Părinţii Mădălinei, aveţi idee ce gâscă sinistră aţi crescut?

Se pare că se transformă în rubrică. Văd câte un text care duhneşte de răutate, prostie, aroganţă, plus impresia de înaltă autoritate morală, şi încep să ticăi pe dinăuntru. Poate o facem săptămânală, şi-i spunem: “Lorena te urăşte” sau ceva.

Ieri seara, îmi savuram în fotoliu un Hungarian Coffee (cafea, zahăr vanilat, frişcă, palincă), şi am intrat pe Facebook să dau o cugetare de genul “Dragă Game of Thrones, îţi mulţumesc pentru încă un an de fidelitate şi iubire, cu drag Lorena xoxo”, când, ce văd? Văd puhoi de oameni sharuind cu oripilare asta.

“Sunt fată de la ţară! Dar nu de la ţară pentru că m-am născut şi am crescut într-o gospodărie cu vaci, porci şi alte orătănii, ci pentru că în buletin scrie comuna Dofteana, judeţul Bacău.”

Eu aş corecta-o pe individă: eşti ţărancă. Eşti ţărancă nu pentru că eşti fată de la ţară, şi nu pentru că buletinul tău menţionează o comună, ci pentru că eşti atât de infinit de meschină în spirit şi viziune. Sunt o grămadă de ţărani care locuiesc în mari oraşe, şi lorzi care locuiesc în sate şi muncesc pământul. Ţine de materialul uman, nu de origine geografică.

Apoi, individa se laudă de zor că părinţii au protejat-o şi n-au pus-o la muncile casei, respectiv curţii. Rău au făcut. Dacă avea parte de lipsuri şi eforturi de mică, poate nu creştea să fie un monstru de egoism şi infatuare.

“Dumnezeu ştie prin câte au fost nevoiţi mama cu tata să treacă pentru ca zi de zi să primesc bani de îngheţată, chiar dacă poate bugetul familiei era destul de şubred.”

Poate ar fi fost mai bine să te facă să simţi pe pielea ta faptul că bugetul familiei era şubred. Poate era mai sănătos pedagogic să resimţi un “nu avem”, un “nu se poate”, un “nu” în general. Poate că ţi-ar fi cultivat un pic abilitatea de a te pune în încălţămintea veche şi uzată a oamenilor care debarasau mese. Şi poate n-ai fi ars-o deontolog şi superior, pufnind a bengoşenie în timp ce descriai cum oamenii săraci, plătiţi exact praful de pe tobă pentru debarasarea meselor, îşi opreau mâncarea pentru ei în loc s-o arunce la gunoi.

Practic, asta “expune” cu imensă indignare textul acestei gâşte. Îi urechează cu superioritate pe cei de la Băneasa Shopping City (că, nu-i aşa, stăm în cel mai de elită cartier bucureştean, ca orice ţăran autentic), pentru că închid ochii înţelegător când îi văd pe oamenii ăia săraci oprindu-şi resturile de mâncare. Ba mai mult, gâsca enunţă perfect convinsă de binele pe care îl face: “Voi sesiza Protecţia Consumatorului şi Protecţia Muncii, pentru a se face o anchetă în cazul firmei HGC Facility Services, care se ocupă de curăţenia din incinta mall-ului.”

Adică, dacă poţi face un rău altcuiva, şi eşti o gâscă infinit de proastă, crescută în puf şi trăitoare cu impresia că toată lumea o duce pe roze, ca tine, de ce să n-o faci?

Angajaţii de la curăţenie iau mâncarea neconsumată de pe tăvile clienţilor care s-au ridicat de la mese, o palmează şi o introduc în pungi pe care le au ascunse în buzunarele de la şorţuri sau pe rafturile şi sertarele de la coşurile de gunoi, în loc să o arunce în tomberon, aşa cum este nu doar etic să se întâmple, ci şi sănătos?

 

Dacă eşti o gâscă incapabilă să judeci situaţia socială a altora, e greu să înţelegi o realitate simplă: nimeni, absolut nimeni, nu reciclează mâncare pentru că are de ales. Nimeni nu reciclează mâncare de prea mult bine. Oamenii care reciclează mâncare o fac pentru că, probabil, alternativa ar fi să facă foamea. Şi munca în curăţenie presupune efort fizic, deci ai nevoie să alimentezi motorul, să poţi duce.

În fond, care e problema cu mâncarea neconsumată de pe mese? E scoasă proaspăt din recipiente şi servită unui consumator. Care de obicei o consumă cu cuţit şi furculiţă. Cuţitul, folosit să taie dumicatul, nu atinge saliva pacientului. Furculiţa se înfige doar în bucata pe care urmează s-o duci la gură. În secunda în care te-ai ridicat de la masă, mâncarea ta neconsumată e doar cu jumătate de oră mai puţin proaspătă decât când ai primit-o, iar contactul tău fizic cu ea e relativ redus. Asta dacă nu eşti genul retardat care-şi scrie în piure “Te iubesc, Marcela” cu diverse organe ale corpului.

Asta, apropo de sănătate. Iar legat de etică, ar trebui să te preocupe mai mult răul pe care-l faci acestor oameni tu, din postura ta de gâsculiţă protejată de părinţi prea iubitori şi incapabilă să înţelegi sărăcia, decât falsa problemă etică a unor bunuri destinate gunoiului, dar care, prin sustragere, văduvesc sacul de gunoi de ofranda cuvenită.

“Vai”, suferă sacul de gunoi în tăcere. “Aici trebuia să se afle un copan de pui cu un orez cu legume, dar pentru că Marioara le-a luat să dea la copil, sau poate doar la căţel, eu voi rămâne singur şi gol”.

Serios? Cam cât de inuman de proastă să fii?

“de altfel pun într-o situaţie ingrată însăşi clienţii Băneasa Shopping City care văd acest lucru”

Uite un hint, gâsco: există şi direcţia opusă. Pur şi simplu, nu te uiţi. Altminteri, pretenţia ca nişte oameni să rămână flămânzi doar ca să nu fii tu pusă în “situaţie ingrată” mi se pare apogeul egoismului monstruos. Şi repet întrebarea din titlu: Părinţii Mădălinei, aveţi idee ce gâscă sinistră aţi crescut?

“Dacă nu te ajungi cu banii de la locul de muncă, obligaţia ta este să cauţi soluţii prin care să câştigi mai mulţi bani, nu să cauţi în gunoaie şi cu atât mai mult să îţi însuşeşti mâncarea pe care un client a decis să o arunce pentru că nu a mai dorit să o consume”, continuă gâsca.

Sigur. Cei care lucrează în curăţenie sunt toţi oameni care abundă în opţiuni profesionale, dar au ales curăţenia, de hobby. Nu, Doamne fereşte, în nici un caz nu e un job epuizant fizic şi mintal, după care te duci acasă şi începi să speli, calci, freci, etc. în propria casă.

“Oare familiile lor ştiu că hrana pe care o au seara sau dimineaţa pe masă provine din resturile clienţilor?”

Nu, păpushe. Sigur îşi imaginează că e comandată special pentru ei de la Chefs Experience.

Un singur lucru te rog. NU te face jurnalist. Înainte de a toci informaţie şi a asimila tehnici de scriere, jurnalismul presupune o calitate elementară: înţelegerea vieţii de zi cu zi. Şi sunt destui proşti în presă deja. Încă o gâscă egoistă şi lipsită de cea mai vagă umbră de compasiune e ultimul lucru de care jurnalismul românesc are nevoie.