Cum îţi faci vacanţele, în funcţie de zodie

La un moment dat, unul dintre siteurile pentru femei ne înnebunea, zi de zi, cu: cum mănânci în funcţie de zodie, cum bei în funcţie de zodie, cum te caci în funcţie de zodie şi aşa mai departe.
Ce era plictisitor? Seriozitatea maximă cu care băgau toţi membrii unei zodii într-un pattern comportamental fix şi analiza pseudopsihologică implicată, de zici că ai făcut terapie cu ei toată viaţa ta.

Dar cum nouă ne place să râdem de orice clişee de genul, ia să facem şi nişte horoscop la mişto. Ediţiile trecute, Cum răspunzi la urări în funcţie de zodie şi Cum reacţionezi la siropoşenii de 1 martie, în funcţie de zodie, au avut adeziuni călduroase, şi de aceea mi-am stabilit în minţişoara mea creaţă că o să mai facem.

Bine, între a stabili că o să mai facem şi între a o face propriu-zis trec uneori luni în şir, de aceea trebuie să scriu introduceri lungi, cum e cea de faţă.

S-o scurtăm.

Vara e pe ducă, şi oricum n-ai prea simţit-o, că a fost frig ca-n Siberia. Dar după un an de muncă pe rupte, care te-a înnobilat de mai ai un pic şi faci sânge mai albastru decât Voroneţul, meriţi şi tu o vacanţă.

Desigur, nu e aşa de simplu. Că mai ai şi zodia, care te încurcă. Sau te descurcă, după caz.

Berbecul 

Berbecul munceşte ca un dement obsedat luni în şir. Apoi, are vacanţă fix în momentul în care i se scoală lui sau ei că vrea o vacanţă.

“Alo, Rodica? Azi nu vin la muncă, am un cârcel în coiul stâng / ţâţa stângă. Nu ştiu, frate, te descurci. Atunci demisionez, curvă proastă. E mai bine aşa, sau facem în aşa fel încât să-mi dai o săptămână vacanţă, începând de acum cinci minute?”

Taurul 

Taurul îşi planifică grijuliu vacanţa. Bilete de avion cumpărate mult în avans, să fie; hotel rezervat, cu verificare de două – trei ori, să fie. Mese rezervate, la toate cârciumile la care ştie că se va duce, să fie.

“Şi sigur o să aveţi vânat proaspăt, că asta intenţionez să comand, da? Doar întrebam, nu trebuie să reacţionaţi aşa.”

Gemenii 

“Hai să ne bem cafeaua de dimineaţă la Viena.”

Ăăăă… eu… am treabă?

“Treaba poate să aştepte. Am luat biletele astea două de avion la reducere pe OLX şi vreau să fugim împreună în lume, având la noi doar chiloţi, periuţa de dinţi şi un zâmbet.”

Poate şi buletinul?

“Oh, fuck, pe ăla l-am pierdut săptămâna trecută în Vamă.”

Racul

-Unde te duci în vacanţă, Aurel?

La bunica, la ţară, printre vişinii bătrâni, să mâncăm griş cu lapte ca-n copilărie.

Anul următor.

-Unde te duci în vacanţă, Aurel?

La bunica, la ţară, printre vişinii bătrâni, să mâncăm griş cu lapte ca-n copilărie.

Anul următor.

-Unde te duci în vacanţă, Aurel?

La bunica, la ţară, printre vişinii bătrâni, să mâncăm griş cu lapte ca-n copilărie.

-Băi, Aurele, dar ştii că există o lume largă plină de…

-Nu. Dacă nu dorm pe perna de puf de gâscă lăsată moştenire de străbunica mea Măriuţa, Dumnezeu să-i odihnească osemintele, nu mă odihnesc.

Leul 

“…şi o să zburăm la clasa I, apoi ne cazăm în apartamentul nupţial de la Hotel Imperial şi o să avem o întâlnire privată cu Madonna în persoană.”

-Bine, dar tu eşti muncitor în construcţii.

-Sau e vacanţă, să simţi luxul, sau nu e. Dacă nu ai zece sclavi să fluture frunze de palmieri spre tine în fiecare secundă, nu te-ai distrat.

Fecioara

Da, da, sigur, ieşim la plajă, dar stai, să verific dacă a trimis secretara raportul ăla de care am discutat. Alo, Claudia, poţi să mă pui şi pe mine în CC, te rog?

Vai de penisul meu, ce raport e ăsta? L-aţi făcut la mişto după zece beri sau ce? E inadmisibil şi total neprofesional. Alo, Claudia, trimite-mi şi mie datele complete, că am nişte ajustări la raport.

Şi te rog să-mi forwardezi şi contractul ăla nou, că vreau şi eu să trec peste termeni. Mulţumesc.

Ce veselie e-n concediu!

Balanţa 

“Oare arăt grasă în rochia asta? Da, ştiu că am slăbit mult, că am fost la Lorena pe blog şi mi-am făcut abonament la Noom, dar parcă totuşi, nu-mi plac şoldurile mele, şi mi se pare mie, sau daiquiri ăla de ieri mi s-a plasat strategic în zona burţii?

Ce bine e în România, că fluieră şantieriştii după tine!

OK, e degradant pentru femei şi objectifying, dar măcar ştii că arăţi bine.

Ahhaaa.

Să mă fardez mai intens sau mai natural? Dacă mă fardez intens, o să creadă ăia că sunt curvă, dacă mă fardez mai puţin intens, o să creadă că sunt o hipioată cu păr la pi…”

-Mircea, la ce te gândeai aşa serios?

-Eu? La nimic, ascultam marea.

Scorpionul. 

Da, nu mă interesează, scumpa. Alege tu destinaţia. Ce vrei tu, numai să fie drogurile legale, sau măcar uşor disponibile, băutura la discreţie şi să fie viaţă de noapte intensă.

Ce, mă, la mănăstiri??? Era vorba că mergem în vacanţă, nu că dăm bani din buzunar şi pierdem timpul nostru preţios de relaxare să ne frece alţii la icre cu credinţa şi astea.

N-ai destui martori ai lui Iehova pe scară, să te frece la icre cu credinţa gratuit?

Săgetătorul. 

-Şi unde-ţi faci vacanţa?

-Habar n-am. Mă duc în gară şi văd încotro pleacă primul tren.

-Băi, nasol. Dacă se duce la Ciulniţa?

-Dacă se duce la Ciulniţa, ce? Mai povesteşti cu oamenii de acolo. Te mai împrieteneşti cu tanti care mătură străzile. Şi dacă nu-ţi place la Ciulniţa, ştii ce?

-Ce?

-Şi Ciulniţa are gară.

Capricornul. 

-Unde mergem în vacanţă?

-Băi, nu ştiu unde mergi tu, dar eu stau acasă şi dorm.

-Două săptămâni?

-Da, două săptămâni. Mă trezesc, mănânc ceva, şi mă culc la loc să dorm.

-Bine, mă, dar puteam să facem un concediu frumos în Paris.

-Să mă trezesc de dimineaţă pentru avion? Nu mă trezesc eu destul de dimineaţă pentru job? Nu, fratele meu. La avion te duci tu şi cu mă-ta, eu vreau să dorm toată vacanţa.

-Bine, dar o să pierzi atâtea privelişti frumoase.

-Habar n-ai ce privelişti frumoase visez eu când dorm. Să nu dea naiba să suni la ore tâmpite, gen dimineaţa… sau la prânz… Sau seara. Fac urât când mă trezeşti din somn.

Vărsătorul. 

Şi ştii, la Căcăceştii de Deal locuieşte acest bătrân, care face miracole. Pune mâna pe om, şi deodată simţi o căldură, şi locul se vindecă miraculos.

-Aha, dar tu nu suferi de nimic.

-Păi nu mă duc ca pacient, mă duc să mă iniţieze în magia lui. Asta în prima săptămână. În a doua merg la castelul bântuit, că vreau să văd şi eu fantoma contesei însângerate. Ce tare ar fi să rosteşti frazele magice şi să îţi apară din spatele tău în oglindă, la miezul nopţii. Mi se întăresc sfârcurile numai când mă gândesc.

Peştii. 

-Fac pariu că o să plouă toată ziua, şi o să trebuiască să stăm la hotel.

-Da, iubita. Dar hotelul are piscină.

-Şi fac pariu că o să se înfunde piscina şi n-o să ne lase să înotăm.

-E ok, au şi masaj.

-Fac pariu că exact când ajungem noi o să facă maseurul varicelă.

-Nu-i problemă. Stăm în cameră şi ne uităm la Pornhub.

-Fac pariu că o să pice netul.

-Atunci ne futem noi.

-Fac pariu că o să intre room service peste noi exact când mă voi apropia de singurul orgasm pe care l-aş fi putut avea anul ăsta, dacă viaţa n-ar fi fost o curvă aşa de rea şi de perversă cu mine, bruhuhuhu.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Gabriela says:

    Eu confirm, pentru capricorn, ca e cea mai accurate horscopo-descriere.
    Atat doar ca nu se doarme acasa, se doarme pe plaja, pe langa plaja, in drum spre plaja, etc.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading