Crisanta Predescu e o prietenă dragă din lista mea de pe Facebook. Mamă a trei copii, e o sursă inepuizabilă de poveşti cu şi despre ei. Multe dintre ele sunt drăgălaşe, amuzante, ba chiar emoţionante. Dar ultima e în registrul grotesc spre penibil. Personajul principal este primarul sectorului 4, Daniel Băluţă.
Copila mijlocie a Crisantei are 5 ani şi jumătate, şi ca atare, urmează să înceapă, în această toamnă, grupa mare. Crisa locuieşte, împreună cu familia ei, în Berceni, şi grădiniţa lor de suflet era cea de care aparţineau cu adresa, Poiana Florilor, nr. 167, practic peste drum de casă.
După cum bine ştiu cei care au copii, anul şcolar 2018 – 2019 a luat sfârşit pe 23 iunie. În aceste două luni, clădirea a stat exact cum era, fără să-şi bată cineva capul cu ea. Dar alaltăieri, grupul de părinţi de pe Whatsapp din care face parte şi Crisanta a primit mesaj de la educatoarea copiilor, că grădiniţa se închide pentru renovare, pe motiv că clădirea are risc seismic I.
Exact în buza noului an şcolar.
Şi că micuţii înscrişi la grădiniţă vor fi redistribuiţi. O parte, într-un spaţiu ad-hoc, relativ mic, construit pe terenurile şcolii nr. 93. Vedeţi foto de deschidere. Nu, nu e outletul pentru săraki al lui Club Bamboo, e înlocuitorul de grădiniţă propus de Daniel Băluţă inclusiv pentru cea mai friguroasă iarnă, copiilor preşcolari.
Printre ei şi fetiţa Crisantei. Restul se vor duce undeva la o şcoală din Piaţa Reşiţa, dar Crisa nu îmi poate da detalii, pentru că nu e în relaţii apropiate cu părinţii de la alte grupe.
Cert e că ambele unităţi de învăţământ sunt la o distanţă de jumătate de oră cu autobuzul de domiciliile celor din grupă, iar asta mai adaugă o oră de navetă programului deja supraîncărcat al părinţilor. Care au de străbătut distanţe ca în Bucureşti pentru propriile joburi, de muncit opt ore sau mai mult, pentru că, odată ce ai copii, nu îţi mai permiţi s-o arzi boem şi frilensăr cu program de voie, şi acum, să şi stea cu copilaşii la autobuz, prin ploaie, noroi şi aglomeraţie. Nu toţi au terţe persoane, cum ar fi bunici sau vecini de încredere, să-şi lase copiii în grija lor, şi nu toţi au maşini personale, să-i ducă în drum spre muncă.
Pe lângă asta, mai există şi inconvenienţe colaterale, să zicem. Grădiniţa avea o bucătăreasă angajată full time şi copiii beneficiau de o masă caldă gătită în incintă, proaspătă, la preţ modic. Spaţiul nou fiind mult prea mic, se va apela la o firmă de catering, şi astfel, pe lângă costul transportului, şi mâncarea va sări brusc în preţ. Cine va asigura acest catering? Dacă aş juca jocuri de noroc, jetonul meu s-ar plasa pe “ceva business apropiat lui Băluţă, să-şi mai tragă un ban”.
O parte dintre părinţi au ales să plece capul precum ghioceii şi să nu spună nimic. Dar Cris şi grupul ei sunt mai combativi de felul lor. Au sunat la educatoare, şi apoi la directoare, doamna Maria Brata. Aceasta le-a confirmat că a primit mail oficial de la primar şi că soarta clădirii, şi a anului şcolar, e pecetluită.
Atunci, părinţii s-au coalizat şi au adresat o petiţie primăriei. Vedeţi documentul aici.
Cum Crisa e singura în concediu de maternitate – are un bebe nou-născut – a fost singura liberă să se ducă şi să depună petiţia. S-a dus – cum altfel? – cu copilaşii după ea în sediul posh din incinta mallului Grand Arena. Pentru că dacă nu ai primăria într-un mall, nu eşti destul de mafiot, sau ceva.
La ghişeu, i-au preluat documentul şi i-au spus că va primi răspuns oficial în 30 de zile lucrătoare, lol. Adică, numai bine după începutul anului şcolar.
Crisa a încercat să insiste. Au plimbat-o din birou în birou.
A cerut expertiza seismologică. Au refuzat să i-o arate. Au spus că e “în arhivă şi nu poate fi accesată acum”.
A cerut audienţă la primar. I s-a răspuns că aceasta nu i se poate acorda decât după termenul de 30 de zile aferent petiţiei.
Iar când s-a enervat, i-au cerut să nu se răzbune pe ele (lol) şi i-au sugerat că decizia e deja luată şi că nu prea are ce face.
O întreb pe Crisa dacă îmi poate obţine de la personalul grădiniţei un print screen al mailului oficial. Sună. Revine cu alte ramificaţii ale poveştii.
Grădiniţa de pe Poiana Florilor nu e prima închisă de Daniel Băluţă pentru renovare. Înainte, a iniţiat o astfel de acţiune şi la o grădiniţă de pe Giurgiului, cu un an în urmă, şi proiectul nu e finalizat nici acum, deşi termenul iniţial fusese de două-trei luni.
Copiii de pe Giurgiului au fost trimişi tot aşa, ad-hoc, într-un spaţiu improvizat de pe Împăratul Traian.
Aşijderea, părinţii au iniţiat rezistenţă, şi au fost reduşi la tăcere cu manevre funcţionăreşti, tergiversări şi praf în ochi.
Şi, pe pretextul că ADP, Amenajarea Domeniului Public, nu are personal suficient să amenajeze spaţiul improvizat respectiv pentru preşcolari, părinţii au fost cei care au realizat mutarea respectivă cu cârca şi benzina proprii.
Asta în condiţiile în care, ca orice instituţie publică, grădiniţa este finanţată din impozitele cetăţenilor.
Nu, nu se poate să primim un print screen al mailului oficial. E aparent o luptă pierdută din faşă.
După ce îmi iau rămas bun de la Crisanta, care are de îngrijit bebeluşul, deschid un site de ştiri. Oops, stai aşa, şi Firea a demarat lucrări de renovare. Firesc, urmează an electoral.
Şi acum o să-mi scot globul de cristal jvarovschi şi prezic următoarele: vor folosi aceste şantiere nesfârşite ca pe un instrument de presiune să stoarcă voturi, pentru că e al naibii de stresant să ţii oamenii în moloz şi var. Iar dacă nu îl vor obţine, vor lăsa viitorului partid de la putere o mie şi unul de proiecte începute şi nefinalizate. Să scoată ăia bani din fund de la taxatoare să le termine. Şi apoi tot ei să critice: Noi am făcut, am dres, am pus mâna şi voi le abandonaţi.
Dar faptul că în acest caz specific, cei direct afectaţi de manevrele lui Băluţă sunt copii preşcolari şi părinţii lor care abia-şi văd capul de muncă, mi se pare de o abjecţie greu de descris.
Grădiniţele sunt la trei paşi de case dintr-un motiv. Nu poţi pune un copil de 3, 4 sau 5 ani la navetă zilnică până unde şi-a înţărcat mutu’ iapa. Nu e potrivit pentru vârsta lor, nu e sănătos şi nu e etic.
Şi undeva, trebuie să se facă ceva.
UPDATE: Conform unei alte cititoare din sectorul 4, Alexandra Gavrilă, în aceeași situație se află și grădinița Avram Iancu. Spune Alexandra: “îi mută într-un complex rezidenţial din zonă. Personal, nu asta mi s-ar părea grav, cât mai ales idioţenia de a începe renovări în toamnă şi nu după închiderea anului şcolar, vara. Apoi, părinţii nici nu au fost anunţaţi oficial, telefonic sau pe email, am aflat sub formă de zvon pe Whatsapp.
Nu se ştie nimic concret, cu ce vor fi copiii transportaţi în locul nou, la ce oră, dacă se asigură transportul înapoi şi pentru grupa de prânz, care termină programul la 12, etc. Locul nou este greu de găsit, greu de ajuns pe jos, transport public nu este, e cam în câmp. Bătaia de joc a fost maximă pentru grupa mică, ai căror părinţi puteau alege altă grădiniţă mai aproape de casă, acum una au ales, alta se întâmplă. Cică ar trebui să dureze un an. Ce pot renova un an de zile nu îmi pot imagina.”
*
UPDATE 2: Cristina Botan e o altă cititoare, tot din sectorul 4. Cristina povesteşte:
“Tot anul trecut, şi la grădința Mărțișor a existat “ameninţarea” mutării unor grupe undeva pe Drumul Binelui (ha!). Directoarea a găsit tot felul de soluții, a rotit grupele, le-a îngrămădit, de-astea, doar sa nu ne mutăm. La grupa lui Vlăduţ s-a terminat renovarea în octombrie 2018. Daaaarrr în primăvară a reînceput.
Au dat totul jos şi au refăcut. Acum nu mai ştiu stadiul, Vlăduţ va merge la şcoală. Domnul Băluță, singurul mulțumit.
I-am scris pe Facebook şi m-a blocat.
L-am întrebat niște lucruri simple: renovarea renovărilor din primăvară s-a făcut de prima firmă gratuit pentru că dăduse greș prima dată? Sau a fost făcută de altă firmă pe alți bani? Cine a recepționat lucrările prost făcute și cine plătește pagubele? Despre copii nici n-am amintit. Oricum aceştia îl încurcă şi nici nu pricepe ce e cu ei.”
*
Update 3:
O mamă pe nume Alexandra Mihaela Vlaicu spune: “Şi grădiniţa Dumbrava Minunată este în renovare… De 1 an! Iar copiii au fost mutaţi. Unde altundeva decât la primarie? La mall, evident. În camere amenajate, fără geamuri Şi unde stau ca sardinele pentru că aceste camere amenajate sunt extrem de mici!”
Iar asta duce absurdul la un nou nivel. Pe de o parte, tu, autoritate publică, nu ai personal să faci mutarea şi-i pui pe părinţi să care cu cârca. Dar ai personal să începi lucrări de renovare la n grădiniţe concomitent?
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.
Ok, traim intr-o tara in care minore sunt traficate de catre proxeneti obladuiti de autoritati. E normal? Sigur ca nu. Ce pot eu sa fac? Nici moarta n-as face copii intr-o tara care se pisa cu jet pe ei sub o forma sau alta.
Aceşti copii sunt deja făcuţi, cam greu să-i îndeşi înapoi, so… gotta help them live and grow.
Am un singur lucru de comentat: de cateori se plange un parinte de ceva abuz sau doar neplaceri, nu cumva cand a decis ca e cazul sa aiba un copil era fix aceeasi situatie? Adica era de asteptat sa treaca prin X si jelania indignata e doar rodul mentalitatii: mie nu o sa mi se intample.
Se plangea o mamica la TV ca fi-su are la scoala WC in fundul curtii. Nu cumva era la fel si acum 10 ani cand a decis sa-l aiba?
Dispare copilul si politia iti da flit? Nu cumva asta s-a intamplat de multe ori in trecut si in judet sunt clanuri cunoscute de proxeneti?
Mi-e mila de copii dar nu ii inteleg pe parinti pe ce lume traiesc.
In rest ma bucur ca ma duce capul sa nu am copii, ca viata e grea si fara o ghiulea de picior.
Am înţeles, tu eşti specială. Acum mă scuzi, dar nu am timp de statuia ta la mine-n rubrica de comentarii.
Insfarsit o prima victorie impotriva actiunii nocive a primarului, de mutare a grădinitei in mall Grand Arena, lângă draga sa primărie!
Imi hotaraste instanta, tribunalul Bucuresti zilele astea: “Admite in parte cererea. Anuleaza partial Adresa nr. 816/ 30.01.2019 emisa de parata, numai cu privire la decizia prin care s-a stabilit ca activitatea grupei de prescolari din Gradinita ”Dumbrava Minunata”, in care a fost înscris copilul reclamantului, in anul scolar 2018-2019, sa se desfasoare incepand cu data de 11.02.2019 in Centrul Comercial Grand Arena Mall pentru aproximativ 6 luni. Obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 6580 lei reprezentand despagubiri pentru daune morale. Respinge in rest cererea ca neintemeiata. Obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 350 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Tribunalul Bucuresti. Pronuntata azi, 23.10.2019, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin grefa instantei.” http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000870145&id_inst=3
iar asta e abia inceputul, copiii nu mai trebuie sa ajunga in mall, stand ca intr-un coteț , in camere fara ferestre, fara aerisire, fara spatiu de joaca in aer liber, sau in fine, mai nou cu spatiu de joaca amenajat acum langa un service auto si langa strada; k parinte responsabil te simti sinistru si deosebit de frustrat…e inceputul, dar, adevarul va iesi la suprafata cu totul!