Curaj

Emil era un timid. Când se apropia o fată de el, roşea şi lăsa privirea în jos. Dacă trebuia să ceară indicaţii pe stradă şi nu vedea decât femei, prefera să rătăcească aiurea încă 20 de minute, pentru că îi era mai uşor aşa, decât să intre în vorbă cu una dintre ele. Iar dacă o femeie din orizontul vizual – auditiv spunea o glumă mai desfrânată, Emil făcea urticarie direct.
Prietenii încercaseră să-l combine cu diverse domnişoare, dar lipelile se destrămau de la sine. Emil stătea tăcut, roşu ca focul, cu privirea înfiptă strategic în sticla de bere – îi impuneau bere, să pară bărbat măcar prin prisma a ce introducea pe gură. Dacă fata încerca să-l întrebe ea ceva, să stabilească o punte de comunicare ca între oameni, Emil se speria şi trântea, invariabil, cea mai sinistră stupizenie din univers. Făceai ciroză auzindu-l. Şi nu mergea să le explici fetelor că de fapt Emil nu e aşa, şi de fapt e băiat bun. “Şi eu de fapt sunt Miss America”, o retezau ele, ironic.
Într-o bună zi, Emil veni la masa prietenilor lui zâmbind cu gura până la urechi. O lumină nouă îi transfigura întregul organism. (Da, e o glumă, nu săriţi să mă corectaţi ca bovinele proaste. Cine s-a prins că e o glumă şi n-a sărit ca oligofrenul, bravo, te iubesc, eşti viaţa mea.) Strălucea de fericire. Radia curcubee şi fluturaşi.
Băieţii s-au prins că s-a întâmplat ceva esenţial.
-Ce-ai făcut, mă?
-Am invitat-o pe Ramona la balul de majorat.
Ramona era fotomodelul şi regina clasei. De la 15 ani participa la concursuri de Miss şi lua titlu după titlu. Avea mai multe coroniţe acasă decât cimitirul catolic de ziua morţilor. Avea contracte cu agenţii de modele şi două zile din cinci lipsea de la şcoală. Avea de defilat pe un catwalk.
-Jură-te! exclamară ei invidioşi.
-Da, am invitat-o.
-Coaie, exact pe Ramona ţi-ai găsit-o? La Ramona nu îndrăzneam nici unul să ne băgăm.
-Ce-a zis?
-Nu vine la majorat, că are eveniment la Milano.
-Deci, te-a refuzat. Stai jos şi bea cu noi.
-Băi, voi nu înţelegeţi. Aveţi idee câtă luptă a trebuit să duc eu cu mine, să adun curajul s-o invit? Nici nu contează ce a răspuns. Important e că am făcut-o.
Atunci le-a picat fisa.
-A, da. Şi nu te-ai pişat pe tine în timpul discuţiei.
-Da!
-Bravo, mă. Ai câştigat o pulă de cangur cu diamant în vârf. Stai jos şi bea cu noi.
Dar Emil radia fericire în continuare.
-Dau eu tura asta. Habar n-aveţi cum e să îndrăzneşti. Mai mişto decât treizeci de Ramone.

Colaj de Emil Butnaru (coincidenţă de nume strict întâmplătoare).