Top 10 Depeche Mode

RIP Andy Fletcher. Ştiu, e trist că public câte un astfel de top abia când se duce câte un artist să mixeze cu îngerii. Problema e că, dacă fac articole despre muzică şi nu se leagă direct de un eveniment nefericit, de tip nuntă, botez, înmormântare, nu-l citeşte nici sulea. Şi urăăăsc ideea de a munci neproductiv.

Depeche Mode sunt tăticii absoluţi şi incomparabili ai muzicii electronice moderne. Ei au transformat sintetizatorul într-un instrument vedetă, ei au demonstrat că orice gen muzical, de la blues la heavy metal, poate fi transpus cu succes în muzică electronică şi ei au inovat soundul modern în moduri pe care nici măcar nu le putem enumera într-un banal articolaş de blog.

Pentru că nu suntem genul siropos şi smiorcăitor, ne pricepem să celebrăm geniul incontestabil al acestui act de imensă valoare culturală care a fost Depeche Mode într-un singur mod(e): prin muzica lor.

Aşadar, să apăsăm play, da?

Dar înainte de asta, disclaimer: Ca de obicei, dacă piesa ta preferată lipseşte, ţine minte că nu m-ai plătit să fac acest top, prin urmare nu îţi datorez nimic, şi nu ceda tentaţiei de a fi mârlete în secţiunea de comentarii, pentru că o să cam fac amor cu mămiţica ta, şi n-o s-o plătesc la final. Mergi pe stilul cu care mă seduci, şi anume completarea politicoasă, elegantă, amabilă. Pe tonul cu care îţi place să ţi se vorbească.

Dar să trecem la muzică:

10. In Your Room (1994, Songs of Faith and Devotion)

Există o anumită estetică grunge a videoclipurilor din anii 90, iar această estetică mi-e infinit de dragă. Vizionând acest video, veţi vedea o confluenţă de stil cu Nirvana, Pearl Jam, Soundgarden, Alice in Chains şi orice altă trupă care a făcut un clip grunge în anii 90, şi da, chestia asta mi-o scoală grav. A se adăuga nota de melancolie contemplativă de-a dreptul filozofică şi îmbinarea sublimă între chitara electrică şi loops care fac sarea şi piperul muzicii electronice. Electro-grunge ar fi un termen adecvat. Şi dovada că, orice ai încerca să faci cu muzica electronică, Depeche Mode o să-ţi rânjească în nas.

9. Precious (2005, Playing the Angel)

Chiar dacă piesele cele mai cunoscute ale trupei sunt cele ritmate şi energice, o baladă la timpul ei face cât zece… ok, whatever. Dar vorbim desigur de o baladă electro, cu nişte hooks incredibil de catchy, şi, deşi vocea lead e suavă, expresivă şi intens emotivă, beaturile şi clipul ilustrează pe deplin faptul că Depeche a înţeles încotro merge muzica electronică şi că nimic nu e prea mult pentru ei.

8. Heaven (Delta Machine, 2013)

Una dintre cele mai frumoase şi impresionante piese scrise şi interpretate în anii 2010, Heaven merge pe un crossover între synth şi rock, în timp ce reia tema religiei, prezentă de-a lungul şi de-a latul operei celor de la Depeche Mode. Clipul e o celebrare a autenticităţii HD recent îmbrăţişate de mainstream, iar spaţiul e o fostă biserică scoasă din uz. Iar vocea e absolut incredibilă.

7. Where’s The Revolution (Spirit, 2017)

Ce mi s-a părut fascinant la acest clip lansat acum cinci ani? Faptul că atât soundul, cât şi vocea, cât şi tematica, cât şi modul în care a fost conceput videoclipul îţi amintesc de Depeche cei care au atins succesul mondial în anii 80 – 90. Cumva, s-au întors la rădăcini, dar cu mijloace contemporane. Şi desigur, mesajul politic extrem de pregnant şi bine conceptualizat adaugă la realizarea artistică de excepţie.

Fată, îl citesc deja pe gigel în secţiunea de comentarii, ce e cu limbajul ăsta pe tine? Suări, mafrends, dar arta e artă şi se tratează ca atare.

6. Just Can’t Get Enough (Speak and Spell, 1981)

Speak and Spell e albumul de debut al trupei, iar Just Can’t Get Enough, primul lor mare succes. Atât de tdefinitoriu pentru new wave-ul perioadei. Atât de simplu, de catchy, de dansabil până dimineaţa. Să ne amintim că acestea erau piese create pentru discotecă, şi ce-ţi doreai cu ele era să faci omul să sară în sus de să zguduie ringul de dans.

Nostalgic.

5. Policy of Truth (Violator, 1990)

Momentul când Depeche Mode au spart piaţa, radiourile, MTV, criticii, fanii, pe tanti Miţi de la aprozar şi pe mamele tuturor a fost lansarea albumului Violator, în 1990. O capodoperă crossover, masterpiece electronic care fingereşte toate genurile, Violator i-a confirmat pe Depeche Mode drept Depeche Mode.

De ce îmi place Policy of Truth, deşi toate piesele acestui album sunt perfecte?

Preferinţă personală.

Şi rifful ăla imposibil de confundat care îţi penetrează creierul şi care rămâne cu tine pe tot restul zilei. Şi mesajul coroziv, dar relatable.

4. Master and Servant (Some Great Reward, 1984)

Al patrulea album al trupei se menţinea pe linia de electro pop atât de definitorie pentru anii 80, dar căpăta deja personalitate de sine stătătoare şi distincţie. Master and Servant e o piesă senzuală şi intens erotică, dar pas cu pas, realizezi că senzualitatea se converteşte în altă meditaţie pe tema condiţiei umane.

Hey, am apucat să zic că e una dintre cele mai sexy piese ale trupei?

OK. Mă repet. E una dintre cele mai sexy piese ale trupei. Catchy şi irezitibilă. Mă face să vreau să biciuiesc sclavi.

3. I Feel You (Songs of Faith and Devotion, 1993)

Era o eră tulbure. Rockerii şi depeşiştii erau la cuţite şi se certau sângeros. Atunci, Dave Gahan a zis: Staţi aşa, că vă demonstrează băiatul cine poate fi un tătic şi un zeu al rockului. Şi a ieşit această power baladă blues-rock pe elemente electro, care a lăsat paf pe toată lumea.

Dovada că artiştii adevăraţi nu sunt prizonierii unui gen.

2. Enjoy the Silence (Violator, 1990)

Vă provoc să-mi spuneţi că nu e acesta momentul când s-a pus baza muzicii trap, aşa cum o ştim azi.

Şi da, e poate cel mai cunoscut hit al trupei, cel pe care eram obligată să-l pun, că altfel îmi dădeaţi toţi unsubscribe şi aşa mai departe.

Enjoy the silence, b*tchez!

1. Personal Jesus (Violator, 1990)

A treia piesă de pe Violator, Loreno?

Mdap, albumul ăla e perfecţiune pură, cam ca albumul negru al lui Metallica.

Serios, nu aveam cum să nu pun Personal Jesus pe locul 1. Parodia fină a religiei de corporaţie, a predicatorilor de profesie. Influenţele de rock alternativ şi de blues. Estetica de tip Nouvelle Vague a clipului. Tot ce poţi iubi la un loc.

Şi ştiu, sunt multe alte piese excepţionale ale lui Depeche Mode, dar îmi asum subiectivitatea. Poţi să le pui în comentarii pe ale tale.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. edu says:

    Are destule pasaje care ma lasa rece, dar restul imi plac suficient de mult incat sa o ascult destul de des: See You

  2. Traian says:

    Richaaaard and touch face! :)) Aşa înţelegeam eu pe vremea aia…

  3. Cineva says:

    Interesant – fan DM here, care, in conflictul dintre rockeri si DM eram in tabara DM (desi Bon Jovi, Bryan Adams, Queen, Pink Floyd, Compact erau de asemenea in colectia mea de casete audio – eram prea saraci ca sa ne permitem CD-uri pe atunci. (Metallica erau mult prea duri si mult prea mult pt mine, deci nu ascultam decat Nothing Else Matters si Unforgiven de la ei). De Manowar nici nu se punea problema.
    Si nu mi-e rusine, ascultam asiduu 2Unlimited, Culture Beat, Masterboy, DJ Bobo, Snap si multe alte nume mari din genul Euro-Disco – nu aveai cum sa le ratezi daca erai licean in anii 90.
    Subiectiv sunt si eu: Violator, Songs of Faith and Devotion si Music for the Masses mi se par de departe cele mai bune albume ale lor – primele 2 absolut perfecte, cap-coada.
    As pune si 101 aici, dar nu e album per se, ci live – concertul din Pasadena a fost considerat cel mai bun al lor ever (fanii stiu cand absolut TOT stadionul flendura cu mainile in sus la “Never let me down again”) si multi specialisti il considera unul dintre cele mai bune ale anilor 80.
    Ca melodie de suflet, e greu sa aleg un pole-position. Probabil ar fi Higher Love, poate si pentru ca asta mi-a mers cel mai bine.
    E greu sa-ti placa unul mai mult ca altul, din cei 3 ramasi in ultimii ani. Andy ramane unul dintre cei mai buni keyboard-isti ai genului (sigur, nu e Jean-Michel Jarre sau Vangelis, dar nici nu se pune problema unei comparatii cu muzica electronica pura). Martin Gore e creierul. Ce este insa interesant e ca dupa ce a vazut moartea cu ochii (cam la propriu), in anii 90, Dave Gahan s-a convertit la Ortodoxie, in urma unui pelerinaj religios in Grecia. LOVE him for that.
    Sunt multe de spus. DM ramane muzica de suflet a copilariei mele, alaturi de Roxette si de Modern Talking-ul perioadei din generala.
    Cred totusi ca Andy Fletcher va avea un Alesis Andromeda acolo sus in Ceruri. Era clapa lui preferata.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading