Nu m-ar deranja un Crăciun sobru

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am un obicei. Cam prost, dar m-a scutit de multe în viaţă. Şi anume, când aud pe unii ţipând în gura mare că se întâmplă cutare, verific dacă chiar se întâmplă cutare, sau chiar nu.

De exemplu, un rahat pe care pendulează mult partea auriferă a social media, şi pe care o văd obositor de mult e: vaaaaai, cum nu ne lasă Europa să consumăm şi vaaai, cum ne obligă Europa să fim sobri. Apoi mă uit în jur. Europa face în mod real NIŞTE RECOMANDĂRI BINEVOITOARE să trăim mai sobru, dar până acum cel puţin, nu poţi să zici că “obligă” la ceva.

Cine te actually obliga să trăieşti sobru?

Tătucul naţiunii, Ceauşescu, ăla despre care nostalgicii bat câmpii că era “mai bine”. Cei care “se simt obligaţi” când le spune Ursula să mai stingă lumina plâng cu lacrimi cât un cap de varză după unul care îi obliga să facă teme la lampa cu gaz, pentru că ÎN MOD REAL nu aveau lumină şi prin urmare, erau obligaţi la modul volens-nolens-Grigore-aghiazmă-gâl-gâl.

Pe moment, e la nivel de decizie personală. UE îţi zice că ar fi drăguţ să mai stingi lumina, să nu consumi gazul, să nu crăpi în tine ca-n vagon, dar nu vine să ţi-o stingă el, să-ţi închidă gazul şi să îţi lase magazinele goale.

Şi totuşi, ăia care stăteau trei ore la coadă după un litru de lapte când sobrietatea era dusă până la inaniţie ţipă tare că, vai, ce nesimţit şi tiran e UE cu poveţele lui, şi că unde e Ceauşescu.

Ieri, de exemplu, era mare bocet online că le-a zis Europa s-o lase mai moale cu exagerările de Crăciun, şi că a zis Ursula von der Leyen să fii mai sobru de sărbători, şi ce ne facem.

Trecând peste faptul că “a zis” e complet diferit de “a impus” şi de “a constrâns”, eu personal nu văd o problemă cu a nu găti cât pentru un regiment de infanterie şi cu o a nu ajunge la urgenţe cu ficatul cât un cap de viţel.

Pentru că, dacă ne amintim, spiritul sărbătorii n-a fost niciodată despre opulenţă, despre spart bani cu nemiluita sau despre irosit mii de lei pe cadouri. Isus nu s-a născut nici în palatul lui Irod, nici în cel al lui Pilat din Post sau al altor somităţi din oraş, ci într-un grajd amărât, pentru că Iosif şi Maria erau pe drum şi nu s-a îndurat nimeni să-i primească în casă.

Mi se pare amuzant că eu, care am fost ultima dată la biserică pe la 14 ani, şi atunci la insistenţele nu mai ştiu cui, am argumente religioase pertinente, în timp ce creştinii înfocaţi vor musai să crape-n ei sarmale şi lebăr. Apropo, ştiţi că Biblia interzice carnea de porc?

Da, bitchez, eu când m-am dus la biserică târâtă de unii şi de alţii, am ASCULTAT ce fonfăia pe nas popa acolo.

Deci, dacă ar fi să păstrăm spiritul autentic al sărbătorii, Crăciunul ar fi ceva de genul: multă meditaţie, multă bucurie spirituală, mâncare la minimum pentru că mare lucru n-au mâncat nici Iosif şi Maria în grajd, cadouri simple şi esenţiale (aur, smirnă şi tămâie în original; v-am zis doar că am ASCULTAT ce fonfăia popa pe nas), şi în rest, sănătate şi multă virtute. La propriu.

De când locuiesc singură, nici nu fac brad, ca să nu aibă Pulică ce să dărâme. N-aş ucide un brad viu nici dacă aş şti că e ultimul Crăciun din viaţa mea, plastic am deja prea mult în casă, deci nope, nu vreau un brad de plastic, dar cumpăr o crenguţă de brad, îi pun două globuri şi trei sclipiciuri şi cam aia e decoraţia mea de Crăciun.

Da, sunt o minimalistă.

Legat de mâncare, prefer să rămân pe lucruri moderat calorice, pentru că nu am, sincer nu am nici un chef să alerg prin IOR-ul înzăpezit de ianuarie să dau osânza acumulată pentru că am crăpat în mine de sărbători, de parcă începea foametea din 2 ianuarie.

Şi nu e “renunţare eroică”.

Obiectiv nu mă omor nici după sarmale, nici după pomana porcului, nici după caltaboş. “Dar nu le-ai gustat pe ale mele”. Ba da. Nu ştii ce vecine am avut eu prin Bucureşti şi câtă mâncare delicioasă am devorat din mâinile lor. Nu am zis că nu îmi plac. Am zis că nu mă omor, şi că am ajuns să prefer o salată Caprese cu busuioc proaspăt vara şi o salată de ton, porumb la cutie, măsline şi ceapă roşie iarna. Eventual de Crăciun îi adaug şi capere, să simt spiritul sărbătorii.

“Adică vrei să spui că şi eu trebuie să mănânc capere cu tine?” o să ragă gigel, care înţelege oricum ce vrea.

Nu. Mănâncă tot ce vrei tu. Spre deosebire de Ceauşescu, Europa de azi îţi oferă posibilitatea. Iar magazinele VOR să le cumperi marfa.

Spun doar că mie un Crăciun sobru nu mi se pare capăt de ţară.

***

Dacă îţi plac aceste texte, poţi oferi o cafea autorului lor. Aici.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.