Manolescu şi feminitatea

Există ceva infinit de enervant în pretenţia masculină ca diverse femei pe care nu le cunoşti şi cu care nu ai treabă să fie, toate, gingaşe, feminine, delicate şi suave. Dacă eu aş porni pe drum şi aş opri toţi bărbaţii care-mi ies în cale, pretinzându-le fiecăruia în parte să-mi bată covoarele, să-mi facă cumpărăturile şi să-mi plătească facturile, pentru simplul fapt că deţin penis, aţi zice că am înnebunit. Dar domnul Nicolae Manolescu, ilustru critic, poate publica în Adevărul o asemenea enormitate, şi nimeni nu-i spune că bate câmpii, pentru că de la un grad de notorietate în plus, lumea a intrat într-o inerţie a pupincurismului.

În caz că vă e lene să daţi click pe link, aflăm că distinsul critic ne dă nouă, femeilor, o reţetă a însuşirilor pe care trebuie să le aruncăm în stânga şi în dreapta, către oricine trece, indiferent dacă ăla se califică uman sau nu pentru astfel de pretenţii:

“tandreţe, delicateţe, spirit de fineţe, gust, devotament, frumuseţe şi farmec.”

Deci, vrând, nevrând, trebuie să fii tandră cu tot regimentul, delicată cu toţi gherţoii, spi… pardon? Cum vine asta, “spirit de fineţe”? E o parafrază a spiritului de glumă prezent la Muşatescu? Măcar Muşatescu făcea umor voluntar.
Idem, trebuie să fii gustoasă cu oricine are chef să te guste, devotată tuturor, fru… Domnu’ critic, şi dacă m-a născut mama cu faţa asta care mă dezavantajează, ce fac? Mă arunc de la parter sau urc până-n pivniţă?

Problema profundă a domnului critic, care ne comunică dezaprobator părerea lui negativă despre feminismul zilelor noastre, este următoarea:

“Emanciparea a constat în aceea că astăzi femeile sunt libere să facă politică umăr la umăr cu bărbaţii, fără ca bărbaţii să fi obţinut dreptul de a face meserii rezervate prin tradiţie femeilor.”

Hai, nu zău, domnule Manolescu. Vă opreşte cineva de la a spăla podele, a da ţâţă la sugari sau a pune borcane cu murături? Sau, oh, vai, de a oferi servicii sexuale remunerate? Astea erau meseriile rezervate prin tradiţie femeilor: menajeră, bucătăreasă, doică şi prostituată. Care dintre acestea vi se pare vrednică de invidie şi pe care suferiţi grav că n-o puteţi presta?
Mai ales că, în zilele noastre, moda o fac bărbaţii, bucătăria gourmet o fac bărbaţii şi escortingul masculin vine tare din urmă. Ce anume din meseriile astea aţi încercat să faceţi şi vi s-a dat peste nas că nu se poate?

“Am văzut femei trecute de prima tinereţe, unele, cu siguranţă, bunici, vociferând dizgraţios cu ocazia unor manifestaţii publice, blestemând ca nişte mahalagioaice sau făcând gesturi obscene. Expresia populară este a-şi pune poalele în cap.”

Eu am văzut nenumăraţi bărbaţi făcând acelaşi lucru. Şi mi se pare mai reprobabil, pentru că bărbaţii se laudă că ei sunt depozitarii raţiunii în timp ce noi suntem fiinţe emoţionale. Dar nu înţeleg deloc dublul standard: vezi pe cineva cum urlă pe stradă şi tu nu te legi de acţiune, ci de sexul persoanei care urlă pe stradă. Sau e rău să urli pe stradă, indiferent cine face asta, sau e ok să urli pe stradă, indiferent cine face asta. Statul mă impozitează cu aceiaşi 16% cu care îl impozitează pe Gogu. Statul nu zice: E femeie, îi interzicem asta, asta şi asta, dar îi luăm numai 8%. Cu ce drept îmi spui mata ce să nu fac, când plătesc acelaşi procent din veniturile mele ca şi mata?

“Spectacole asemănătoare ne oferă zilnic unele moderatoare de televiziune: arţăgoase, agresive, cu vorbă repezită şi primară, supurând de improprietăţi gramaticale şi lexicale.”

Idem, faptul că sunt tot atâţia bărbaţi care fac exact acelaşi lucru merge. Că doară ce? Bărbatul are voie. 😛

“Să fie această defeminizare rodul otrăvit al bătăliilor feministe?”

Sigur. Exact cum caria e rodul durerilor de dinţi, sau icterul rodul durerii de ficat. Pe scurt, confundaţi boala cu simptomul, stimabile.
Boala e că dumneata şi mulţi alţi boi încercaţi să ne povestiţi iar şi iar cum femeia e cetăţean de rangul II, pentru că e femeie. Simptomul e reprezentat de bătăliile feministe / defeminizare. Pentru că dacă n-aţi fi voi, cei cu “o femeie trebuie să…”, garantat n-ar fi atâtea femei care-şi lasă mustaţă şi testicule numai ca să înţelegeţi că o femeie nu trebuie să absolut nimic.

O femeie trebuie să doar dacă iubeşte la nebunie un anumit bărbat. Şi nici atunci nu e vorba de trebuit, ci de asumarea din voinţă proprie a lucrurilor pe care doreşte să i le ofere. ACELUI BĂRBAT, nu oricui se nimereşte prin zonă.

***

“Nu vreau să arunc piatra, dar cântăresc câştigurile şi pierderile emancipării femeii şi constat uluit cum balanţa se înclină din ce în ce mai periculos spre cele din urmă.”

Ce-am pierdut? Dreptul de a tăcea spăsită când vorbeşte stăpânul casei? Dreptul de a nu avea o părere proprie? Dreptul de a depinde de deciziile altuia şi a nu le lua niciodată pe ale mele? Dreptul de a fi doar o păpuşă frumoasă şi nu un om liber?
Regret, domnule critic, dar aparenţele nu ţin nici de foame, nici de sete, nici de dor de codru verde. Emancipându-se, femeia a pierdut aparenţa că se băşeşte petale – ceea ce nici nu face. Şi a câştigat dreptul la fericire. Şi nu, a plăcea dumneavoastră nu e standardul meu de fericire. Regret că trebuie să vă trezesc la realitate, dar dintre a fiinţa spre încântarea dvs. şi a face ce vreau, prefer să fac ce vreau.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

22 Responses

  1. Lia Iana says:

    Eşti fantastică! Mă unge pe suflet felul în care scrii şi am un (uşor) regret că nu existau “voci” ca ale tale când eram tânără (acum vreo 20++ ani)…

  2. gabriela says:

    am ras cu pofta si cu pofta am savurat discursul tau robust si sclipiitor!

  3. gabriela says:

    sclipitor

  4. Ce bine e fara diacritice uneori! Mata sare cu sot iar eu ma rad in soc.

  5. Daniel says:

    “Mano, Mano, Manolescule,
    Lasa-ne, lasa-ne!” :))
    Mi-a sarit in ochi ca shpanu’ faza cu “spirit de finete” 😀
    Multumesc ca m-ai scutit sa-l citesc pe dom’ critic care-si da aere pe la spate si crede ca-s (nu “petale” – foarte tare, am ras cu pofta btw) ci perle culturale.
    Adevarul e ca egoul, egoismul n-are sex, la fel ca misoginismul si nu “spiritul de finete” poate face pe cineva sa se abtina de la deversarea “icrelor moralizatoare” cu caracter de norma sociala basculate de la inaltimea ciriticului care se pisa cu bolta – ci un minim de bun-simt sanatos, real.
    Chiar daca nu stii multe dude, e dovedit ca bunul simt (daca nu e si asta mimat) te poate scoate din multe…
    “Trebuie” insa sa ne intrebam daca nu cumva exista un plan mai profund al acestui tip de comportament, cel al vietuirii in iluzie, pe baza proiectiilor, al relatiilor sublime care lipsesc cu desavarsire intre imagini virtuale, intre “cine cred ca sunt” cu “cine cred ca sau vreau sa fii”. In acest plan, la fel gandim si baieteii si fetitele, pen’ca asa suntem educati de mici iar dezvatu-i foarte greu intr-o societate a superficialitatii

  6. gogulescu says:

    cine penisul meu erect (ca o pula sculata) e Manolescu asta?

  7. ella says:

    “ilustrul” autor n-are nici o problema ca femeia lucreaza cot la cot cu barbatul, plateste acelasi impozit, dar are o problema cu faptul ca nu mai e feminina, fina, frumoasa pentru el si toti barbatii universului. si anume, ca pe langa jobul de la care iau salariu, tot mai multe femei vor sa traiaaca pentru ele, nu sa mai aiba un job si acasa (calcat, spalat, si in general slugarit un barbat- pe gratis). cum ar veni, femeia trebuie sa fie gingasa si feminina chiar daca nu vrea, si totul pe banii ei de data asta.
    stii, mentalitatea avea un rost inainte de emanciprea femeii, cand barbatul aducea bani in casa si femeia se ocupa de gospodarie si boraci, ea fiind un fel de sclava. Acum toata aproape toti suntem sclavi in mod egal la job (asta e alta discutie) deci nu vad avantajele de a fi “feminina si frumoasa” pentru unul sau mai multi barbati(exprimare mai voalata pentru sclava care renunta la ea ca sa faca frumos, ca maimuta la circ pentru placerea sexului opus).
    eu ca femeie simt presiune din partea societatii. noroc ca sunt si destui barbati dezghetati la minte.

  8. Radu says:

    “Unde sunt spiridusii de alta data?”
    Cam asta e intrebarea tuturor neadaptatilor nostalgici.

    Nu esti obligata sa fii absolut nimic, asa cum bine observi tu Lorena.
    Dar nici nu poti sa te porcaiesti “cu tot regimentul” si apoi sa ai pretentia ca generalul sa te considere o “domana”.

    E la fel de valabil si pentru barbati. Esti domn cu toate femeile sau nu esti.
    Nu inseamna ca le tratezi pe toate la fel, dar esti mereu domn.
    Nu exista scuza asta ca X-uleasca era o “curva/proasta/baba/neimportanta/putea/era urata” si de asta te-ai comportat tu intr-un fel care nu-ti face cinste.

    • Lorena Lupu says:

      asta în teorie.

      în practică eşti în primul rând om. iar dacă cineva te scoate din sărite, la un moment dat îi iei morţii în organ sexual. adaugă la asta faptul că sunt mult mai mulţi bărbaţi hărţuitori şi-s mult mai insistenţi şi obţii justificarea înjurăturilor femeieşti.

  9. Olguta Vasilescu says:

    “Emancipându-se, femeia a pierdut aparenţa că se băşeşte petale – ceea ce nici nu face.” Ba pardon. Impresia mea este ca prin emancipare, femeia si-a pastrat aparenta -ma rog, dreptul – de a se basi petale”, ba mai mult ea revendica acum si sa fie primus inter pares, ca dovada ca nici o feminista nu cere o prezenta echitabila de 50% a femeilor in fortele armate, constructii, sau in nobila profesie de vidanjor ci doar in posturile de conducere. Acolo ea ar dori sa ia salarul baban, dar fara riscurile aferente (pentru ca work-life balance) si daca se poate sa plece in concediu de maternitate cate doi ani (ea fiind femeie). Mai scutiti-ma …

    • Lorena Lupu says:

      din câte ştiam, concediul de maternitate îl pot lua şi bărbaţii. m-am săturat de modul în care toţi idioţii îţi scot ochii cu copiii, de parcă i-ai face de una singură.

      şi în plus, zic să vă hotărâţi: ba urlaţi că femeile vor copii, ba urlaţi că nu fac copii şi nu vă plăteşte nimeni pensiile.

  10. Olguta Vasilescu says:

    pai normal ca-ti scot ochii cu copii, pentru ca în fata legi tu, ca mama, ai o groaza de avantaje printre care se număra: modul complet incorect prin care se acorda copii părintelui de sex feminin (o discriminare pe care nu cred ca e nevoie sa elaborez) sau modului prin care se calculează implicit pensia alimentara și implicațiile acesteia pentru tata. Ba mai mult, de vreme ce tot vorbim de egalitate in fata legii, noi, barbatii, de ce nu am avea dreptul sa avortam – legal si social – un copil?

    Mi se pare corect ca un barbat sa nu aiba dreptul de a-ti spune ce sa faci cu corpul tau, dar si un barbat ar trebui sa poata decida pentru el daca vrea sa devina tata sau nu: asadar il notifici ca va deveni tata, si el poate hotari in decurs de o luna daca vrea sa il tina sau nu. Daca da, fericire maxima, dar daca nu – nu va avea dreptul sa il vada si nici obligatia sa-i plateasca pensia. Daca decide ca nu doreste, si tu ai timp o luna sau doua sa decizi ca vrei sa-l tii sau nu.

    Ideea mi se pare f. buna si de acceptat ! 🙂

    • Lorena Lupu says:

      stimate domn, având în vedere că nu vă obligă nimeni să ejaculaţi în vagin fără prezervativ, nu înţeleg de ce vă plângeţi.

      iar majoritatea bărbaţilor care urlă că femeia primeşte copiii la divorţ habar nu au să schimbe un scutec.

