Cum ne îngrijim pielea pe timp de caniculă

Foto: Alexandr Ivanov

Lunile astea, a fost cald. A fost cald de ți se topeau oasele. Recordul mondial pentru cele mai înalte temperaturi a fost depășit de nu știu câte ori. Și deși am pășit oficial în luna septembrie, se pare că temperaturile de peste 30 de grade nu pleacă nicăieri.

Pentru gigeii care poluează subsolul fiecărui articol de îngrijire personală cu „tot ce-ți trebuie e apă și săpun.” OK, mulțumim. Poți să te oprești aici, ne vedem la următorul articol.

Pentru femeile și bărbații care țin la aspectul lor fizic fresh și strălucitor, și înțeleg că nu putem pretinde să plăcem altora cât timp nu avem grijă să ne plăcem în primul rând nouă, am o veste: stratul de transpirație nu se califică pe post de agent de hidratare, expunerea iresponsabilă la soare timp de ore în șir te îmbătrânește teribil, iar sebumul secretat de superbele noastre fețe sub acțiunea soarelui este comedogenic. Adică, dă naștere la coșuri.

Vestea bună e că, în următoarele trei zile, Notino vă oferă reduceri de până la 30% pentru produsele de îngrijire a pielii.

Dacă nu v-ați primis din propoziția precedentă: acest articol e realizat în colaborare cu Notino. De ce e bine ca sora ta Lorena să continue colaborarea cu Notino? Pentru că vei beneficia în continuare de texte de îngrijire a pielii gratuit și la obiect. Știți că eu nu mint poporul cu televizorul. Cum ajuți ca sora ta să aibă în continuare o colaborare de succes cu Notino? Intri pe linkul meu, AICI. Îți faci frumușel cumpărăturile, bagi la checkout codul skincare, și obții reduceri de până la 30% la produsele de îngrijire a pielii.

Mbun. Acum că am lămurit-o pe asta, să începem cu evidentul.

Bea apă. Da, știu, apa nu e bună nici în cizme. Dar ai nevoie de ea, și în cantități constante, până pe la 2 – 3 litri, în funcție de medicul întrebat, să înlocuiești apa pe care o pierzi prin transpirație. Poți să îți cumperi și mama cremelor: dacă nu hidratezi organismul și din interior, e cam degeaba.

Curăță în profunzime tenul. Tocmai pentru că transpiri ca o lucrătoare senzuală în biserică, și elimini toxine din interior, la care se adaugă și poluarea din exterior, și degradarea mai accentuată datorată temperaturii nesfinte, curățarea tenului e mai importantă decât în orice alt sezon. Sigur, apa e esențială, să nu mai țipe gigel în secțiunea de comentarii. Dar ai nevoie și de un produs de curățare special pentru pielea fină a feței tale superbe.

Și, pentru că e vară, și vara tindem să fim mai uleioși, recomandat ar fi să lași la o parte demachiantele grele, creme onctuoase și alte chestii de genul, și să alegi un produs de curățare / demachiant fluid, poate chiar o apă micelară. Preferatul meu este Neutrogena Hydro Boost® Face, apă micelară cu acid hialuronic, care îndepărtează orice tip de makeup, plus ce se acumulează prin pori într-o zi normală de București, plus celulele moarte. E ok și pentru zona ochilor, te face să ai o piele fină de bebeluș și dacă îl căutați pe linkul dat de mine mai sus, îl găsiți și la 400 de ml, să-l aveți mult timp. La 47 de lei preț întreg și 37 de lei la reducere, e ceea ce numim o INVESTIȚIE.

Serurile noastre toate

De ce sunt serurile minunate, mai ales pe perioada verii? Pentru că formula lor concentrată oferă mai mult din ingredientul activ, fără toate substanțele necesare pentru crearea texturii de cremă. Pentru că tenul tău însetat de caniculă le absoarbe ca un burete. Și pentru că, vara, tenul devenit mai uleios tinde să nu coopereze foarte bine cu cremele mai vâscoase, care pot lăsa reziduuri la suprafața pielii. Care arată inestetic și dacă ai apucat să aplici și machiaj deasupra, pari o păpușă care se fărâmițează.

Iar serurile ideale pentru vară sunt:

a) Un ser cu vitamina C

Ai nevoie de antioxidanți vara mai mult decât oricând. În plus, vitamina C tonifiază, stimulează producția de colagen, repară ridulețele fine și luptă împotriva petelor pigmentare, pe care le faci din cauza expunerii prelungite la soare. Sau, rectific. Le poți face din mai multe motive. Unul, cel interesant în contextul dat, fiind expunerea prelungită la soare.

Preferatul meu e serul Garnier Skin Naturals Vitamin C, 30 ml. Preț întreg 51 de lei. Dar în aceste trei zile, cu codul skincare, îl înhați la 36 de lei.

Un plus pentru vară? Parfumul de lămâie și senzația minunată răcoritoare, care te însoțește cam o jumătate de oră după ce-l aplici.

b) Un ser cu acid hialuronic

Când spui hidratarea tenului, spui acid hialuronic. Cel mai bun prieten al fetelor trecute de 30 de ani, acidul hialuronic reține apa în țesuturi și previne deshidratarea specifică verii, când fața se simte ca deșertul Sahara, chit că e udă de transpirație, ceea ce e în sine un paradox.

Aici, recunosc, îmi place să mă răsfăț, pentru că țin la fața mea, mă mândresc că am un ten bine întreținut, iar alegerea mea se duce la Vichy Liftactiv Supreme H.A. Epidermic Filler. 182 de lei preț întreg, 155 cu codul skincare citat de mine mai sus. E genul de produs care îți netezește fața de zici că ai fost la un dermatolog și ai încasat niște seringi de filler. Pe lângă acid hialuronic, conține și peptide, care stimulează producția colagenului, direct responsabil pentru fermitatea și tonusul pielii.

Dacă ți se pare scump, vizitează site-ul. Îți mai dau o dată linkul, că sunt o fată generoasă. AICI. Dă o căutare cu „ser acid hialuronic” și vei găsi produse pentru toate bugetele. Ăsta e unul din motivele pentru care îi apreciez pe cei de la Notino. Găsești și firme high end la câteva sute de lei bucata, și produse accesibile, sub 50 de lei. Un ser bun e cel de la The Ordinary, Hyaluronic Acid 2% + B5, care costă 44 de lei și oferă o combinație minunată între acid hialuronic și pantenol, care netezește și catifelează pielea.

c) Un ser bazat pe colagen.

Sigur, dacă ai ales unul care are și HA, și colagen, cum e Liftactiv de mai sus, ai omorât două muște cu un singur plici. Dar dacă nu, ai nevoie de un produs pe bază de acid hialuronic (care hidratează și umple ridurile) și unul pe colagen / peptide, care e responsabil pentru fermitatea pielii, previne fleșcăiala și fălcile de tip Vasile Blaga.

Un produs bun și accesibil e Bielenda Neuro Collagen, care costă 77 lei preț întreg / 65 acum, cu reducere. Îți energizează fața ca un campion.

Cremele

Eu, recunosc, mă dau cu două seruri potente și nu prea simt nevoia de o cremă vara. Trec direct la pasul următor. Dar dacă ai nevoie de mai multă îngrijire, mergi pe o cremă ușoară, pe bază de apă, care să te țină fresh și luminos(oasă) toată ziua.

Dacă ești pe buget restrâns, poți alege Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly de la Garnier, o cremă fresh și intens hidratantă, care se simte ca un duș răcoros după o zi de maraton și se absoarbe fin și lin. 42 lei preț întreg, 23 lei cu codul.

Dacă ești pe opulență, Lancôme Rénergie Multi-Glow e produsul perfect antirid, ușor și proaspăt, care face ce spune: șterge toate deciziile proaste de pe față, la un preț de 599 lei cutia, 479 cu reducere.

SPF e pasul fără de care NU ieși din casă

Ce e SPF? E produsul cosmetic care asigură un film de protecție de piele împotriva razelor ultraviolete, care ard, îmbătrânesc și pigmentează.

Aici, am un singur produs preferat: Garnier Ambre Solaire Super UV, cu SPF de 50. Nu irită ochii, nu lasă reziduuri grase după aplicare, în plus, hidratează cu acid hialuronic și niacinamidă. Preț întreg 55 lei, preț redus 34.

Important de știut că SPF se reaplică des, mai ales dacă ai activități în aer liber.

Cam asta ar fi rutina de zi. Seara, după ce te demachiezi, poți să oferi tenului tău un mic cocteil regenerant după o zi lungă și grea. O mască hidratantă, cu vitamine, care să-l hrănească în timp ce tu te relaxezi. Cum ar fi masca șervețel Skin Naturals Hydra Bomb pentru noapte, tot de la Garnier, îmbogățit cu minerale marine și extract de lavandă. 15 – 30 de minute de vis. Numai bune să ți se facă somn și să dormi ca un prunc. 13 lei preț întreg pentru o mască, 9 lei cu reducere.

Apoi, poți alege crema de noapte preferată. Echivalentele pentru noapte ale cremelor descrise mai sus, de exemplu.

***

Canicula ne poate afecta pielea. Dar nu dacă ne îngrijim. Vizitează siteul Notino AICI, profită de reduceri cu codul skincare și alege cremele perfecte pentru tine. Mergi pe campania mea. Prin asta mă susții să îți mai propun produse bune pentru toate buzunarele. Dacă le-ai încercat, știi deja că ți-am dat niște veritabile comori pentru piele.

Descoperă toate reducerile la skincare și nu uita: oferta e valabilă până duminică, pe 3 septembrie, ora 23.59. Oferă-ți cadou o piele proaspătă, hidratată și tonifiată.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading