Campionatul Mondial de Lego

Notă Lorena: Textul de mai jos mi-a fost trimis de un domn profesor care nu a fost de acord cu satira mea la adresa lui Sever Voinescu (aici) vizavi de mentalitatea lui, cum că școala ar trebui centrată pe profesor, iar pe studenți să-i țină 100% sub papuc.

Dl. profesor a ales să mă combată cu o nuvelă din care se presupune că trebuie să tragem învățăminte înțelepte, dar a cerut să rămână anonim, să nu îl cotropească tineretul cu furci și topoare, pentru că le denigrează potențialul. L-am lăsat să se exprime, l-am lăsat anonim, iar la final, aveți răspunsul meu.

So, here it goes:

Campionatul Mondial de Lego
(citita de Francis Spufford la Cenaclul Junimea)

Domnul Zoe le-a spus parintilor ca vrea sa participe la Campionatul Mondial de Lego. Parintii Domnului Zoe au fost incantati: au inceput sa ii cumpere seturi de Lego dupa seturi de Lego, pe care Domnul Zoe le facea repede in camera lui. De la o vreme, Domnul Zoe a spus ca vrea sa le faca parintilor o surpriza: nu o sa le mai arate cate seturi de Lego a facut decat cand e in intregime pregatit sa participe la Campionatul Mondial. Parintii Domnului Zoe obisnuiau sa il trateze pe Domnul Zoe ca un adult, ca avea deja mai mult de 9 ani, asa ca au fost de acord. In fiecare zi, din salariul lor lunar, ii cumparau seturi de Lego pe care i le duceau in camera. Domnul Zoe inchidea usa si iesea dupa sase ore obosit, gata de cina si culcare.

Initial Domnul Zoe chiar a fost fascinat de Lego si a vrut sa mearga la Campionatul Mondial. Dar dupa primele patru, seturile de Lego au devenit din ce in ce mai dificile. Duplo a fost inlocuit de Creator, apoi de Technic. Domnul Zoe avea si alte pasiuni: Minecraft, Fortnite, Tik Tok, asa ca timpul dedicat seturilor de Lego era din ce in ce mai redus. Cutiile pe care le cumparau parintii se strangeau cladite una peste alta, nedesfacute. In fiecare zi, Domnul Zoe le prelua seturile de Lego la usa de la parinti, inchidea usa, le aranja frumos intr-un colt, isi lua tableta in brate si dupa sase ore iesea din camera obosit, gata de cina si culcare.

Parintii aveau o menajera care venea odata pe saptamana sa le faca curat in casa. Menajera a observat ca e din ce in ce mai greu sa curete camera Domnului Zoe, din cauza cutiilor de Lego cladite langa geam. Nu a zis nimic, ca s-a gandit ca parintii le strang ca sa le doneze refugiatiilor din Ucraina. Intr-o zi, din discutie in discutie cu parintii Domnului Zoe, au ajuns si la razboi, Putin, una alta, si a mentionat ca e un gest foarte frumos sa se doneze sute de cutii de Lego copiilor refugiati din Ucraina. Parintii nu prea au inteles exact ce vrea sa zica menajera, ca era din Secuime si vorbea cu accent sau cu injuraturi voalate, parintii nu isi dadeau seama niciodata. Dar Ucraina azi, Ucraina maine, Lego azi, Lego maine, refugiati azi, refugiati maine, pana la urma parintii si-au dat seama ca cel mai probabil de Legourile din camera copilului. Si s-au gandit ca trebuie sa intre in camera sa le puna bine, sa nu isi pericliteze Domnul Zoe sansa la campionat.

Cand parintii au intrat in camera Domnului Zoe nu le-a venit sa creada ochilor. In afara de cele patru seturi cateva seturi facute la inceput, toate seturile de Lego pe care au dat ei banii lor munciti erau nedesfacute. Pe vremuri, Domnul Zoe ar fi luat o bataie crunta cu sapca uda. Dar in zilele noastre parintii Domnului Zoe au discutat cu el calm si i-au explicat cat de importanta o sa fie e participarea la Campionatul Mondial de Lego cand Domnul Zoe o sa trimita aplicatiile la colegiile care fac admiteri pe criterii holistice. Domnul Zoe a inteles ca trebuie sa incerce sa fie mai serios si a promis ca o sa construiasca din seturile de Lego cladite langa geam. Parintii au fost foarte fericiti, si ca sa nu ramana in urma cu Legourile si anul asta, i-au cumparat Domnului Zoe un catel, Cubico.

Lucrurile au mers asa o vreme. Menajera venea in camera Domnului Zoe, facea curat, si mai vorbea cu parintii din cand in cand despre cat de multe seturi de Lego a mai completat Domnul Zoe in camera lui. Domnul Zoe isi rupea din timpul de Tik Tok sa mai faca unul, doua, dar dupa un timp si-a dat seama ca o sa dureze foarte mult timp sa le termine pe toate. Nu putea sa se opreasca pentru ca menajera intra in camera in fiecare saptamana si povestea parintilor cat progres a facut la Lego. Intr-o zi, Domnului Zoe ii veni o idee geniala (cel mai probabil copiata de pe You Tube)! Domnul Zoe le-a spus parintilor ca de acum inainte sa ii ceara si lui parerea despre cum isi face menajera treaba. Parintii obisnuiau sa il trateze ca pe un adult, ca avea deja mai mult de 10 ani, asa ca au fost de acord: in fiecare saptamana, menajera curata in camera Domnului Zoe si le spunea parintilor cate Legouri a mai facut Domnul Zoe, si Domnul Zoe le spunea parintilor cum i se parea lui ca si-a facut menajera treaba in camera lui. In care camera parintii nu intrau pentru ca Domnul Zoe avea deja mai mult de 11 ani.

Intr-o saptamana, Domnul Zoe a fost foarte ocupat, ca a fost Olimpiada Internationala de Tik Tok, in care copiii primeau premii pentru cele mai scurte si idioate Tik Tokuri pe care le vizionau. Domnul Zoe s-a uitat de vreo zece mii de ori la un clip de 0.02 secunde cu o banana, asa ca nu a mai avut timp nici de teme, asa ca ce sa mai vorbim de Lego. Cand a intrat menajera in camera lui, si-a dat seama ca Legourile de saptamana asta erau neatinse. A curatat ea cum a putut printre ele, si apoi le-a spus parintilor. Parintii au fost din nou suparati, i-au facut morala Domnului Zoe, iar el a promis ca o sa se straduie mai mult. In acea conversatie insa parintii au aflat de asemenea ca Domnul Zoe nu e in intregime fericit cu menajera. De exemplu, odata ea a folosit o matura cu coada galbena, cand culoarea lui favorita era verde. Parintii au fost socati ca menajera nu este mai interesata in binele psihic al copilului, si au avut o discutie foarte serioasa cu ea.

Dupa aia, lucrurile au mers din ce in ce mai bine. In fiecare saptamana, menajera curata camera Domnului Zoe si raporta parintilor ca Domnul Zoe a facut sase, noua, zece, zece plus, barat, cu asterisc si coronita Legouri. Domnul Zoe era super satisfacut de cum ii facea menajera curat in camera si raporta cu entuziasm parintilor note de sase, noua, zece din zece. Parintii erau nemaipomenit de incantati atat de progresul pe care il facea Domnul Zoe la Legouri: deja, la 12 ani, se pare ca facuse cateva mii de Legouri. Erau de asemenea fericiti de cat de multumit era Domnul Zoe de prestatia menajerei. Asa ca ii mai treceau cu vederea menajerei cand descopereau ca in camera lor, de exemplu, patul nu era facut si praful nu era sters.

Morala:

Cate Legouri a facut Domnul Zoe pentru Campionatul Mondial de Lego:
A) cel putin patru
B) sase, noua, zece, zece plus, barat, cu asterisc si coronita
C) tl;dr
D) cateva sute de mii
E) nu exista Campionatul Mondial de Lego

Am pus un raspuns pentru toata lumea: cine a citit povestea cu atentie o sa zica A), cel putin alea patru de la inceput. Cei care citesc povestea pe diagonala cautand numere ca sa dea un raspuns la test, o sa puna B), sase, noua, zece, ca astea sunt numerele din poveste. Cei cu adevarat moderni numara doar randurile si daca sunt mai mult de doua zic C) tl;dr – too long, didn’t read. Parintii o sa ghiceasca D), cateva sute de mii de Legouri, cel putin.

Raspunsul corect e E. Nu exista Campionatul Mondial de Lego. Nu exista Domnul Zoe, nici Cubico nu exista.

Dar exista menajera, care nu e chiar proasta si poate sa inteleaga exact cum merg lucrurile. Si parintii, care nu pot. Nu pentru ca sunt prosti sau naivi; nu pot pentru ca nu intra in camera niciodata.

Note:

1) Francis Spufford a scris un basm (Red Plenty) exact in stilul asta (dar cu mai mult stil, ca e scriitor, nu menajera), cu morale si note. I-a spus basm pentru ca are prea multe explicatii pentru a fi un roman. Normal ca nu a cititi niciodata la Junimea, ca nu a trait pe vremea lui Caragiale sau a altor conservatori de dreapta. Dar ar fi fost grozav – se pare ca fiecare carte pe care a scris-o a fost o alta carte. Spre deosebire de, sa zicem, Tana French, pe care eu unul o apreciez nespus, dar care scrie (din fericire, sper ca nu se va opri niciodata) aceeasi carte delicioasa.

Răspuns Lorena: Da, ok, mulțumim. Ne-am prins și singuri că nu e creația unui scriitor, din cât de bătrânicios, pedant și neamuzant e umorul.

2) Domnul Zoe? Nu am gasit alta rima.

Răspuns Lorena: Vedeți că Zoe e nume de fată. Vă sar colegii conservatori în cap că fraternizați cu comunitatea LGBT.

3) Greseala analogiei tale cu soferul e sa presupui ca studentul e clientul in educatie. Studentul e produsul, parintele e clientul.

Răspuns Lorena: Asta e o insultă sinistră pentru mine și nenumărați oameni ca mine, care ne-am finanțat singuri studiile și n-am primit de acasă nici măcar un rahat pansat pe toată perioada studiilor. Ba da, eu sunt singurul client și singurul sponsor al educației mele, și e valabil inclusiv pentru tinerii care au noroc de părinți cărora să le pese că sunt părinți. Ei vor beneficia de roadele educației, nu părinții.

Parintele da banul, fie direct fie prin taxe, si parintele vrea sa primeasca un produs bun – un copil educat. Problema e ca un produs bun si unul prost arata fix la fel pentru parintele “relevant”. Un pantof bun si unul rau arata diferit. O operatie in care pacientul moare si una in care e salvat arata diferit. O cursa care merge la Slobozia arata diferit de una care merge la Deva, si amandoua arata diferit de una care nu merge nicaieri. Dar in educatie, un copil care stie ceva si unul care nu stie arata fix la fel pentru parintele “relevant”.

Răspuns Lorena: Ce oglindă mai clară a mentalității copil – proprietate. Copilul educat nu e un produs pe care-l primește părintele, stimate bou încoțopenit în mentalitatea medievală, unde făceai copii să ai slugi moca prin gospodărie. Copilul e o persoană de sine stătătoare, client al propriei educații, și dacă învață, învață pentru sine. Iar cum arată asta pentru părinte e fix pix.

Dar dacă tu predai să placi părinților, nu copiilor, ți-ai greșit vocația.

4) Parintele “relevant” pentru discutia asta e cel care nu are atata informatie incat sa educe copilul de unul singur si are nevoie de ajutor. Daca au noroc, toti parintii devin “relevanti” candva: poate sa fie parintele unui student la facultate sau, in unele cazuri mai nefericite, parintele unui copil care invata tabla inmultirii. Acest parinte “relevant” da bani unei terte persoane ca sa educe copilul, intr-o camera in care parintele nu intra niciodata. Nu intra pentru ca daca ar putea intra nu ar mai fi parintele “relevant”: nu ar mai fi parintele care are nevoie de altcineva. Inceputul povestii poate fi amanat pana cand parintele nu mai poate educa de unul singur, cand devine parintele “relevant”, si cand intra in poveste menajera, care inchide usa la camera.

Răspuns Lorena: Cât timp nu există home schooling în țara asta, toți părinții se bazează pe altcineva să le predea copiilor tabla înmulțirii. Dar pot verifica acasă dacă ăla mic știe sau nu tabla înmulțirii. Deci metafora că nu pot intra în cameră în propria lor casă e o inepție izvorâtă dintr-un bias și din niște idei fixe care NU mă interesează. În special că, în ecuația mea, părintele nu contează. Determină tu copilul să învețe din pasiune și nu vei mai avea nevoie de analiza condiției părinților.

5) Nu se stie ce face aceasta terta persoana, aceasta menajera, in camera aia. Ce se stie e ca unele menajere sunt grozave, si altele nu prea, ca in orice alta profesie: scriitori, doctori, pantofari, soferi. Cum sa le selectezi pe cele mai bune menajere, cum sa le motivezi, aia inca nu stie cu adevarat nimeni. Ultima data cand am citit literatura de specialitate, parea ca raspunsul nu e numarul de carti, anii de scoala, cat de mult se cheltuie pe salariul menajerei, si asa mai departe – raspsunul e cat de buni sunt managerii, directorii de scoala (gata cu menajerele, sa dam cartile pe fata). Cu care idee rezonez, si care are o gramada de sprijin anecdotic. Dar ce anume face director de scoala bun? Aia inca tot nu stie nimeni.

Răspuns Lorena: E simplu. Verifici rezultatul muncii menajerei și dacă nu corespunde, cauți una mai bună. Până nimerești pe cea mai competentă. The end.

6) Solutiile la problemele educatiei sunt simple, usoare, si gresite. Avem modelul “scolii pentru profesori”. L-am experimentat cu totii cand am crescut noi. Erau profesori buni, si profesori rai. Profesori care te alintau si profesori care te injurau. Profesori la care vroiai sa inveti si la care nu. Diagramele Venn arata multimi care se intersecteaza peste tot. Personal, se pare ca am invatat cel mai mult de la un profesor rau care ma injura si la care nu vroiam sa invatam. Nu inteleg cum.

Răspuns Lorena: Iar eu, personal, am învățat doar de la profesorii care mă susțineau și mă motivau. Nu mi se pare corect să sufăr eu traume de la idioți pentru că sunteți unii masochiști care aveți nevoie de bocanci în bot să puneți mâna pe carte. Faceți clase pentru labe triste ratate care trebuie chinuite să învețe și clase pentru oameni rezonabili care învață dacă-i motivezi cu binișorul.

Dar hei, ăsta deja e învățământ centrat pe nevoile elevului.

7) E o minune ca intr-un sistem al scolii pentru profesori erau si profesori buni care ajungeau sa invete pe copil ceva. Cum scoala era pentru profesori, profesorii isi dadeau salariile in mod egal indiferent de ce treaba faceau. Copiii nu erau intrebati daca invata ceva, daca vine profesorul la scoala, daca notele se dau din burta sau pe favoritisme, si asa mai departe. E o minune ca totusi unii dintre copii au invatat ceva in sistemul ala.

Răspuns Lorena: considerând că numărul de boșorogi analfabeți pe social media e imens, puțini au învățat de fapt ceva. Taman pentru că s-a considerat eronat că părintele e clientul și blabla tot ce debitezi tu.

8) Probabil ce a vrut sa spuna Domnul Voinescu si nu a fost foarte bine inteles e ca solutia moderna a “scolii pentru copil” e de asemenea eronata.

Răspuns Lorena: Hai să nu încercăm să răstălmăcim în pozitiv ce a vrut Voinescu să spună. A zis învățământ centrat pe profesor. All clear. Restul e blablabla să pierdem timp. Nici un dinozaur bășit nu are nevoie de mai mult cult al personalității și mai multe fumuri pe c*r. Să predea adaptat la elev, sau să se care în morții lor la pensie, dacă nu sunt în stare.

Copilului i se da sarcina sa judece daca profesorul l-a invatat ceva. Daca educatia ar fi ca un plin de benzina si copilul ar trebui sa raporteze unde e acul in bord, atunci poate ca, pana la un punct, raporturile copilului ar avea un sens, mai ales daca cineva ia de asemenea in considerare faptul ca copilul, de obicei, nu e foarte matur. Dar educatia nu e ca un plin de benzina intr-un mod foarte fundamental. Educatia e efort de echipa: atat profesorul cat si studentul trebuie sa depuna efort, de cele mai multe ori neobservat, ca sa obtina un rezultat, de cele mai multe ori neobservat (nici de profesor, nici de student, nici de client, de parinte). E foarte greu sa masori contributia fiecarui membru, nici la succes, si cu atat mai mult la esec. Esecul poate aparea fie din nepasarea profesorului, fie din nestraduinta copilului, fie din amandoua. Cand copilul e intrebat de ce s-a ajuns la un esec in cazul acesta… sa zicem ca un raport corect nu e neaparat in interesul lui in toate situatiile. Foarte repede se poate ajunge la o situatie in care angajatul (profesorul) si produsul (studentul) conspira impotriva clientului (parintele), cam ca mennajera cu Domnu Zoe. Unii zic ca deja s-a ajuns.

Răspuns Lorena: Partea cu efortul coroborat e singura cu care sunt de acord. Dar când citesc partea cu studentul produs și clientul părinte, și îmi amintesc cum munceam eu noaptea să îmi pot permite să merg la cursuri ziua, stimate domn profesor, permite-mi să-ți bag adânc pe gât toate p**lele Africii. Dacă ai învățat să-i faci o favoare lui tac-tu, și nu pentru a te educa tu, ești în continuare un analfabet funcțional. Dar unul cu ifose. Cea mai periculoasă specie de analfabet funcțional. Iar dacă tac-tu a avut bani și disponibilitate să-ți dea, să mergi la școală, bravo lui. Suntem o grămadă care nu am avut astfel de părinți, iar pentru noi, facultatea e o memorie încețoșată, din cauza extenuării și nesomnului.

Modul în care îți extrapolezi propriul privilegiu de copil de bani gata peste întreaga societate, modul în care prin grija față de well beingul studentului înțelegi mătură galbenă în loc de mătură verde mă face să te decretez idiot sociopat.

Și să înțeleg de ce doreai să rămâi anonim. Modul în care nu înțelegi nimic despre tineri chiar te face să meriți toate p*lile pe gâtlej de care te temeai.

PS; Am apucat să spun că ești un bou? OK. Dar o mai spun o dată. Ești un bou. Bă, futu-vă-n gât de copii de oameni bogați, cât de inapți sunteți să pricepeți că nu toată lumea s-a născut în puf ca voi, și câte chinuri trebuie să traverseze sărăntocii pentru aceleași lucruri care vouă vă pică din copac de-a gata. Și tu, și jigodia aia de Bendeac care avea garsonieră de la mami și tati încă din studenție, dar a avut tupeul să mă umilească public pentru un gig actoricesc plătit, și târfulița aia moldoveancă, care avea de obiectat la debarasatorii de mese care iau mâncarea. Sper să existe un loc special în iad taman pentru gunoaie ca voi, și sper ca într-o viață viitoare să fiți toți trei copii de cerșetor care sunt ouați pe lume pentru alocații, și în rest, să se descurce.

Bag p*la în voi și în părinții voștri bogați care au crescut din voi animale proaste, misecuveniste și lipsite de empatie.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.