      în plus, creşterea unui copil, la care aţi contribuit 50% ca facere, e un lucru scump şi anevoios. da, plătiţi pensia aia alimentară. sigur, mama lui cheltuieşte mult mai mult.

      nu de alta, dar într-o zi, el va fi un adult mare şi puternic, dvs. un boşorog neputincios, şi o să vă scuipe în ochi.

  11. Olguta Vasilescu says:

    1. Prezenta sa nu a unui prezervativ, nu are nimic de a face cu idea mea. Daca numai una din parti era incapabila de o decizie la momentul procreării, idea mea sta în picioare.

    2. In ceea ce priveste parerea dv despre abilitatea unui barbat de a schimba un scutec, prezentati carente serioase, sau sunteti cam condusa de stereotipuri 🙂

    3. Recititi va rog pt ca se pare ca nu ati inteles. Nu am spus ca nu e scump sa cresti un copil.

    4. Cu siguranta ca va fi un adult mare si puternic. Dar devreme ce scuipa oameni in ochi, va fi si manelist – in limbaj modern, iar in limbajul lui Manolescu, lipsit de maniere 🙂

    • Lorena Lupu says:

      1. ba are de a face. ejacularea fără prezervativ în vaginul partenerei reprezintă acordul tău de a contribui cu pensie alimentară la creşterea potenţialului urmaş.

      2. sau de experienţă.

      4. nu. un tată căruia i-a plăcut să facă sex neprotejat, dar nu să participe la consecinţe merită fix o flegmă în ochi şi nimic altceva, în toate codurile de etichetă.

      5. dacă tot nu vreţi copii, şi nici nu vi se pare că aveţi vreo responsabilitate legată de protejarea eventualei partenere, am o sugestie: mergeţi şi castraţi-vă.

      • Lorena Lupu says:

        în altă ordine de idei, hai să considerăm că v-aţi debitat deja părerea pe subiect şi vă invit să debarasaţi terenul. nu vă suspectez că aţi avea ceva nou şi surprinzător de adăugat, cel mult încă vreo două insulte, pe care nu am nici un chef să le găzduiesc. şi nici să vă mai aloc din timpul şi spaţiul meu nu am chef.

  12. gogulescu says:

    @ELLA: pai normal ca simti presiunea societatii, inainte o simtea doar barbatul iar femeia simtea presiunea barbatului, daca era bun si talentat bine, daca te batea mai des decat de futea sau te futea la nervi si cu bataie iar bine, era barbatul tau atata te-a dus mintea cu asta te-ai ales! acum are grija societatea de tine, poti baga divort, poti sa-l expediezi, poti pastra boracii si sa iei si pensie alimentara. fara presiune nu se poate!

    ca de cele mai multe ori copilul e dat mamei e folosita de multe mame ca pretext de pensie alimentara. mai ales daca barbatul are un venit frumusel.

    @Lorena: vrei sa spui sex protejat cu verificare, daca nu are gauri, confiscare prezervativ folosit, …iubi, chiar ai inghitit???

    dar, revenind: cine pula mea e manolescu asta? dupa nume pare un securist batran si constipat

  13. Georgiana says:

    Tot se vorbeste despre fomei. Dar despre masculi? Lor li se accepta orice, oricum? Nu conteaza ca ragaie si scuipa pe strada, ca-s lipsiti de maniere fata de o femeie dar pretind, in schimb, feminitate si delicatete. Nu conteaza ca promoveaza intr-o firma in detrimentul unei femei doar pt ca sunt posesori de coaie. Ai pretentie de la o femeie sa fie gingasa in conditiile in care munceste dublu fata de un barbat? Vorba ta, Lorena: sunt gingasa cu cine imi face placere sa fiu. In rest pot sa emit opinii pe orice ton doresc. Feminitatea n-are nicio legatura cu modul de exprimare.

  14. anonim says:

    Articolul asta confirma opinia lui Manolescu – era vorba despre femei nu despre barbati, despre cum au copiat de la barbati lucruri care “puse peste” o uratesc. Oricum, daca articolul initial avea un echilibru ce scrie aici pe site e sub orice critica si dezvaluie o mare frustrare sau ura … in orice caz un suflet chinuit.

    • Lorena Lupu says:

      şi ce dacă ne urâţesc? prefer să obţin ce vreau eu în viaţă şi să mă credeţi tu şi manolescu urâta pământului, decât să mă credeţi voi doi frumoasă şi să mă limitez.

      nici impresiile tale, nici ale lui manolescu nu ţin de foame. iar suflet chinuit are mă-ta.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: