Vreau mai multe evenimente literare ca ăla de ieri

Am foarte puţini amici literaţi consacraţi, pentru că mulţi autori consacraţi, ca şi mulţi critici consacraţi, se cred miejii universului (plural cocălăresc ales intenţionat.). Nu, nu la modul glumeţ în care o mai ard eu gigiduru-itor. Chiar se cred miejii universului, şi asta se reflectă prin
a: o diaree verbală sforăitoare fără cap şi coadă, care ucide de plictiseală
b: o inflaţie criminală de neologisme şi de păsărească cronicărească, intens antipatică auzului.
c: o atitudine anost-arogantă, care în esenţă se reduce la “Să ne sugeţi pula!”, dar simandicos. “Să ne sugeţi pula simandicos”.

A, b şi c reunite fac ca mie să-mi fie o scârbă de nedescris de autorul român buric al pământului şi să fug de evenimente literare ca dracu’ de tămâie. Ieri am făcut totuşi o excepţie şi m-am pus la întâlnirea cu Alex Ştefănescu, moderată de Speedy Gonzales Huckleberry Finul Dănuţ Boeriu.

Alex Ştefănescu pare pogorât din cu totul alt univers decât cel schiţat de mine mai sus. Cu o prezenţă adorabil-candidă – parcă ar fi piticul al şaptelea din Albă-ca-Zăpada, cu un discurs de o normalitate absolută şi complet lipsit de metamorfozele hermeneutice ale unui structuralism infuzat subversiv cu accente de axiologie transversal-transfocată, cu o prezenţă de spirit foarte tonică şi cu un chef de povestit absolut contagios, a stat cu noi o oră şi jumătate. Şi nici n-am simţit cum a trecut acest timp.

Referitor la Dănuţ (Boeriu) pot zice că dacă l-aş fi cunoscut personal, nu m-aş fi certat niciodată cu el pe internet. N-ai cum să te cerţi cu o fiinţă mititică, Harry Potteristică şi cu un accent bănăţean absolut hazliu, decât dacă ai în loc de inimă un veritabil Stonehenge.

Referitor la discuţia în sine, pot zice că Harry Potter de Banat n-a condus-o deloc rău. N-a fost un dialog gen “Vai ce deştept sunteţi, maestre, daţi-mi voie să mă pun preş la picioarele dvs.” Nici concurs de coaie neologistice, cum suspectez că va fi ediţia cu Daniel Cristea – Enache.

Câteva idei care mi-au plăcut mult:

-A) Critica nu e o ştiinţă. Pentru că nu operează cu fenomene previzibile şi egale cu ele însele. Arta îşi creează singură regulile, de aceea critica e o formă de adecvare. Dar, pentru că unii critici vor foarte tare să pară savanţi şi să-i salute lumea cu basca-n mână, au creat limbajul ăla monstruos care ucide tot ce e literatură.

-B) Ce-i stă bine lui Gigel nu-i stă bine lui Titel.
“Care e punctul forte al lui Bacovia? Monotonia. Care e punctul slab al autorului Mişu Nucontează? Monotonia. Păi cum aşa? Că unii au o monotonie grăitoare, iar alţii, una mică şi searbădă.”

-C) Adeseori premiile literare se dau de milă.
Într-un concurs, se discutau doi posibili finalişti. Un talentat şi un pilos. “Hai să-i dăm ăstuia premiul, că talentatul mai are şanse să fie lăudat şi apreciat, pe când pilosul, dacă nu ia acum, nu mai ia niciodată”.
Da, nene. De mult timp, în România, premiile în literatură sunt SC Mama Răniţilor SRL. Şi se duc la copii, bătrâni, handicapaţi şi militari în termen.

Şi multe altele, dar astea mi-au plăcut mie.

Foto: Odilia Roşianu.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. vasile cu bile says:

    Eu nu ma duc la evenimente literare pentru ca yaaaaaawn.

  2. M-a emoționat ce ai scris despre mine. Parcă m-a făcut lord regina Angliei.

  3. Acum ma buseste rasul incercand sa-mi imaginez cum se suge aia simandicos :)))

  4. pederanger says:

    Era sa intreb care e care, dar am vazut comentariul lui Alex S si mi-am dat seama ca ala sexiciosul e Boierica. Cam crocant dar…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger