Manolescu şi feminitatea
Există ceva infinit de enervant în pretenţia masculină ca diverse femei pe care nu le cunoşti şi cu care nu ai treabă să fie,...
Se pare că HBO Max a început teasingul – sau, dată fiind nuditatea feroce a serialului, putem spune chiar foreplay-ul pentru sezonul al doilea...
E ceva nespus de ipocrit în manifestările persoanelor publice care au numai de câştigat din social media, dar înfierează cu duşmănie social media. A...
Din lipsă de subiecte, televiziunile fugăresc elevi ieşiţi de la Evaluarea Naţională, să-i întrebe cum a fost. Unii sunt fericiţi, alţii mai puţin. Şi...
Există ceva infinit de enervant în pretenţia masculină ca diverse femei pe care nu le cunoşti şi cu care nu ai treabă să fie,...
Merg eu agale spre treburile mele când, de pe o alee de parc, îmi ies în cale două doamne. Una mai în vârstă, plimbând...
-E atât de nasol că jumătate din bărbaţi sunt mai scunzi decât tine!! -De ce, mă? Eu umblu cu tipi scunzi de când mă...
Între 4 şi 6 decembrie, aşa, ca de moş Nicolae, Disney Theatrical Productions şi Broadway Entertainment Group, în colaborare cu NETworks Presentations, îţi aduc...
Dacă până acum am trecut prin sudul patriei doar în drum spre Timişoara cea primitoare şi înapoi, a sosit momentul unui nou pas. “Povestiri...
O vreme, eram în lista de Facebook a mai multor puncte nodale ale culturii române, genul care, dacă se ceartă cu un confrate, postează...
După ce mi-am lansat singurul volum de poezii pe care m-am încumetat să-l scriu, Hyde Park, am avut o serie de lecturi şi lansări...
Se întâmplă în viaţa oricăruia dintre noi. Pur şi simplu, se termină o poveste. Şi cum rareori termini la unison, rareori îţi termini sentimentele...
Cam aşa. Oricum, e bine că Ponta şi-a găsit parteneri de ţigăneală pe măsură. Nu de alta, dar după plecarea lui Băsescu de la...
Nu pot să nu remarc că, de câte ori vine vorba de nevasta Preşedintelui României, tot mârletele care îmbină cu succes blugul din obor...
Sh*t They Say