Trollywood Stops: Timişoara

Timişoara e oraşul în care vreau să mă mut la bătrâneţe. E combinaţia perfectă între animat şi cosmopolit, pe de o parte, şi lentoare relaxată, pe de alta. Şi are şi bărbaţi extrem de frumoşi, înalţi, bruneţi şi cu pielea albă, dar probabil că la bătrâneţe, aspectul ăsta n-o să mă intereseze. Nici măcar dacă o să-mi cumpăraţi cărţile în cantităţi industriale şi mă faceţi miliardară. Îmi voi investi banii în adăposturi pentru femei abuzate.

Apropo de femei abuzate: ieri aproape că m-a linşat muieretul militant pentru că am îndrăznit un status în care spuneam următoarele: “Încă n-am întâlnit un bărbat care să tragă de mine şi pe care să nu-l pot repezi cu un marş în morţii mă-tii.”
Adică ce vrei să spui, că noi merităm violate şi că bărbaţii au dreptate să ne violeze???? Adică noi suntem mai proaste????? Adică ne desconsideri pentru că ne-am dus la Gogu acasă fără să-l cunoaştem, ne-am dat chiloţii jos şi exact când a băgat capul înăuntru, ne-am gândit că nu vrem, şi el nu s-a prins sau ceva de genul? Adică etc. etc. etc.?

Nu, coaie. Nici o femeie nu merită hărţuită, violată, agasată. Nu e normal să ţi se ceară favoruri sexuale pentru un loc de muncă, nu e normal să fii bruscată de vecini când ieşi din bloc, nu e normal să te streseze un bou pe Facebook după ce i-ai explicat româneşte că dacă te interesa sexul random cu necunoscuţi, îţi deschideai bordel în centru.

Dar singurul lucru pe care nu-l văd în această vale a văicărelii care a fost Facebook ieri e identificarea de soluţii. Ce am putea face în caz că ne deranjează cineva.
“Dar să nu ne deranjeze!”
Ce frumos ar fi să nu ne deranjeze. N-aş avea o listă de block mai lungă decât cea de prieteni.

Numai că, din păcate, lumea aia ideală în care eşti tratată ca un om care nu datorează nimic nimănui nu e România zilelor noastre. Şi o lăbărţare a văicărelii interminabile mi se pare de o ineficienţă crasă. Mai mult, mi se pare că accentuează sentimentul neputinţei şi al incapacităţii de a ieşi din rahat.

Pe de altă parte, morţii de mamă sunt un remediu ieftin şi la îndemână. Au un potenţial de culcare a avântului de cocoşei viteji şi bengoşi de nu-ţi vine să crezi. “Da, Lorena, dar n-o să mai fiu o duamnă.” De ce să fii o duamnă cu unu’ care nu e duomn cu tine? Nu mai risipi mărgăritare în troaca porcilor şi rezervă-ţi amabilitatea celor care o merită.

Aveam 12 ani când a încercat unu’ din vecini, în faţa blocului, să mă tragă de sâni. Nu ştiu de unde, din panică şi frică, am prins putere. Şi i-am tras un şut în coaie de mi-a dat drumul pe loc. Apoi i-am şuierat, pe o voce pe care nu ştiam că o am: “Cârpă murdară, dacă mai pui o mână pe mine, vin la tine acasă şi te sufoc cu o pernă în somn.”
În urma acestei interacţiuni, nu m-am simţit slabă. M-am simţit puternică. Am simţit prima oară, la 12 ani, că pot strivi fizic coaiele oricărui căcat cu ochi care va îndrăzni vreodată să pună mâna pe mine fără să-i indic eu clar că e cazul. A fost un sentiment de beatitudine.

Şi cred că dacă nu ne-am concentra atât de tare să părem “duamne” şi “finuţe”, ci să le futem toţi Dumnezeii, mare parte dintre ei s-ar lăsa de hărţuit.

Că n-am povestit niciodată acest episod nimănui? Ştiţi cântecul ăla cu “Bitch, I’m Madonna”? Bitch, I’m Lorena. Actriţă, scriitoare, om cu lucruri mari şi frumoase de făcut. Nu victima tentativei de viol a lui Gogu Căcat, un irelevant distrus ratat care are exact zero importanţă în viaţa mea.

De aceea expediez şi întrebările cu “Ce crezi despre haterii tăi?” Onest, sincer, mi se fâlfâie apoteotic de ei. Nu-mi pasă. Nu le aloc timp de gândire. Îi consider cantitate neglijabilă. Terci în formă accidental umană. Vă pasă ce crede despre voi ambalajul de la chips, după ce-l aruncaţi la gunoi? Cam atât îmi pasă mie de ăştia.

Sigur, trebuie făcut lobby pentru legi antiviol şi pedepse antiviol. Dar obţii toate astea văicărindu-te pe Facebook? Nu. Le obţii cu plângeri la poliţie. Multe plângeri la poliţie. Cu probe, cu IML, cu tot tacâmul. Ca Gogu să plătească CONCRET pentru faptele lui.

Altminteri, cred că nu există femeie în ţara noastră care să nu fi fost acostată, insultată, jignită, hărţuită. Aşa e ţara, aşa-s mentalităţile. Până se schimbă, trebuie să fie alegerea ta să nu fii victima împrejurărilor, ci omul care ia decizii puternice şi conştiente, şi îşi cunoaşte valoarea.

În seara asta, vom fi la English Pub din Lugoj, la 19.30, cu Henrieta Szabo şi Lavinia Călina.