M-am dus la „The Circle”, noul film al lui James Ponsoldt, cu Tom Hanks şi Emma Watson în rolurile principale, anticipând că voi scrie o cronică negativă. În fond, filmul are un rating de 5 /10 pe IMDB şi un incredibil 17% pe Rotten Tomatoes, nemaivorbind de o furie populară cum n-am văzut nici măcar la filme cu adevărat sinistru de proaste, cum ar fi seria Meet the Fockers (39% pe RT) sau Ace Ventura (46% pe Rotten Tomatoes). Cu alte cuvinte, cât de prost poate fi un film, să întrunească un nivel dublu de ură faţă de Meet the Fockers? Răspunsul cred că zace în creieraşul perfect neted, imun la subtilitate şi la pasteluri al spectatorului din zilele noastre, obişnuit cu sitcomuri unde hohote din studio îi arată unde trebuie să râdă.
Pentru că eu am chicotit pe alocuri sarcastic, pe alocuri amar la „The Circle”. N-am râs nici o secundă în gura mare, pentru că nu e genul ăla de comedie, dar am zâmbit cu relativ multe subînţelesuri. Şi am înţeles şi ura populară.
E greu să te uiţi la un film care îşi bate joc metodic şi aplicat de tine, omul de rând al zilelor noastre, şi te ia la mişto în toate apucăturile tale, de la attention whoring compulsiv la corectitudine politică şi de la isteria inutilă de Internet (un băiat primeşte ameninţări cu moartea doar pentru că a sculptat un candelabru din coarne de căprioară şi populaţia a dedus că el e „asasin de căprioare”) la intruziunea agasantă în intimitatea altora.
Continuarea aici.
Mi-a plăcut foarte mult, mai ales modul în care Tom Hanks face pe țucărbergul bonom, oricum el e obișnuit să joace în filme underrated sau de nișă, Atlasul Norilor e primul exemplu care îmi vine acum în minte. Singura chestie care mi s-a părut forțată a fost starea de burnout pe care o experimentează Annie, trece brusc și artificial de la importanța regăsirii în cercul celor mai importanți angajați ai companiei la un statut strident de gică contra. În rest, un film foarte bun, închegat în tot ceea ce, nuanțat, își propune.