La cererea publicului

Unii îmi tot cereau zilele trecute să postez din scrierile mele. Iată nişte “Rondo Capriccioso”.

Oops, pardon. Iată nişte “Rondo Capriccioso”:

Uvertură

Aceasta nu este o tentativă de jurnal. Din păcate, pornirea nestăvilită de a scrie nu îmi aparţine; Ea a fost cea care mi-a introdus, la figurat, condeiul în cuget şi-n simţiri, şi, în cele din urmă, m-a manipulat subtil, cu tertipuri numai de Ea ştiute, să-l iau în mână şi la propriu. Ea e singura vinovată de paginile care urmează. Şi mai are o mulţime de alte păcate, pe care numai eu le ştiu. Şi, desigur, le contabilizez cu străşnicie într-un catastif gigantic şi îi port o veşnică ranchiună pentru fiecare din ele, şi pentru toate laolaltă, şi, mai presus de toate, fiindcă m-a făcut să întrezăresc pentru o clipă… Ce anume? Şi de ce numai pentru o clipă?
Dar să nu anticipăm. Povesteam despre spiritul Ei de iniţiativă în ceea ce priveşte cărţile altora. Despre modul Ei de a activa cerneala antipatică din stilouri. Despre talentul Ei de a se impregna fără îndurare pe retină, pe timpane, pe epidermă. Pe orice material capabil de a o suporta.
Într-o seară, pe bancheta din spate a unui taxi, Ea mi-a cerut amabil, dar ferm:
-Vă rog frumos să ţineţi jurnal de bord! E important să consemnăm tot ce facem… că poate uităm.
(Niciodată n-a abandonat, în ceea ce mă priveşte, pronumele de politeţe. Nici măcar atunci când mă ocăra cu patimă. Exista însă un paradox chiar şi aici : în general, mă făcea praf şi pulbere pentru toate nimicurile şi îmi trecea cu vederea, fără să comenteze, toate trădările. Din acest motiv, mi-a fost mai uşor s-o trădez decât să o deranjez cu nimicuri. Dar, repet, să nu anticipăm… )
Ce era să spun? Da, să trăiţi. Va fi plăcerea mea.
(De fapt, plăcerea mea cea mai mare nu era aceea de a scrie, ci aceea de a-i spiona capriciile, de a-i ghici dorinţele din priviri, din frânturi de tăceri, din felul de a respira, din zaţul cafelei. Îmi făcusem o cruciadă personală din a-i pândi cu înfrigurare orice rugăminte, oricât de neînsemnată, orice ocazie de a face ceva pentru Ea, de a exista o clipă pentru Ea. Dacă şi-ar fi dorit o statuie, m-aş fi apucat de sculptat. Dacă şi-ar fi dorit o stea cu numele Ei, m-aş fi lăsat de sculptat şi m-aş fi apucat de astronomie. Nu exista lucru de care să nu mă fi apucat, dacă mi-ar fi cerut-o. Dar Ea… desigur, nu ştia acest lucru. Sau poate că ştia, dar nu o interesa. Sau poate că ştia şi o interesa, dar nu vedea rostul. Sensul. Scopul. În orice caz, nu mi-a cerut niciodată nimic important. Exceptând rugămintea de a coase un nasture rupt, cu zece minute înaintea unui spectacol. Şi încă ceva, complet insignifiant: un jurnal de bord. Iar eu n-am fost în stare nici măcar de atât… precum urmează să vedeţi, răsfoind această tentativă eşuată pe ţărmurile a Ceea-Ce-Ar-FI-Putut-Să-Fie.)

Din seara asta mă apuc de scris. Poate o să fie cartea vieţii mele.

Ea a zâmbit enigmatic: “Cine ştie?”, apoi m-a părăsit pe bancheta din spate a acelui taxi, în compania unui buchet ucigaş de crini imperiali. Erau de fapt ai Ei, îi primise Dumnezeu ştie de la ce admirator înfocat, dar mi-i dăduse mie dintr-un capriciu. Prin intermediul lor mă însoţise până acasă, urcase în camera mea şi se înscăunase ca regină, umbrindu-mi patul cu petale delicate, opalescente. Acum, când scriu (şi nu scriu aşa, oricum, ci răspund dorinţei exprimate de Ea) mă învăluie parfumul lor / parfumul Ei ameţitor, ca un drog mortal, mi se strecoară prin porii pielii şi mă eutanasiază euforic.

Cine vrea mai mult, go here.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Bine că eşti tu gras.

  2. Roxana says:

    12 lei mi se pare o suma infima, eu imi cumpar carti de debut de obicei, scrise de romani, si am remarcat aceleasi preturi naucitor de mici, dar nu am avut o explicatie ( care sa-mi convina 🙂

    Gasesc cartile tale in Bucuresti, sau se pot comanda numai online?

  3. explicaţia e simplă: hai să te vindem ieftin, să te cumpere mai mulţi. că nu îmi convine nici mie, e partea a doua. Dacă arunci o privire în colecţia aia, la 14 lei îl găseşti şi pe Edi Ţone, care e ditamai redactor şef la FHM, but who the fuck cares about building on prestige. 😀 (14 lei pentru că e cartea mai groasă, nu din alte motive).

    Ref. la ultima întrebare: nu-s nici librar, nici angajat la departamentul distribuţie de la Tritonic. 🙂 Tot ce pot face e să trimit oamenii acolo unde ştiu sigur că găsesc cartea.

  4. Paranoid says:

    Suna a ‘Cat de mult o iubim pe Glenda’ a lui Cortazar sau mai noul ‘Tell all’ al lui Palahniuk.

  5. danboeriu says:

    foarte diferit de “bătăuşu’ de câmpi”. fragmentul ăsta, cel puţin. am observat că treci cu foarte mare uşurinţă de la registrul argotic la cel elevat. şi pare că ţi se potrivesc amândouă la fel de bine. “versatil” scrie pe tine!
    p.s. n-am apucat încă s-o citesc integral, aştept să mi-o zvârle mircea prin gard mai întâi. 🙂

  6. paranoid: oh, ce tovărăşie aleasă. săr’naaa.

    dan: eu l-am rugat pe mircea să facă asta pentru mine. că nu doar că nu reuşesc să nimeresc o poştă, azi am refuzat şi un casting din lipsă de timp.

  7. danboeriu says:

    e ok, ştiu povestea. nu era un reproş, stai liniştită. nici eu n-am avut suficient timp să trag o fugă până la mircea deşi, vorba aia, nu ne desparte decât un deal. 🙂

  8. ce e deal, ca dealul trece, vorba poietului. 😀

    (stai să vezi armata Căpitanului Evident: “era cu val, fă incult-o”. :D)

  9. Laurentiu says:

    “mă învăluie parfumul lor / parfumul Ei ameţitor, ca un drog mortal, mi se strecoară prin porii pielii şi mă eutanasiază euforic”

    Putem fi de acord ca “eutanasiază” nu prea cadrează ?

  10. Laurentiu says:

    in fraza

  11. prietene, dacă aş fi avut impresia că nu cadrează în frază, n-aş fi folosit cuvântul. deocamdată, mi s-a părut a fi singurul care completează metafora atât ca sens, cât şi ca muzicalitate, de aceea, excuse me for not giving a shit about your objections.

  12. kep´an abvius says:

    ai uitat un “C”. Se scrie Cuvertura!

  13. Malko says:

    Da, imi amintesc..in 2006 am primit Rondo de la tine! Si de atunci te vizitez, de pe un blog pe altul.

  14. Laurentiu says:

    Mda,
    am citit “uvertura”, e ok, promite, o sa cumpar.
    Este foarte posibil ca momentul “eutanasiază” sa fi coincis cu vreun latrat de maidanez sau cu “dulci ca o clipita de pacat” de pe TarafTV.
    De aici nevoia de a posta…

  15. da, băi, malko, ce tineri ieream.

  16. bogdan says:

    Mi-a plăcut fragmentul. Mi-aduce aminte de literatura de dragoste interbelică, prin delicateţe, de fapt, prima dată mi-a venit în minte Mihail Drumeş, dar stilul este indiscutabil personal, al tău.

  17. Şi criticul Octavian Soviany a zis asta: că romanul ăsta pare unul interbelic. Am recuperat cu restul cărţilor. 😀

  18. bogdan says:

    Este bine când părerea mea de profan coincide cu a unui critic :). Dacă o să postezi din restul cărţilor, promit să fiu un critic obiectiv. Nu vreau să mă gândesc ce înseamnă asta: ”Am recuperat cu restul cărţilor.” 🙂

  19. bogdan says:

    … Ştiu că tu nu dormi noaptea, ca o prinţesă a vampirilor, dar eu trebuie să dorm. 🙂 Noapte bună!

  20. Ada says:

    Mai am de citit “Hyde Park”, celelalte doua sunt devorate demult. 🙂 Me like it!… A lot!

  21. danboeriu says:

    ce simţ estetic defect tre’ să ai ca s-o compari pe lorena lupu cu mihail drumeş, unul dintre cei mai proşti scriitori ai veacului trecut! doamne, doamne…

  22. bogdan says:

    Ah, d-le Boeriu, ce plăcere 🙂 … V-am simţit lipsa … un spirit evghenisit ca al domniei-tale este precum un far ce luminează calea sărmanilor pescari altfel prinşi în noaptea nemiloasă şi în pericol de a se lovi de stânci … Wellcome, deci …

  23. danboeriu says:

    se scrie “welcome” dar, pe lăngă erorile dumitale clasice, ăsta e un biet sughiţ.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger