Tehnica “atârnache” de promovare a artei

Ieri seara, acest domn de pe Linkedin mi-a dat păpucii din lista lui.
Cu ce-i greşisem? o să întrebaţi voi.
Îi luasem morţii la defilare? No way. Mă manifestasem neplăcut în direcţia lui? No way. Îl incomodasem cu ceva? No fucking way.
Domnul acesta avea o problemă cu indiferenţa mea profundă în faţa Artei Lui. A Artei Lui cu majuscule. Puse de el, nu de alţii.
Dacă pleca din listă pur şi simplu, era ok. Recunosc, mi se fâlfâie glorios de arta lui, şi, dată fiind bariera de limbă, nici el n-a adorat-o vreodată pe a mea.
Dar a ales să plece cu o ultimă copită, administrată apoteotic. Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu.

*

Şi de aceea am ales să scriu acest text. Pentru că văd destui români care aplică aceeaşi disperare în a-şi promova capodoperele. Iar genul acesta de disperare nu impresionează în mod plăcut, niciodată, pe nimeni.

Oamenii nu au o obligaţie să te placă. Nu au o obligaţie să te caute, nu au o obligaţie să se prosterneze adorator şi nu au o obligaţie să te pupe preacucernic în fund. Drept care, nu ai niciun drept să-i tratezi ca şi cum ar avea-o.
Semeni cu cocalarul ăla disperat care, la miez de noapte, se bagă în seamă: “Eşti cea mai frumoasă, specială, sexy şi mătăsoasă zeiţă care a străbătut vreodată zările ecranului meu. Hai la mine s-o punem.” “Nu, mulţumesc”. “Curvă urâtă, grasă, hidoasă, sinistră şi naşpa. Te dai interesantă, fă, canceroaso?”.
Exact ca artistul atârnache, cocalarul atârnache îşi permite acest comportament pentru că, în mintea lui, tu ai o obligaţie apriorică să-ţi împarţi orificiile cu el.

*

Şi exact cum artistul atârnache o să moară nedescoperit pe perioada vieţii, cocalarul atârnache o să moară virgin.
Chiar dacă – şi aici urmează partea tristă – artistul atârnache are un talent cert, iar cocalarul atârnache, dacă se duce la terapie să-şi trateze problemele de comunicare şi agresivitatea, ar putea deveni un bun partener într-un cuplu.

“Şi totuşi, Lorena, eu cum mă comunic?”

Cu graţie. Cu eleganţă. Lăsând loc de bună-ziua. Pentru că nu ştii niciodată dacă femeia aia pe care ai înjurat-o la miez de noapte că nu avea chef de una mică fără obligaţii cu un necunoscut nu e viitorul manager la firma la care o să cauţi de lucru. Şi nu ştii niciodată dacă persoana pe care o scoţi din listă că nu era interesată de arta ta nu e un om care, în alt context şi cu altă comunicare, te-ar fi putut susţine.