Între 4 şi 6 decembrie, aşa, ca de moş Nicolae, Disney Theatrical Productions şi Broadway Entertainment Group, în colaborare cu NETworks Presentations, îţi aduc Disney Beauty and the Beast, transpunerea în musical a celebrului desen animat care a ruinat aşteptările la o relaţie normală a sute de mii de fetiţe din toată lumea. “Iubi, dacă n-ai ceainic vorbitor acasă, îţi / îmi pierzi timpul”.
Spectacolele vor avea loc la Romexpo, Pavilionul Central şi vor avea subtitrare în limba română. Disney Beauty and The Beast a avut premiera pe Broadway în 1994, a primit 9 nominalizări la prestigioasele premii Tony și s-a jucat vreme de 13 ani. Încă este una dintre cele mai longevive producții Broadway din toate timpurile, și cu unele dintre cele mai mari încasări. De la debutul său, vizibilitatea titlului și succesul s-au extins la nivel global cu producții ulterioare în întreaga lume. De la licențierea titlului, care a început în 2004 , au existat producții în 22 de țări, fiind vizionate de peste 35 de milioane de persoane, în 8 limbi diferite, cu peste 28 000 spectacole (echivalentul a 67 de ani), generând venituri de peste 1.7 miliarde de dolari.
Datorită organizatorilor Events, am avut ocazia unui scurt interviu cu regizorul megaproducţiei, Rob Roth. Şi, desigur, am profitat de ea.
Trollywood: Turneul vostru de acum e aniversarea a 20 de ani de la premiera megaproducţiei. Prima întrebare e clişeul care li se adresează şi cuplurilor care stau împreună din timpuri imemoriale. Cum aţi făcut să dureze atât de mult?
Rob Roth: Cred că secretul constă în forţa şi emoţia poveştii. E amuzantă, şi totodată transmite foarte multă emoţie, lucru la care se pot raporta oameni de orice vârstă şi de orice naţionalitate.
Trollywood: Cum s-a schimbat spectacolul în decursul acestor ani? S-au l-aţi menţinut identic, din seara premierei şi până în prezent?
Rob Roth: Spectacolul s-a schimbat considerabil de-a lungul anilor şi, în calitatea mea de regizor, vreau ca fiecare distribuţie a acestui spectacol să contribuie cu ideile proprii. Când oamenii fac lucrul ăsta, spectacolul devine actual şi viu, şi nu reproducerea a ceva vechi. Am adăugat un cântec şi am tăiat unul din producţia originală de pe Broadway. Şi scenografia a fost reconcepută pentru turneul ăsta internaţional. Suntem foarte încântaţi de rezultate.
Trollywood: Pe când făceaţi spectacolul, ce să doreaţi: fidelitate cât mai profundă faţă de Disney sau un show cu personalitate proprie?
Rob Roth: Îmi doream să mă folosesc de filmul animat ca de un punct de plecare pentru ceva nou şi mult mai complex. Filmul are 80 de minute şi şase cântece. Spectacolul e în două acte, cu 14 cântece, aşadar, am aprofundat povestea şi personajele.
Trollywood: Eraţi topit după Disney pe când eraţi copil? Ştiu, răspunsul e evident. Care era filmul dvs. preferat?
Mary Poppins a fost primul film pe care l-am văzut la cinematograf. Iar Cartea Junglei a fost filmul meu preferat în copilărie.
Trollywood: Cum a fost munca de adaptare a scenariului de film în text de musical? Au existat lucruri la care a trebuit să renunţaţi?
Rob Roth: Am renunţat la lucrurile care puteau fi prezentate mai bine în desenul animat. Ca de exemplu, lupta obiectelor cu sătenii. Şi am renunţat la calul lui Maurice. Dar, desigur, am adăugat atâtea cântece minunate.
Trollywood: E mai uşor să regizaţi o poveste dramatizată decât, să zicem, teatru social sau o dramă clasică?
Cred că fiecare gen vine cu propriile sale provocări pentru un regizor. În acest caz, mi-am dorit un spectacol care să ia publicul cu sine într-un carusel emoţional, alternând râsetele şi suferinţa.
Trollywood: Pentru restul lumii, Broadway pare un vis, cel mai fascinant loc din lume. Cum e din interior?
Rob Roth: Pare un vis, cel mai fascinant loc din lume. E valabil şi pentru mine. Mi-am dorit încă din adolescenţă să regizez un musical pe Broadway, deci a fost ca un vis devenit realitate.
Trollywood: Care sunt lucrurile pe care le iubiţi şi care sunt lucrurile pe care le urâţi, legat de Broadway?
Lucrul pe care îl iubesc cel mai mult e prilejul de a lucra cu actori, muzicieni şi designeri foarte talentaţi. Lucrul pe care îl urăsc cel mai tare e că trebuie să mă trezesc de dimineaţă pentru repetiţii.
***
Biletele se pot cumpăra în reţeaua Eventim sau pe Eventim.ro. Până pe 1 octombrie, aveţi un discount de 10% la biletele pentru adulţi.
Foto: Broadway Entertainment Group / Events.
Sh*t They Say