa-i zic, de a-si alege anumite instrumente prin a se manifesta artistic, parca asa era, nu?
Spuneai ca e vorba de o alegere, o platitudine ar fi sa spun ca intotdeauna facem o alegere in urma unei convingeri, mai degraba iti poti imagina, daca vrei, desigur :), ca omul asa cum e posesor de canini, are totodata si o natura animalica, pe care o arata, intrebarea e in ce conjuncturi o arata? Pentru ca banuiesc ca daca un om e citit, ar trebui sa si scrie elitist, fara sa fie vorba neaparat de o alegere de instrumente. Evident sa si poata elitist. E vorba mai degraba de un libertinaj al fiintei moderne, probabil pentru ca e mai la indemana. Probabil aproape sigur.
Am observat atitudinea asta la majoritatea scriitorilor, de reviste, de ziare, de bloguri, si nu in ultimul rand de carti noi.
Ia exemplul unui om de cultura, cult rau, si ne putem intreba daca educatia il face un om fericit si ce anume este educatia. Probabil ca niste haine dichisite, care sunt date jos in anumite conjuncturi. Dar cu cat omul este mai educat, hainele alea sunt date jos mai greu. Este el un om fericit cu situatia sa? Evident ca nu. Probabil ca intotdeauna omul spoit de educatie si cultura se va afla in razboi cu omul animal. Pentru ca omul animal, sa fim sinceri, e cam amputat de educatie si morala.
Dupa cum spunea cineva, lupta cea mai crancena e cu tine insuti, pentru ca intotdeauna te afli in ambele tabere.
Si uite ca am dat si explicatia limbajului.
Ceva te face si iti dai anumite haine jos si sa dai cu argoul. Fiinta exista in esenta ei de salbaticiune, si va exista intotdeauna.
Dar imi place de tine, esti cu coaie, si foarte departe de respiratorul de blog care pune un neologism langa cuvantul pizda ca sa dea bine in categoria celor multi, evident prostii cu muci curgatori spre gura.
Like!
Da, interesant punctul de vedere al lui Bonfires. Până la urmă care este diferenţa dintre om şi animal? Păi civilizaţia, educaţia.
Citim în cărţi despre aristocraţie, adevărata aristocraţie, şi vedem filme cu aceasta. Ce-i caracteriza pe membrii acestei clase, printre altele? Onoarea, faptul de a-ţi ţine cuvîntul, politeţea, manierele, educaţia, umanismul.
Ca să fac o glumă, vorbind de educaţie, cum ar fi să-i spui unei fete că o iei de nevastă şi cu două zile înainte să vii şi să-i spui că te-ai încurcat cu alta?
Nu e neaparat punctul meu de vedere. Cred ca asa stau lucrurile. Si de aici se poate extinde, nefiind vorba numai de limbaj, ci si de atitudinea de a avea un blog, aici exclud oarecum pe lorena, pentru ca am impresia ca blogul ei e cumva antiblog. Cand spun blog spun de fapt blog de mucios…
…sau atitudinea omului de a-si nega natura, ca si cum nu ar face parte din ea. Singul lucru care ne mai defineste ca specie este tendinta de a incerca sa ne schimbam categoria, vezi vegetarianismul, mentorul de de toate, psihologul de joasa speta, toti vracii astia.
Mie mi se pare că vorbiţi împreună şi vă înţelegeţi separat.
eniuei, hai să facem distincţie între:
-decenţa în comportament – să nu călcăm pe iarbă, să nu aruncăm cu şaorma pe jos, să nu bălăcărim oameni care nu au nici o treabă cu noi (cazul ţaţelor satului)
-decenţa în literatură – ceea ce înseamnă atât: X (autor) construieşte un univers. frumos sau urât. cu decenţe şi indecenţe aferente. acest univers nu are nici o legătură cu toate clişeele pe care le debitaţi voi despre civilizaţie, din simplul fapt că are reguli proprii.
dacă acţiunea se petrece într-o mină, datoria mea de autor nu e să fiu decentă, ci să ofer mineri credibili, întreprinzând acţiuni credibile. eventual să aibă şi ceva simpatic, să-i iubească oamenii.
dacă acţiunea se întâmplă în cocina de porci, datoria mea de autor e să creez porci cât mai autentici. fie simpatici, fie detestabili.
asta e treaba mea de autor.
Da, ca autor, sunt de acord, ai chiar datoria de a crea mineri credibili (şi chiar să presari pintre ei câţiva mai decenţi, pentru realism 🙂 ).
Dar hai să ieșim din spațiul exclusiv al creației literare și să ne gândim cum ne comportăm în viață, la modul general, cu prietenii, cu cei iubiți, cu colegii. Nu doresc să fiu perceput ca moralizator, doar filozofam între două proiecte, la job. 🙂
Vorbesti despre autor ca si cum el ar fi ceva strain omenirii.
Autorul de text e autorul propriului text. Intr-un plan oricat de indepartat, tot se leaga de el. Nu lua asta ca si cum cineva ar dori sa te judece dupa ceea ce scrii. Doar ca nu ai cum sa scrii ceva, cumva, intr-un anume fel fara sa aibe legatura cu tine. In orice fel de masura vrei tu.
E ca si cum ai spune ca arta unui popor, de exemplu filmele rusesti, e arta si atat. Se spune ca sunt cam singurii care si-au pus intrebari despre lume si existenta. (Se spune prost).
Nu ai cum sa faci/intelegi arta fara sa fie legata de contextul istoric/social.
Scrisul e tot o arta, nu?
Haide mai, nu mai incerca sa pari nesuferita 🙂
Si mai completez ca scrisul si arta scrisului vin din suflet; ca mai introduce autorul pe acolo umor si figuri de stil si ceea ce putem numi haine culturale, ok. O sa-mi spui ca scrisul nu are legatura cu filmele rusesti si contextele istorice. Dar merge pe aceeasi idee. Era o comparatie.
Nu stiu de ce, cand spui cuiva un lucru de genul asta, are o reactie ca si cum ai vrea sa afli ceva compromitator din sufletul lui, nemaiintalnit si nemaivazut.
Iar iti citez din cate unul… de ce este o drama atat de mare sa spui cuiva ca ai 10 lei intr-un buzunar, si ii spui 100? Dramele sunt in capetele oamenilor, neacceptarea adevarului din frica se naste.
De fapt totul se rezuma la un singur lucru. Minciuna fata de altii, chiar si fata de sine.
E si asta o caracteristica a speciei.
Tu observi fin niste lucruri si le spui duios 🙂
Scrisul poarta intotdeauna amprenta autorului sau, cu porci sau fara.
Plecasem de la limbaj si de la cate haine culturale isi da omul jos de pe el, si in ce conditii.
Am intins-o pe ceva comentarii, dar sper ca se intelege ideea.
Asta pentru ca am facut arhitectura, nu literatura.
Oricum, oricat ai sapa, categoria orice-ului, se ajunge intotdeauna la mizerie si tristete umana.
O seara frumoasa sa ai.
Ciao.
Bonfires,
Mai minte omul, dar totul trebuie să aibă o măsură. 🙂 Și beutura, dacă te bea ea pe tine, e nașpa.
Numai fraierii cred ca artistii sunt oameni ca ei toti ! !
Unui artist i se pot ierta micile cacaturi ale vietii care fac deliciul maselor , pentru ca unui oarecare i se iarta altele mai grave sub diferite circumstante . Unui artist , circumstantele ii sunt interzise pentru ca , de cele mai multe ori , albatrosului i se taie si gatul nu numai aripile!
Faptul ca ai citit si stii literatura nu te face artist !
Auzi : “Timpurile noastre, moderne, nu ar mai fi aceleași fără Palahniuk. ” Timpurile voastre moderne , baiatule , nu au inceput cand te-ai nascut tu , ele au inceput mai demult , du-te mult inapoi si-ai sa gasesti nume precum Tzara , Breton ,Boris Vian , …ce rost are ?! Retine , n-am scos nici un cuvant -rau sau bun -despre
Palahniuk (je l’ignore ), oricum , infatuarea cititului mult nu-ti asigura bunul simt , bunul gust si dreapta masura !
Ideea era ca nu gasesti artisti pe toate drumurile , artistii nu sunt ca ceilalti oameni.Ei merita cu prisosinta o cat mai putina tragere la raspundere din partea oamenilor obisnuiti .Kierkegaard era de parere sa nu cadem in vulgar atunci cand nu ajungem la absolut , ma rog , cam asta era ideea ! Ma fut in el de citat ! :-)(daca sunteti “scrofulosi” , luati “secolul xx” , numarul dedicat Danemarcei)
Concluzie : Leave her along , she’s gonna be an artist !