Poșta redacției: Când el vrea repede

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Scrisorica de azi spune aşa:

Salut, Lorena

    Am 25 de ani, nu am avut niciodata complexe legate de aspectul meu fizic, sunt frumoasa, inalta, subtirica, eleganta, pot atrage usor atentia oricui. Sunt mare iubitoare de animale. Pe langa asta, sunt o persoana ambitioasa si incapatanata in acelasi timp. Tind spre perfectiune cam in tot ceea ce fac. Mereu caut stabilitate, echilibru. Am terminat o facultate grea, lucrez in domeniul meu, bine platit, am masina, parintii mei ma iubesc si ma sustin. 

    Recent am iesit dintr-o relatie de 6 ani, in care am investit foarte multe sentimente si asteptari, fiind primul meu iubit. Am fost ranita pt ca baiatul a fost presat sa aleaga intre mine si familia lui. I-a ales pe ei. Atunci cand ai incredere totala in cineva, poti primii doar 1 din urmatoarele 2 lucruri: un om pe viata, sau o lectie de viata. Eu mi-am primit lectia…
Sunt determinata sa merg mai departe. Am zile in care plang, dar am decis ca nu merita sa bocesc dupa el prea mult, desi l-am iubit. Am inceput sa fac activitati care sa fie utile; ies in oras, merg la cursuri de dans, am prietene. In ultimul timp am iesit o gramada si am intalnit multi tipi. Dintre toti cei pe care i-am intalnit, unul a reusit sa imi atraga atentia si totodata sa ma mai linisteasca. Pt ca ieseam azi cu unul, maine cu altul, doar pt a-mi ocupa timpul si mintea. Iar implicarea mea emotionala era zero. 

    Acest tip este mai mare decat mine cu mai mult de 5 ani, lucreaza si el in acelasi domeniu in care lucrez eu, iar ca origine, suntem din parti opuse ale tarii. Din ceea ce am observat eu pana acum, este povestitor, inteligent, o fire glumeata, atent si de multe ori surprinde in mod placut cu gesturile pe care le face. Mai are si o oarecare aura de smecheras, dar asa, in limita decentei. Pare a fi mandru cu mine in public. Ma tot ia de mana si in brate. Ofera pupici mereu si mai are obiceiul de a-mi saruta mana, de obicei dupa o discutie serioasa sau dupa un schimb de priviri. Stie sa isi ceara scuze daca greseste in vreun fel. Mi-a cerut si parerea in diverse situatii si chiar a tinut cont de ea. In concluzie, pot spune ca este foarte dragastos. Pot spune si ca este destul de constant si isi da interesul. De mai multe ori a venit el cu propuneri de iesiri, astfel incat sa ne mai vedem, sa mai petrecem timp impreuna. Doresc sa specific ca am avut si eu initiative in aceasta perioada. Chiar daca nu asa multe ca el.

    Dar apoi a venit cu invitatia “hai la mine, la un film” si de acolo s-au cam stricat lucrurile, pt ca am refuzat. Eu una nu ma simt pregatita pt acest pas si oricum, nici timpul de cand ne cunoastem nu e mult. Am impresia ca nu cunoaste despre mine chestiile de suprafata, de baza, dar e curios sa cunoasca “chestiile de interior”… ceea ce mi se pare foarte aiurea. Iar de cand a zis de invitatie, zilnic readuce in discutie acest subiect. Incerc sa il tachinez cu acest subiect si mai glumesc cu el, dar de acceptat invitatia, tot nu o accept. Iar de cateva zile imi da impresia ca el s-a cam saturat sa insiste si pare ca isi muta aria de interes prin alte parti. De mai multe ori am primit ceva replici in genul: “daca nu se poate, nu se poate. Asta e. De ce sa insisti unde nu esti dorit?” 

    Intr-adevar, nici eu nu las sa se vada mare lucru din ceea ce simt si gandesc. Iar cu increderea in oameni stau foarte prost de cand s-a incheiat fosta relatie. Totusi, consider ca m-am comportat cat de bine am putut. Nu am fost rautacioasa sau indiferenta. Atata doar ca sunt foarte precauta. Cred ca replica “dupa ce te-ai fript, sufli si in iaurt” ma descrie cel mai bine in acest moment.

    As aprecia tare mult o parere obectiva si niste sfaturi. Oare eu nu reactionez bine? Oare este el om de incredere? Cum ar trebui sa decurga o evolutie frumoasa in orice relatie?

    Iti multumesc anticipat!
    Toate cele bune 🙂 

X.

***

Dragă X.,

Nu am de unde să ştiu dacă acest gigel e om de încredere, pentru că nu-l cunosc. Dar.

Iată care cred eu că este principala problemă a pieței de dating în anii 2010 și 2020. Pe de o parte, bărbații sunt manipulați de tot soiul de dating gurus și de pick up artists să creadă că sexul e ceva ce li se cuvine repede, și ceva ce poate fi obținut repede “dacă apeși butoanele potrivite”. Expresie care mă umple de bube pentru că, sincer, e ca şi cum femeia ar fi un aparat de făcut cafea, iar tu trebuie doar să apeşi pe butoane pentru ca la final să obţii espresso dublu cu cremă de lapte.

Pe de alta, pentru o femeie normală, momentul în care permite acces la corpul ei e unul important şi presupune un anumit nivel de implicare emoţională, precum şi o anumită nevoie de certitudine legată de sentimentele şi intenţiile eroului. De aceea, istoric, curtarea unei femei dura luni în şir, în care bărbatul demonstra că merita să fie considerat partener de viaţă, că nu vrea doar să dea de câteva ori din şolduri şi să plece, că vrea să provide and protect, şi că e acolo să stea, nu e acolo în regim te-f-te-las.

Iar după ce ai şi luat câteva ţepe, e cumva firesc să fii de zece ori mai precaută, de vreme ce nu vrei să fii instituţie de caritate care împarte fofo gratis oricui cere şi e în nevoie.

Partea care, din câte văd, nu îţi iese, e să comunici cu gigelul toate aceste lucruri.

Gigelul probabil că a aflat de la toţi manosfericii netului că e bărbat alfa, şi idolul la femei, şi toate vaginele sunt obligate să se caşte larg de cum trece, de aceea nu înţelege de ce nu vrei să vii la un film, şi dacă nu are prietene femei, să-i explice frumos că treaba nu stă chiar aşa. e într-o confuzie totală.

Soluţia e comunicarea deschisă şi onestă.

Dragă gigele, nu e faptul că nu te plac, ci pur şi simplu am nevoie de nişte commitment şi de nişte garanţii de seriozitate ca să merg mai departe. Vreau să mă asigur că o să suni şi după ce dots-dots-dots, şi că nu vezi în mine câteva celule aflate în prelungirea unui vagin. Nu de alta,, dar dacă voiam să fiu tratată ca o c…ă, mă făceam una şi câştigam o gălăgie de bani.

Am avut prea multe dezamăgiri şi vreau să mă asigur că nu eşti urrmătoarea dezamăgire de pe lista mea.

Dacă e un gigel care chiar ţine la tine, o să tacă, o să mediteze şi o să zică da, bă, chiar aşa.

Dacă e un gigel preocupat în primul rând să te treacă pe lista de trofee şi să înceapă asap s-o vâneze pe următoarea, o să caute să te shamuiască pentru că vrei să aştepţi, o să îţi spună de Maricica şi Floricica care au făcut-o din prima seară – bun, şi atunci de ce plm nu eşti cu ele? cumva pentru că te-ai plictisit repede şi thank you, next?

Dialogul deschis e unicul mod de a transmite ce simţi şi ce vrei. Şi tot dialogul deschis va clarifica dacă gigel are empatia necesară să îţi înţeleagă punctul de vedere şi precauţia, sau vrea pe altcineva care să fie interesat de sex fără obligaţii.

E dreptul lui să prefere asta, aşa cum e dreptul tău să mai stai şi să cauţi un om care să fie de acord să te ia cu încetinelul, cum te simţi confortabil tu.

***

Acum că am răspuns la ce m-ai întrebat, hai să te invit să meditezi şi la alte câteva aspecte, despre care nu m-ai întrebat. Iubi iniţial a avut de ales între tine şi familie, şi a ales familia. Mamăăăă, ce şoc uriaş.

Dar de ce e aşa un şoc uriaş?

Familia e cea care i-a fost alături din fragedă copilărie, oamenii care vor fi în viaţa lui până la adânci bătrâneţe. Tu ai fost o gagică şi atât. O gagică mişto, probabil, dar o gagică şi atât.

Judecă-ţi obiectiv locul şi importanţa în vieţile altora, şi atunci nu vei mai avea astfel de şocuri din rărunchi.

Poate că iubi iniţial v-a făcut un imens serviciu şi ţie, şi familiei lui, prin decizia luată. Pentru că, odată ce eşti într-o relaţie stabilă cu cineva, ai o relaţie stabilă şi cu familia acelui sau acelei cineva, că vrei sau că nu vrei, iar dacă familia cuiva şi partenerul (a) de viaţă nu se înţeleg bine, e un izvor infinit de toxicitate şi frecuş.

Chiar şi în ipostaza în care tu erai fată bună şi lăsai mereu de la tine, şi mama soacră era o harpie egoistă şi pretenţioasă. Vine momentul în care te saturi să laşi de la tine şi-i zici scorpiei să sugă nişte p*** de camionagii nespălaţi, scorpia care te săpa de atâţia ani pe la spate se va da omg profund oripilată, ca şi cum tu erai iniţiatorul conflictului şi tot cartierul te-ar fi ştiut de nebună beligerantă.

Axioma Lorena Lupu: CÂND CINEVA CU O FAMILIE DE KKT TE PĂRĂSEŞTE, DE FAPT ÎŢI FACE UN BINE:

“Am zile în care plâng”. Din iubire sinceră faţă de gigel, sau numai pentru că orgoliul tău de bunăciune a fost rănit când ăla a ales familia?

Alt Shift Delete şi treci peste.

Nu aş risipi o lacrimă pe unul care mi-a arătat clar că are alte priorităţi. Să fie sănătos şi la pungă gros, important pentru mine e ce fac eu şi eu, iată, fac bine. Sau dacă nu fac bine, mă preocup să am ceva de făcut bine.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Morbo says:

    Frumos raspuns

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: