Poșta redacției: Miștouri finuțe

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Scrisorica de azi spune aşa:

Bună, Lorena,
Ador modul în care dai de fiecare dată replica și faptul că ai mereu cuvintele la tine. Vin și eu cu o întrebare scurtă pentru poșta redacției: Cum răspundem cu finețe și talent oamenilor care ne iau la mișto într-un mod subtil?
Mulțumesc anticipat!
Cu stimă,

X

***

Dragă X.,

Prima întrebare care merită pusă este: care e problema cu miștoul subtil? Da, grosolănia, țărănia agresivă, așa-numitele glume vitriolice: Ești cât batoza, făăă, sunt de natură să ne facă să vrem să-i footem unui cetățean o rangă în dinți.

Dar glumele fine, inteligente, pot fi doar un mod din partea altora de a ne arăta simpatie. Multe amiciții sunt izvor de ironii și sarcasme reciproce, și asta le dă condimentul.

Drept care, dacă cineva face miștouri subtile cu tine, intră în joc și răspunde și tu cu miștouri, la fel de inteligente și finuțe. Chiar poți să te amuzi copios de o astfel de interacțiune.

Acum, dacă te deranjează să fii luat la mișto, poți lua frumos persoana la o parte, s-o întrebi: Nu te supăra, care mai exact e problema ta cu mine? Am remarcat că încerci să-mi transmiți ceva, dar nu înțeleg ce anume. Dezvoltă.

Luat direct, între patru ochi, omul o să aibă mai puține șanse de eschivă prin glumițe și se va vedea silit să spună ceva de genul calmează-te, fratele meu, că eu n-am nimic cu tine, încerc doar să mai râdem. Sau dacă chiar are ceva cu tine, să îți spună exact ce și cum.

Cum să NU reacționezi: să devii foarte butt hurt și să începi să te cenzurezi tu, de teama ironiilor celuilalt.

Apoi: întrebarea pe care mailul tău nu mi-o clarifică este: oare miștoul finuț e pe meritate sau pe generice.

Dacă ești colegul de job care aruncă ambalaje pe jos în bucătăria salariaților la muncă, sau lasă zoaie după el și se așteaptă să strângă altcineva, de exemplu, avem un caz de miștouri pe meritate. Integrarea în societate vine cu respectarea unor reguli de trai în comun, și dacă de mâine îți strângi rahatul după tine, probabil că miștoul va înceta.

Am pe pagina de Facebook o proastă care insistă să se bage în seamă sub fiecare articol, dar inepțiile pe care le screme au zero legătură cu postările sub care o apucă cotcodăcitul. O țin numai în miștouri finuțe. Dacă de mâine i-ar dărui Dumnezeu un creier, în mod miraculos, și ar începe să comenteze rațional, aș înceta.

Miștourile generice sunt așa. Când ești într-o grupă de facultate unde animalul alfa a decis din varii motive că nu îi place fățăul tău, iar turma de mioare acționează similar, din peer pressure. Sau dacă ești la un job unde toți poartă Gucci și Armani, numai tu nu prea ai bani și porți tricouri de 30 de lei din shopul de vizavi. Astea nu mai sunt lucruri punctuale pe care să le schimbi, ci presupun multă muncă și mulți bani, chestii pe care ești sau nu dispus să le faci.

În aceste situații, stand your ground, intră în încăpere cu relaxarea unui om care știe că merită să fie acolo, nu cu timorarea cuiva care nu e sigur ce rahaturi îl așteaptă azi, nu încerca să inițiezi tu contact cu oameni despre care știi că nu te plac, iar dacă încep ei cu miștourile, ripostează cu aceeași monedă, calm și cu seninătate. Propune-ți să te amuzi.

Dat fiind că mailul tău e atât de vag, eu am dat toate ipotezele care mi-au trecut prin minte. Rugăminte pe viitor pentru alți oameni care îmi scriu: dați cât mai multe detalii, dacă vreți ajutor cât mai aplicat pe situație.

Sper că ți-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Andrei says:

    eu așa selectez oamenii prin umor, dacă reacționează nașpa, adio motherfuckers, chiar nu-mi plac oamenii instabili emoțional.

  2. Silviu says:

    Super postare 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading