RIP Sinead O’Connor

Pentru cei care s-au născut în gen 2005 (și care fac 18 ani anul ăsta, wow, Sinead O’Connor era tanti aia dubioasă care făcea periodic liveuri agresive pe varii social media să se lege de oameni și să predice islamul. Ei nu știu că a existat un moment în anii 90 când Sinead O’Connor a fost sublimă.

Până în anii 90, imaginea femeii în artă era pretty standard. Frumusețe clasică, din aceea pe care o gratulează gigeii cu complimentul “aş da şi eu acolo”. (Brrr, motiv pentru orice om cu minimum un neuron să se radă în cap.) Piesele femeilor erau pe linia “vai, iubi, ce special eşti” sau “vai, iubi, ce mă fac că m-ai părăsit”. Clientul ţintit de artă era bărbatul.

Dar în anii 90, a apărut linia androgină în pop. Rectific: linia androgină în pop a apărut încă din anii 80, cu extrem de efeminatul Boy George şi femeia la costum cu cravată Annie Lennox. Expresia androgină exprima, în cazul bărbaţilor, dorinţa de a experimenta erotic, iar în cazul femeilor, dorinţa de a ieşi din paradigma obiectificării şi de a prelua controlul.

Linia androgină în pop a avut un imens succes în anii 90, cu vedete ca Marie Fredriksson (Roxette) şi Sinead O’Connor. Fetele purtau haine bărbăteşti, frizuri bărbăteşti, vibe băieţesc, dar cum limbajul nu evoluase să includă termeni ca genderfluid, lumea le eticheta, simplu, “nebune”.

Dacă azi avem libertate de expresie, în calitate de artiste femei, şi nu trebuie să corespundem clişeelor din anii 80, le-o datorăm acestor prime vedete ale feminismului. Şi expresiei lor bazate pe autenticitate şi personalitate, nu pe ceea ce cred oamenii că trebuie să facă femeile.

Dar Sinead a exagerat. A fost prea rebelă în timpuri în care rebeliunea din partea femeilor era inadmisibilă. Axl Rose necinstea un tricou cu Iisus seară de seară în timpul turneului Use Your Illusion și n-a suferit nici o consecință. Dimpotrivă, era admirat ca un bad motherf***r. Sinead a rupt poza papei live la tv în semn de protest pentru abuzurile bisericii catolice și a intrat instant pe lista neagră a vedetelor banate peste tot. A afirmat cu altă ocazie că n-ar cânta după imnul Americii, iar americanii s-au supărat fleaşcă şi n-a mai avut un hit acolo niciodată. O carieră promițătoare a fost îngropată practic de pe o zi pe alta,

Practic, destinul trist al lui Sinead O’Connor e dovada clară că un bărbat poate fi rockstar, poate să bea sânge pe scenă, să arunce televizoare pe geamul hotelului şi să afirme cele mai gogonate tâmpenii, iar lumea îl va adora şi mai mult. Dar o femeie care merge pe linia de rockstar aterizează prompt pe linie moartă. De la staruri rock femei, lumea se aşteaptă la reţete de zacuscă şi confesiuni despre când va face primul copil.

Probabil că a fost o lovitură imensă să treacă de la succesul mondial al lui Nothing Compares 2U la “cine rahat e asta?”.

De aici e şi problemele psihice şi emoţionale din ultima parte a vieţii.

Dincolo de tot, Sinead O’Connor a fost odată un artist cu o viziune originală şi o voce superbă. Hai să ne amintim de asta.

***

Dacă îţi plac textele de opinie, susţine site-ul în singurul mod care contează. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.