Zece motive pentru care îl respect pe Dragoș Pătraru

Ieri am fost la posibil cea mai bună lansare de carte din acest an. Despre carte nu pot spune mare lucru, că încă nu am citit decât câteva pagini, dar îl respect îndeajuns pe autor, încât să o recomand chiar și așa.

Este vorba de lansarea cărții „Atenție cu intenție” de Dragoș Pătraru, un reprezentant de cinste al unei specii pe cale de dispariție numită jurnalist.

Am ținut neapărat să particip la această lansare, ba chiar să fiu paharnic în cadrul ei, pentru că am un respect imens față de Dragoș Pătraru. Iar acest respect are următoarele motive:

a) Pătraru e, cum spuneam mai sus, un jurnalist.

Sunt fan Starea nației. Sunt fan Starea nației de când era la TV, și sunt fan Starea nației în versiunea ei online, care, aș puncta eu, e chiar mai bună decât cea de la TV, pentru că lipsește un factor cockblocant: idiotul plasat în poziție de putere care să-ți spună ce să faci și ce să nu faci. Un factor de care televiziunile din România dau pe dinafară.

Ca jurnalist, Pătraru are un stil foarte matter-of-fact, sec și la obiect, fără basme, clickbait, narativă nu știu de care și isterie de muiere la ciclu. Așa stă treaba, ok, o zi bună. Iubesc acest stil de reporting, de o limpezime și o claritate care nu lasă loc de „stați să vedeți”.

b) Pătraru e un survivor autentic

În idiotland-ul televiziunilor românești, să fii ca Pătraru e extrem de incomod pentru toți impostorii, prin urmare, l-au sabotat din toate pozițiile.

Dar Pătraru nu a cedat, și după ce a rupt relația cu ultima dintre ele, Prima TV, a avut curajul, temeritatea și încrederea în sine să devină propriul producător și să învețe cum să transforme Starea nației într-o emisiune online de succes.

Genul ăsta de trecere care presupune să preiei tu cârma, inclusiv managerial și financiar, și să duci o producție scumpă pe umerii tăi, e ca un salt mortal. Ca un „totul sau nimic”. Și succesul cu care s-a adaptat la online i-a adus totul.

c) Pătraru e unul dintre puținii nemisogini celebri

În general, bărbatul român celebru ne povestește cum locul femeii e la cratiță, cum e cazul să dai celulita jos dacă vrei prietenia lui și cum trece el prin femei ca intercity prin gara Dârste. Și, mă rog, variații pe temă.

Dragoș Pătraru nu doar că a oferit șanse profesionale extrem de oneste și lipsite de condiții ascunse mai multor cunoștințe ale mele femei, dar e poate singurul bărbat celebru pe care l-am auzit vorbind despre valoarea reală a muncii domestice neremunerate. Cea care ghiolbanului de rând i se cuvine de la sine, pentru că e „treabă de femeie”.

d) Pătraru a reușit o transformare personală demnă de tot respectul

Dacă îl țineți minte pe Pătraru de acum câțiva ani, îți era mai ușor să-l sari decât să-l ocolești. Și nu judec. Dacă nu mă grăbesc să prind metroul în pasaj la Unirii și nu-ți plimbi agale slăninile chiar în fața mea, în aglomerație, să-l pierd din cauza ta, te respect pe tine și dreptul tău de a-ți trăi viața cum dorești, cu câte kilograme alegi să ai.

Dar nu am cum să nu aplaud genul de voință care l-a făcut pe Pătraru să-și schimbe radical alimentația și modul de viață, și să-l facă să arate mai bine decât la 25 de ani. Știu câtă muncă, câtă încăpățânare și câte sacrificii presupune o astfel de schimbare. Iar eu am momente când le am, și momente când îmi bag piciorul. Respect oamenii care nu-și bagă niciodată piciorul.

e) Pătraru e un excelent intervievator

Interviul e o artă în sine. Unii uită că ei sunt gazda și își etalează la nesfârșit egoul, nelăsând invitatul să vorbească. Alții nu se documentează și, din trei întrebări, te prinzi că nu știu cu cine stau de vorbă. Alții sunt atât de impertinenți și de obraznici, de zici că sunt procurori putiniști interogând un dușman al poporului, înainte să-l aru… pardon, înainte ca el să se arunce de la etajul 56.

Pătraru deține arta aceea subtilă, de a-l face pe vorbitor să se simtă auzit și înțeles, de a-l provoca doar cât să-l țină pe fază, nu să-l bage în defensivă, și de a-l urechea subtil când dă de BS. Ceea ce face interviurile lui cu adevărat interesante.

f) Pătraru e un filantrop low-key

A făcut nenumărate gesturi generoase fără tamtam, care nu au apărut nicăieri în media. Pentru simplul motiv că a înțeles problemele unor oameni și a avut cu ce să-i ajute. Știu de chestii, dar nu intru în detalii, pentru că nu e treaba mea să expun fapte bune pe care cei în cauză nu le asumă.

g) E un om care înțelege sărăcia, trauma și lipsurile, ceea ce îl face să se abțină de la raționamente ignorante și arogante.

Seara trecută, la lansarea de carte am avut un moment de bonding în sinea mea. Se discuta despre abandonul școlar și despre importanța unui buget de minimum 6% pentru educație. (Avantajul de a avea o emisiune care atinge toate subiectele de sub soare era faptul că orice conversație era on topic.)

Și Pătraru explică faptul că un mod de a preveni abandonul școlar e mai banal decât ai crede: oferă-le copiilor o masă caldă. Mulți n-o primesc acasă și simplul fapt că vor avea ce mânca îi va motiva să-și continue educația. Un argument pe care nu îl ai decât dacă ai o înțelegere și o empatie profundă asupra sărăciei.

Și hopa un părerist din mulțime: că ce, că rolul școlii e educația, și copiii ar trebui să vrea să se educe, nu să mănânce. Ăsta probabil că avusese părinți care-i asiguraseră totul în viață și nu știa cum e să îți bea tac-tu toată alocația și să înjure dacă îl întrebi ce mâncați azi.

h) E un om care-ți explică de ce e important să susții contentul pe care-l apreciezi.

Există jurnalismul de trust – cel care slujește interese politice, financiare sau de altă natură – iar acolo sunt bani gârlă. Și există jurnalismul creat de dragul de a pune punctul pe i. Pe acesta din urmă nu îl finanțează nimeni din spate, prin urmare, nu poate exista decât prin contribuția receptorului.

Faptul că Pătraru explică asta, loud and clear, contribuie la reducerea mentalității misecuveniste a gigelului de România și pentru asta, îi sunt recunoscătoare.

i) E un entertainer

Experiența acumulată în lumina reflectorului l-a făcut să înțeleagă că adevărurile adânci și grele servite în mod sumbru și apăsător sunt privilegiul pensionarelor de 70+. Prin urmare, discursul lui e condimentat cu suficient umor și suficientă ironie, încât să stimuleze mai degrabă hazul de necaz, decât jalea din rărunchi. Ar putea face fără probleme stand up comedy, dacă n-ar prefera să stea așezat.

j) E un tătic.

I meeean…

Foto: Telebuzz.ro.

Pentru că un astfel de om are povești interesante de spus, recomand cu căldură cartea. Renunțați la atenția dezlânată și căutătoare de șoc, și încercați niște Atenție cu intenție.

***

Îți plac articolele de opinie? Susține site-ul în singurul mod care contează cu adevărat.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.