Telefon matinal

-Alo, Matilda?
-Nu, Bonaparte.
-Trebuie neapărat să fii ironică?
-De ce mă întrebi dacă-s Matilda, de parcă ar fi telefonul comunităţii? Da, sunt eu.
-Măi, mamă, am văzut la ştiri că a fost incendiu la Bucureşti.
-Cum o zici tu, sună ca şi cum ar fi ars tot oraşul până-n temelii. A ars un club, mamă. În Bucureşti sunt sute de cluburi.
-Bine, voiam să mă asigur că nu ţi s-a întâmplat nimic. Habar n-ai cum m-am speriat când am văzut ştirea la televizor. Şi ştiu că tu eşti cu rockul.
-În ultima perioadă mai mult cu soft rockul, nu cu metalul.
-Şi tu crezi că mă pricep eu la de-astea? Bine că nu ai fost acolo.
-Mulţumesc pentru grijă.
-Şi te rog frumos, ai grijă pe unde umbli, da?
-Încerc. Nu-ţi pot da garanţie pe imposturile şi proastele izolări ale altora, dar încerc.
-Nu glumi, mă, Matilda, eu vorbeam serios. E îngrozitor să nu ştii pe unde îţi umblă copilul.
-Mamă, copilul tău e ditamai dihania obeză.
-Pentru mine e la fel de copil ca atunci când l-am alăptat prima oară.
-Ei, acum nu sug decât la ţâţa lui Bachus.
-Unul fără ţâţe nu găseai? Ştii că niciodată nu mi-au plăcut gusturile tale în bărbaţi. Lasă, important e că eşti bine.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

11 Responses

  1. pauldarvariu says:

    Sper că “Matilda Bonaparte” nu e un pseudionim pentru L.L. Nu de alta, dar n-aş vrea să ştiu că L.L. este “ditamai dihania obeză”!

  2. Monica says:

    Nici una, Lorena, noi te iubim si la 200 de kile daca le suporti 🙂 Sa nu schimbi tonul si sa nu te cumintesti, in rest, le-om duce noi cumva 🙂

  3. Liz says:

    Am primit si eu telefonul matinal de la mama din Galati pana la mine in Cluj (!) pentru ca a deschis televizorul si nu auzea decat concert rock si morti/raniti si gata, pentru ea eram acolo. Culmea e ca nici eu n-am avut argumente sa o linistesc decat temporar. Cluburile din Cluj in care merg au niste intrari/iesiri greu de accesat si cand sunt doar 60 de oameni in tot barul. Si la cate concerte am fost, vai! Si o sa ma mai duc. Dar socul asta nu o sa-mi treaca prea curand.

  4. pauldarvariu says:

    Care ar fi problema? Niciuna! Atâta doar că mă necăjeşte când cineva face mişto de o persoană pe care o simpatizez. Chiar şi atunci când acel mişto se cheamă “autoironie”!

  5. Dan says:

    Mda, acum o sa inchida cluburile astea, ca tot sunt niste cosciuge ambulante, dar ma gandesc la cei care concerteaza acolo. Daca tot le taiati macaroana macar cumparati-le naibii albumele si nu le mai luati de pe net, ca baietii astia nu se hranesc cu aer!

  6. boemul says:

    nu petrec mai mult de 20 de minute pe zi în baie, dar, printr-o stranie coincidenţă, sâmbătă la prima oră când m-a sunat maică-mea eram pe tron, când m-a sunat sor-mea sub duş. şi nu obişnuiesc să iau telefonul după mine…
    cică au îmbătrânit câţiva ani în minutele alea până le-am sunat înapoi.

  7. Dan says:

    Acolo sunt chestii foarte ciudate, pe care eu nu le inteleg deloc. Bun, clubul ala era un cosciug ambulant, asta s-a stabilit deja, dar cu artificiile alea sunt ceva ciudat. Oamenii astia au anuntat pe net ‘show pirotehnic’. Un show pirotehnic inseamna o intreaga conceptie, are o estetica, e facut de niste specialisti. Inteleg ca a existat o firma care a organizat treaba asta, alta decat clubul. Au existat si pirotehnisti? Cum poate ajunge o firma de pirotehnie la doua artificii si inca PROST PUSE? Adica le-au pus pe stalpul de metal, dar oblic, directionate pe stalpul cu burete. Cineva harsit in pirotehnie n-ar fi facut asa ceva. Din o mie de feluri in care sa asezi o artifica de tort (marea pirotehnie!) in sala aia l-au ales fix pe cel mai prost. Ce s-a intamplat, cum s-a ajuns de la ‘efecte pirotehnice’ la artificii de tort?

  8. ion says:

    Pai spune asa. Chiar mi se pareau sexy textele tale si te-ai gasit acum sa imi strici fantezia. Acum inteleg nevoia de negru…

Leave a Reply to boemulCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading