Pusu’ sufletului

Ce mă enervează pe mine maxim la mahalaua culturală bucureşteană este că oamenii scriu unii despre alţii strict pe bază de cârdăşii şi amiciţii. Dacă-s tovarăşi de beri, se iubesc şi se pupă-n bot din condei; dacă se urăsc de moarte, de obicei dintr-o tâmpenie irelevantă, se fut reciproc în gură. Şi toate judecăţile de valoare cad pradă unei subiectivităţi penibile şi amatoriceşti.

De aceea scriu de bine despre oameni pe care nu vreau să-i revăd în viaţa mea – dacă scot produse artistice lăudabile. (Singurele pe care le ignor sunt cele care mi-au încălcat copyrightul. Gen, sugi pula dacă tu crezi că furi de la mine şi apoi tot eu vin să-ţi laud capodopera construită pe ceea ce ai furat de la mine.) Vreau să judec opere după criterii estetice şi valorice clare şi, indiferent de relaţia cu autorul, despre care voi afirma în continuare că e un jeg cu ochi, să le acord statutul pe care-l merită.

Cristian Tudor Popescu nu face ca mine. El, dacă îl urăşte pe Mungiu, simte că musai trebuie să-şi şteargă bocancii de filmul omului. Şi, pentru că tehnic şi artistic nu avea ce zice – oricât de chiţibuşar să fii, filmul ăla e, în afară de nişte vorbe de om suprapuse peste scârţâit de ciutură a fântânii – IMPECABIL, a dat-o pe aia cu pusu’ sufletului. Că uite, n-a pus Mungiu suflet în film, şi asta îl lasă nesatisfăcut pe marele critic de arte frumoase, mediocre şi boccii.

De când plm se exprimă un intelectual in terms of pusu’ sufletului, ca o precupeaţă din Ciorogârla? Nu pot decât să presupun că încerca să se refere la dihotomia narator implicat / narator detaşat. Care, subliniez, e o opţiune artistică. Nu e mai rău pe scara valorică să fii narator detaşat decât să fii narator implicat. Depinde unde duce opţiunea. Punct. Numai gospodinele telenoveliste din Văscăuţii de Vale au ieşiri de genul: Gigele, n-ai pus destul suflet când mă futeai. 

Să categoriseşti un film pe bază de pusu’ sufletului mi se pare o dovadă de incultură sinistră şi de amatorism hidos.

Partea proastă e că toate vacile inculte de pe net au preluat-o pe asta cu “pusu’ sufletului” şi au transformat-o în lozincă. Iar când o vacă de-asta îl citează pe Caranfil – cel mai detaşat autor din istoria filmului românesc – drept exemplu de “om care pune suflet”, în timp ce Mungiu – cel care, vizibil, construieşte enorm pe potenţialul de empatie al fiecărui personaj – “nu pune suflet” – mă umflă tot râsul din univers.

Cristian Tudor Popescu, pentru calitatea şi profesionalismul propriului scris, controlează apucăturile provinciale de tip “a pus suflet / n-a pus suflet”. Iubeşti un om? Scoate-l în oraş, fă-i cinste, gâdilă-l la testicule şi aşa mai departe. Îl urăşti? Înjură-l, dă-i SMS-uri cu “să moară mă-ta”, bârfeşte-l şi aşa mai departe. Dar SEPARĂ VIAŢA DE OPERĂ. Abia asta te face autor profesionist, cu coloană vertebrală, şi nu larvă postacă pe net.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

18 Responses

  1. încă un motiv de a nu fi …curioasă … despre sau (față) de teza sa de doctorat

  2. edd says:

    mai ai ceva ce multi critici ai intelectulilor nu au sau nu au fost educat sa aiba: CURAJ DE A GANDI ALTFEL

  3. tantarul says:

    fata, tarel mai iubesti tu pe mugiu asta. cand scri despre el parca arde blogul cu tine.

  4. ion claxon says:

    Asta este o atitudine generală a tuturor impotriva tuturor…se știe. Antenele înjura B1, Badea pe Banciu, Banciu pe Voiculescu, toți pe Basescu, care e de vină pentru tot, care îl înjura pe Ponta…nici nu mai contează dacă toți aceștia au facut (măcar o dată) ceva bun la un moment dat pentru ca sunt noroiți (muiți cum ar zice cineva :)) la grămadă. De ce ar fi în cazul de față altfel ?
    Partea proastă e că din inerția aruncatului cu ouă în capul celuilalt nu vom mai ști niciodată când critica e pe bune…

  5. neax says:

    Dacă e o obiecţie absurdă faţă de filmul lui Mungiu, asta e, că n-ar fi pus suflet. Nu discut dacă e mai bine sau nu să pui suflet ci că toate, începând de la alegerea subiectului, până la fiecare imagine şi aşchie de vopsea sărită şi cuvânt rostit în film, transmit durerea (neclamată) a lui Mungiu faţă de realitatea prezentată.

    • Lorena Lupu says:

      deci, narator implicat, zice criticul nesuferit şi rece din mine.

      muie Cristian Tudor Popescu, zice durerea (neclamată) din criticul nesuferit şi rece, dar profesionist, faţă de confraţii săi sugători de pulă.

  6. Adrian says:

    Ha, frumos, CTP-ul loveste din nou! Ok, Dupa dealuri – ca si Dl. Lazarescu – se incadreaza in noua cinematografie teoretizata de Von Trier si Vinterberg in faimosul manifest Dogma 95. In esenta miscarea propune un film nepervertit de mijloacele tehnice, fara coloana sonora, cu decoruri reale, nefalsificate de constructia in studio, fara efecte de lumina, fara o imagine studiata si polizata, cu un joc actoricesc frust. Pusul sufletului e tocmai IMPOTRIVA acestui spirit de cinematografie bruta. Evident, Dupa dealuri nu e un Dogma 90 suta la suta, dar se revendica de-acolo. Am face bine sa cunoastem aceste aspecte inainte de a judeca un film, iar CTP-ul ar trebui sa se informeze oleaca. Artistic vorbind, ca limbaj cinematografic, filmul lui Mungiu e pe masura talentului sau. Fiti siguri ca cei de la Cannes n-au avut in vedere ‘pusul sufletului’, ci criterii ceva mai pragmatice ca montaj, scenariu, interpretare etc. CTP-ul ar fi putut sa se lege de gafele imense in maniera Dan Brown, presarate la tot pasul. Sunt sigur insa ca la Mungiu gafele vin din nestiinta, in timp ce la Dan Brown din perversitate. De aceea l-as privi pe conationalul nostru cu mai multa ingaduita la capitolul veridicitate.

    • Lorena Lupu says:

      ba imaginea din “După dealuri” e perfect studiată. Nu există cadru care să nu fi fost construit cu migală de furnicuţă.

    • Lorena Lupu says:

      şi, for your information: un film de ficţiune NU e lucrare de doctorat în teologie ortodoxă. aşa cum nici o carte de ficţiune nu e.

      înainte să ţineţi teoria complexă a chibritului, încercaţi să pricepeţi diferenţa simplă între documentar şi film de ficţiune. It will be useful.

  7. Adrian says:

    S-ar putea sa ma insele memoria, dar am vazut filme de fictiune bine documentate, dupa cum am vazut si documentare facute cu piciorul stang. As putea chiar sa dau cateva exemple, in care fictiunea se impleteste cu fapte absolut reale, verificabile. Ce ma deranjeaza pe mine e aceasta pretentie de veridicitate, intretinuta oarecum si de Mungiu, in care avem o optiune a unui artist intr-un mediu care se vrea real. Nu, filmul are putine legaturi cu realitatea. Cei care mai fac cateodata un tur al manastirilor sau mai calca print-o manastire simt ceva artificial. Filmul este opinia sa de artist, dar manastirea e abracadabranta iar personajele se comporta ca venite cu pluta pe Siret. Forma de ‘cinematografie reala’ a noului val nu face decat sa intretina confuzia, iar efectul e pe alocuri hilar. Netul deja crapa sub comentarii de genul ‘o radiografie a fenomenului monahal romanesc’ sau ‘o analiza lucida’ Frumos, nu? Nimeni nu sufla un cuvant de fictiune. Nu-i problema, se vor regla lucrurile. S-au reglat si cu Dan Brown. Fictiune, asta e cuvantul de ordine. In rest, cinematografic, vorbim categoric de o capodopera si de un regizor imens.

    P.S. : 7 ani in Tibet e un film comercial, bun, nu o capodopera ca filmul lui Mungiu, dar nu ridica semne de intrebare la capitolul vreidicitate. Tot fictiune, dar una destul de bine documentata si lipsita de gafe. Deci se poate.

    • neax says:

      Greşeşti şi tu, şi Lorena. Vorbiţi de un film. Eu n-am avut senzaţia asta. Am stat două ore jumate teleportat într-un mediu unde n-am văzut actor, n-am văzut regizor sau altele din astea.
      Nu înseamnă că am văzut mânăstirile, ci o mânăstire anume şi nişte oameni anume.

  8. Adrian says:

    Asta se intampla pentru ca nu cunosti cum arata o manastire reala, deci nu poti face o comparatie intre cele doua. Nu e o manastire anume, ci o manastire fictionala (aici Lorena are mare dreptate: e o FICTIUNE – vine din latinescul ‘fictio’ = a nascoci), inventata, fara prea multe paralele cu realitatea. Cata vreme totul se pastreaza in planul fictiunii e ok, insa filmul naste confuzii grandioase, de tipul “radiografie” sau “analiza lucida”.

    • Lorena Lupu says:

      şi cine e de vină dacă oamenii nu înţeleg sensul cuvântului “ficţiune?”

    • neax says:

      Fără a fi călugăr, am cunoscut multe mânăstiri, şi nu doar ca turist.
      Încerc să fac distincţia dintre ficţiune şi realitate şi nici nu mă sperii când stau la film şi vin caii galop spre mine.
      Ce am văzut au fost reprezentări plauzibile ale unor realităţi existente.
      Aş fi vrut şi eu să fie ficţiune totală filmul ăsta, mai ales partea cu fata care a murit.
      Îmi aduci aminte de cineva din partea bisericii pe care l-am auzit la radio indignându-se: “Filmul ăsta nu trebuia făcut, fiindcă la noi nu există aşa ceva!” Ba chiar există, fata a fost ucisă şi exorcistul a ajuns la Ghe.
      În schimb, n-am auzit indignări bisericeşti la adresa realităţii care a inspirat filmul.

  9. Adrian says:

    Filmul asta trebuia facut si toti se asteptau ca cineva sa-l faca, dar tocmai pentru ca subiectul este delicat filmul trebuia facut cu o anumita atentie. Un pas important este tocmai comunicatul BOR. Cu riscul de a-mi atrage cine stie ce eticheta, pot spune ca acest comunicat este foarte clar, foarte logic, si se gaseste pe net. Dar evident ca tu nu-l cunosti, asa ca voi incerca sa-l sintetizez. Comuncatul este extrem de interesant si important, pentru ca exorcismul este o raspandita in crestinism, inclusiv in catolicism. Pe scurt, BOR – repet, nu doar din punctul ei de vedere, ci din punct de vedere universal crestin – arata ca practica exorcizarii consta in citirea unor simple rugaciuni, asemanatoare cu rugaciunile citite color bolnavi. Legatul, bataia, infometarea nu intra in canoanele (sau legislatia daca vrei) acestei practici. Cei care o fac nu respecta canoanele crestine si isi depasesc in mod clar atributiile. Nu e nimic misterios aici, nu-ti trebuie zece facultati de teologie ca sa pricepi. E vorba de niste rugaciuni care se gasesc si pe net – moliftele Sf. Vasile – si care sunti citite oricum in biserica nu stiu exact cu ce ocazie, dar sunt citite. Nu e nimic criptic, nimic ascuns. Bestiarul de film horror nu are legatura cu canoanele sau crestinismul, cel care le face la face pe propria-i barba. Mecanismul e simplu. Cei care ajung la aceste bestialitati o pot face la inceput cu bune intentii, dar aluneca treptat pe o spirala a puterii pana la bestialitatiile cel mai sinistre. Nu mai urmeaza nici o regula, iar daca gresesc au grija sa-si ascunda greselile. Mai mult, sunt atat de sinceri incat se mint si pe ei. Mungiu n-a prins sau n-a vrut sa prinda aceasta spirala a decaderii. Personajul lui e manat pana in final de bune intentii si atunci nu este foarte clar de unde provin atrocitatiile. Opinia generala e ca ele sunt genrate de o practica uzuala, ca in crestinism oamenii sunt legati, infometati etc. Total gresit. Cine a spus ca filmul nu trebuia facut greseste total, dar cine spune ca filmul e bine facut, ca exprima o opinie valabila, pertinenta, la adresa crestinimului greseste la fel de mult.

    In rest gafele facute au iesit la iveala, iar gafa cu citatul din Celsus e cireasa de pe tort. Nu stiu multi de citatul din Celsus, dar sigur vor afla din ce in ce mai multi. Oricum ai da-o la intors, Mungiu a facut o gafa monumentala, iar Mosh Google are grija sa o popularizeze in galop. Daca Mungiu a vrut sa fie impartial atunci de ce a ales acest citat, care apartine clar taberei adverse, si care – la randul lui – a costat vieti omenesti, barbati, femei, batrani si copii devorati in arene, crucificati sau taiati cu sabia? Oare citatul acesta abject, compus cu intentie de un detractor foarte inteligent ca Celsus, nu poate starni la randul lui revolta? Era nevoie sa figureze acolo, escamotat ca o cugetare crestina autentica? Eu cred ca nu. Cred ca un regizor ar trebui sa dea dovada de mai multa responsabilitate. Ideea de a zvarli pietre in spatele paravanului numit ‘fictiune’ mi se pare nepotrivita. Eu unul n-as face-o. Pe de alta parte eu nu sunt un creator, un artist ca Mungiu. Lui i se iarta, e doar copilul rasfatat al cinematografiei. Sa ne traiasca!

  10. neax says:

    Of, răspund pe puncte, că altfel ne zăpăcim.
    1. Mă bucur de comunicatul BOR, e ok.
    2. Aş fi dorit să există popi vituperând în media împotriva acelor practici, ca să-i audă şi eventualii amatori.
    3. Nu e nicio gafă. Am văzut uşi la bloc pe care era lipit un fel de abţibild care părea distribuit clar de biserică, care suna cam la fel.
    4. Spui: “Personajul lui e manat pana in final de bune intentii si atunci nu este foarte clar de unde provin atrocitatiile.” Ţi-au scăpat nişte derapaje destul de vizibile ale aceluia.
    5. Filmul nu e un atac la adresa creştinismului, ci la adresa unor mentalităţi încuiate.
    Una peste alta, îl consider veridic. Am ajuns demult, din întâmplare şi de curiozitate, în chilia unui călugăr la care se făcea coadă. Terapie sufletească şi trupească de grup.
    Pe mine m-a întrebat ce mă supără. I-am spus că nimic. Degeaba, tratamentul era acelaşi pentru toţi: m-a prins de rădăcina nasului şi a strâns brusc, de am văzut stele verzi, la propriu. Gata, eram vindecat.
    Peste ani am aflat că unul dintre ucenicii lui (pe care l-am văzut şi eu atunci făcând practică – şi am remarcat că avea o carismă de măcelar) s-a proptit cu toiagul în burta unei femei cu ulcer perforat şi i-a provocat hemoragii mortale. Anchetă, etc.

  11. Adrian says:

    1. Vezi? Tocmai aici e buba: ca te bucuri. E ca si cum te-ai bucura ca cineva nu mananca seminte la teatru. Comunicatul e logic. Insa tu nu l-ai crezut posibil. Asa spune mult.
    2. In cazul Corogeanu exista numeroase luari de pozitie care tin in definitiv de bun simt. Cand sechestrezi pe cineva, cand il infometezi sau il chinui nu ai nici un drept si incalci legea grav. Incalci si legea bisericii, incalci si legile statului. In consecinta vei suporta atat legile bisericii – din cate stiu personajul respectiv a fost caterisit – cat si pe cele in vigoare. Ceea ce s-a si intamplat.
    3. Targurile sunt pline de materiale din cele mai dubioase, de la calendare pana la tot felul de carticele care de care mai ciudate. Materialele emise de biserica poarta insa niste masuri de siguranta speciale: sigla patriarhiei sau arhiepiscopiei care le-a eliberat, binecuvantarea patriarhului sau episcopului, departamentul care le-a emis (ex. Institutul Biblic de Misiune Ortodoxa) etc. Parerea mea e ca biserica nu poate fi responsabila de gunoaiele care invadeaza pietele, afisele sau scarile de bloc. De fapt, daca ar incerca sa intervina, lumea i-ar sari in cap.
    4. Aici s-ar putea sa ai dreptate si eu sa gresesc destul de mult. Exista o spirala a decaderii, dar nu atat de bine construita incat sa arate ca situatia – cu toate licentele ingaduite de fictiune – este una particulara. Impresia e de crestinism medieval, pe alocuri halucinat. Pe de alta parte te-ar soca daca ti-as spune ca opinia mea e mult mai categorica decat cea a unui oficial al bisericii, care a avut o parere mai logica si expusa cu mai multa eleganta: http://www.adevarul.ro/locale/iasi/purtator_de_cuvant_Mitropolie_dupa_dealuri_cristian_mungiu_iconoclast_0_803919648.html
    Cert este ca filmul lui Mungiu m-a izbit neplacut (sintagma e intentionat aleasa, m-a izbit ca un pumn) prin acel citat pe care ateii il folosesc ca arma pe diverse forumuri si printr-o atmosfera pe care n-am regasit-o in manastiri. Nu sunt un adept al manastirilor si nici nu prea le am cu religia (cel putin nu cu partea practica, liturgica) dar am facut recent un tur al manastirilor din Moldova impreuna cu niste prieteni, am fost cazat omeneste si n-am detectat deloc atmosfera plumburie, de autisti, din filmul lui Mungiu. Nu neg ca totul e roz, dar am surprins in viata lor de zi cu zi cam toate manastirile importante din Moldova (in afara de Dragormina, acolo n-am ajuns) si atmosfera era calda si placuta. N-am frecventat insa chilii de calugari vindecatori pentru ca nu ma pasioneaza asa ceva. Nici filmul lui Mungiu nu este despre un calugar vindecator, ci despre un preot; nu este vorba despre o vindecare, vreo minune, ci despre un ritual liturgic. De aici si sensibilitatea subiectului. Cred ca o atentie sporita din partea lui Mungiu ar fi clarificat filmul si ar fi multumit pe toata lumea.

  12. Adrian says:

    P.S: Ti-as propune totusi sa punem punct discutiei. Asta daca nu cumva Lorena nu ma va scoate de pe blog cu totul. Oricum, seful meu s-a prins ca postez la greu si muncesc mai subtire, asa ca ori ma scoate Lorena de pe blog, ori ma scoate seful din job. Am un caracter imposibil, recunosc…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: