In memoriam

Când eşti copil, ziua morţilor e mai degrabă distracţie. Există nişte rude care au murit, dar sunt prea îndepărtate şi nu ai apucat să le cunoşti bine. O listă de nume e o simplă listă de nume, nu un şir de clape activatoare de amintiri.

După ce îţi mor una, două, mai multe persoane iubite, începi să simţi complet diferit ziua morţilor. Sunt oameni care merg la cimitir, să păzească timp de câteva ore palma de pământ în care se află rămăşiţele lumeşti ale rudei, prietenului, fostului partener de viaţă. Să cureţe mormântul de frunze uscate, flori ofilite şi alte mici… nici nu le pot spune gunoaie, pentru că frunzele uscate şi florile ofilite nu mi se par gunoaie. Gunoaie sunt proştii plini de spume şi ură de pe internet.

Şi sunt oameni ca mine, pe care nu-i deplasezi nici cu plecăciuni până la faţa locului. Hell, mai şi stau în alt oraş, şi mai şi bolesc zilele astea. Dar la cât de vii sunt în continuare toţi morţii mei în mine, nici nu cred că e nevoie.

Îi visez cu regularitate, cam la trei săptămâni, şi povestim lung şi pe îndelete în vis, conversaţii pe care le uit întotdeauna, atunci când mă trezesc. Bunică-mea ar fi vrut să se facă actriţă, dar n-a lăsat-o taică-su, a zis că el nu a crescut o curvă, şi că ea se va mărita şi va avea o familie, ca orice femeie cinstită. De aceea, viaţa bunicii mele a fost o lungă frustrare, şi cred că a visat mereu că va evada de acasă să-şi realizeze visul cel mare. După ce a murit, mama a găsit în dulapul ei economii de sute de lei comunişti. Suta aia albastră, care acum nu valorează nimic, exact ca visele pe care ţi le striveşti în picioare.

Odată ce taică-su i-a smuls aripile, bunică-mea a adoptat şi ea cel mai tradiţionalist discurs. Şi mie îmi spunea să las prostiile şi visele, că va trebui să mă mărit şi să fac copii, blabla. Cu mintea de la opt ani, mi se părea doar proastă. De fapt, a fost un destin frânt din faşă. Şi prin urmare, a căutat să ne împiedice pe toate să ne bucurăm de emanciparea de care ea n-a avut parte.

Acum empatizez cu bunică-mea la un nivel la care n-am făcut-o niciodată pe când trăia, pentru că nu există formă de iad mai teribilă decât închisoarea unei vieţi limitate, pe care nu ţi-o doreşti. Şi realitatea e că viaţa conjugală clasică, acest interminabil şir de sarcini domestice repetitive şi ucigătoare pentru spirit, e ca picxătura chinezească pentru tipul de om care nu a fost creat pentru asta.

Bunică-mea tricota pulovere. Le făcea interesante, cu cambre-uri accentuate, gulere mari şi impozante, umeri ampli şi multe culori. Iar mie îmi plăceau tricourile negre, simple. Cât de rău îmi pare că nu i-am oferit niciodată apreciere pentru mărunta supapă de creativitate pe care a reuşit s-o detecteze în calvarul fără sfârşit al vieţii de casnică.

*

Bunicul meu, pe de altă parte, era cel mai convins feminist pe care l-am întâlnit în viaţa mea. Nu-i lăsa să te calce în picioare. Nu-i lăsa să-ţi sugereze că eşti mai puţin. Eşti mai deşteaptă decât majoritatea lor. Nu accepta din partea unui bărbat nimic mai puţin decât politeţea perfectă. Numai ţăranii proşti bruschează verbal femei, iar tu nu ai timp de ţărani proşti.

-M-a traaas cutărel de păăăr.

Femeile: Vai, sigur te place.

Bunicul meu: Un bărbat care te place îţi aduce flori şi bomboane. Unul care te trage de păr e prost degeaba, şi tu îi dai cu genunchii la ouţe, să-l înveţi să nu fie prost degeaba cu tine.

-Bunicule, dar de ce sunt atâţia proşti degeaba?

-Ăştia ştiu în sinea lor că nu valorează nimic, şi din cauza asta fac ca toate animalele, să nu se mai simtă atât de proşti degeaba.

-Şi funcţionează?

-Fata mea, ai văzut vreodată vreun prost de genul ăsta să fie măcar zece secunde fericit şi mulţumit cu sine? Normal că nu funcţionează şi nu e treaba ta să iei genul ăsta de prost şi să cauţi să-l faci să nu mai fie prost. Sperie-i să nu se mai pună cu tine şi gata.

Dacă stau sincer să mă gândesc, cea mai profundă influenţă din viaţa mea a rămas cea a bunicului meu.

Lorena: Cum rezişti la atâtea valuri de hate pe internet?

Răspunsul corect e că m-a învăţat bunicul meu să disting prostul de omul care merită băgat în seamă şi să nu dau doi bani pe ce spune prostul.

*

Ce vreau eu să spun este că morţii pe care i-am iubit nu mor.  Morţii pe care i-am iubit rămân mereu în compania noastră, nevăzuţi şi neauziţi, şi prin energia iubirii lor ne redau confortul şi căldura primitoare a căminului.

*

Dar morţii pe care i-ai urât?

Eu nu am urât niciodată pe nimeni. M-am umplut de draci când mi-au făcut mizerii sau mi-au sabotat iniţiative, dar nu am urât niciodată legat şi cu pasiune.

Pot da block mintal cu viteza cu care dau block pe reţelele sociale şi din secunda aceea, individul sau individa încetează, pur şi simplu, să existe. Viu sau mort, deopotrivă.

Aleg să nu cultiv ranchiune sau să mă încarc de frustrări şi invidii şi iată de ce.

Să zicem că Gigel îţi dă o ţeapă de câteva mii de euro.

Poţi alege să plângi interminabil legat de ţeapa lui Gigel, sau poţi alege să te detaşezi şi să faci alte lucruri. Şi de aici alegi şi cum te defineşti tu pe tine: omul liber căruia nu i-a furat nimeni talentul şi energia sau ţepuitul lui Gigel.

Dacă alegi să fii ţepuitul lui Gigel, te pui într-un rol pasiv, şi-i dai lui Gigel rolul activ în existenţa ta.

Orice ţeapă e posibilă pentru că n-ai fost tu 100% pe fază şi nu ai setat corect condiţiile. Şi ai lăsat loc de ticăloşie omenească.

Anulează-l pe Gigel în mintea ta, şi Gigel va fi mortul anonim din groapa comună, ăla care nu contează pentru nimeni.

***

Foto: pixabay.com.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. MupMup says:

    Faza cu visele si riscurile e cam asa: putea sa fuga sa se faca actrita, si sa se trezeasca cu un copil din flori (ca n-avea anticonceptionale pe vremea aia). SI gata, era paria fara cariera si curva cu copil din flori, iar casnicia aia sa fie un vis frumos prin comparatie. Sau era aia una din 10000 care chiar ajungea actrita. Dar nu stim pe ce parte nimerea.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger