De trei zile, stau la Timişoara, la frumoasa pensiune Arthouse Lucrezia, care ne-a oferit în regim de barter o cameră minunată, cu mobilă de lemn masiv, geamuri largi, bucătărie utilată cu de toate (chit că eu folosesc doar un ibric, să-mi fac cafea cum o beau eu acasă şi profit de happy hours pe la minunatele crâşme din Timişoara, să mănânc ieftin şi bun la ora prânzului) şi maşină de spălat, să-mi readuc hainele deja exploatate copios în turneu la un nivel purtabil.
Lugoj e la aproximativ o oră distanţă de Timişoara. E un orăşel pitoresc, cu un parfum vetust şi adorabil. De asemenea, este o bombă de testosteron fremătând liber pe pajişti. Nicăieri din alte oraşe nu am primit mesaje cu “S-a vi la Lugoj, s-a dormi la mine şi s-a ne facem dragoste”, respectiv “S-a avem o intalnire la lansare” ca de la diverşi flăcăi din localitate. În filmul din capul lor, eu băteam ţara în lung şi-n lat cu cartea asta pentru a ateriza într-un final apoteotic în metropola Lugoj şi a-mi găsi alesul în singurul bloc cu patru etaje din localitate.
Sigur, Colţul de Cultură găzduit de English Pub al domnului Dan Haică şi condus cu multă graţie de doamna Henrieta Szabo e ca o oază superbă în acest deşert. Ei aduc muzicieni, scriitori, expun pictură, şi întreţin nevoia de artă şi frumos a comunităţii cu o generozitate şi un umor care mi-au topit colţul umbros unde aveam odinioară inima. Şi deşi majoritatea membrilor sunt trecuţi de prima tinereţe, spiritul lor e extrem de relaxat, viu şi dornic de comunicare. Ce e mai frumos, sunt deschişi să “adopte” şi tineretul sătul de frecat duda aiurea, şi să-l ghideze spre noţiunea că viaţa e mai complexă decât triada mâncat – dormit – împerechere.
Dacă fiecare orăşel ar avea un Dan şi o Henrietă, ţara asta ar fi un loc mult mai frumos.
Am revăzut-o ieri pe Lavinia Călina, pe care o iubesc. Singurul nostru guest care ne va însoţi în două lansări, Lugoj şi azi, Reşiţa. Mint, îl avem şi pe Liviu Mihaiu, la Braşov şi Ploieşti respectiv, dar Lavinia e dragostea mea bănăţeană.
Fizic, ne-am întâlnit de patru ori în total, pe la târguri de carte (bookfeşti şi gaudeamuşi), şi o dată la Timişoara, când am lansat împreună. Moral, suntem în simbioză. Vineri sau sâmbătă seara, când n-avem treabă, ne aprovizionăm cu vin roşu şi ne sunăm. Ne sunăm patru ore. Începem treze, ca două doamne, şi terminăm pe la trei, bete praştie şi râzând incoerent. Lavinia beată e o comoară de umor savuros bănăţean şi sincerităţi abrupte, imprevizibile.
Azi, avem Reşiţa. Şi o avem din toate poziţiile. La 3, emisiune la TV Reşiţa, după aceea, emisiune la Radio România Reşiţa, şi seara, la terasa Happy Moments, lansare.
Reşiţeni, vă aşteptăm.
Sh*t They Say