Eu nu prea urmăresc sporturi. Prefer filmele, muzica și cărțile, pentru că presupun mai puțină muncă fizică și mai multă creativitate. Și să le savurezi, și să le faci. (Dacă nu cumva vorbim de film indie low budget, unde cari tu decorul cu cârca.) Conexiunea mea cu sportul e lista de frenji de pe social media. Care se bucură de noua victorie a lui Halep, să zicem. Până aici e ok. E frumos să îți susții aproapele.
Nasol e când faci victoria lui Halep despre tine, și despre mândria ta de român, deși, concret, tu nu ai contribuit cu nimic la eforturile ei. Și mai nasol, când Halep e descalificată, sau are un rezultat slab, iar tu începi s-o împroști cu frustrările tale de nimic în ploaie. Din nou, femeia NU îți datorează nimic. Tot ce a obținut, a obținut pe munca ei. Bagă-ți mândria de român adânc în c** și du-te.
Cumva, ticăloșia asta e înzecită când atacul e la adresa unui copil ca David Popovici, înotătorul. Cel mai rapid înotător din lume a avut o zi proastă și a ajuns al șaselea la nu știu ce campionat. Și au început bocitoarele: Numai atât? Ce nasol. Altul care se naște talent și moare speranță.
OK, David Popovici e băiat și atunci nu au apărut tradiționalele “paraşută, c***ă, zdreanţă, piţipoancă, îi place p mai mult decât sportul” şi aşa mai departe, pe care acest minunat popor le-ar fi adresat unei fete în aceeaşi situaţie. Deci bullyingul a rămas la nivel de vai, ce dezamăgire.
Dezamăgire de ce?
Pentru a ajunge cel mai rapid înotător din lume la 18 ani, copilul acela şi-a sacrificat cei mai frumoşi ani din viaţă cu muncă pe rupte. În timp ce tu dormeai în weekend până la 11, crăpai îngheţată în tine la mall şi porţie triplă de cartofi prăjiţi de la McDonalds, ăsta micu’ avea nu ştiu câte ore de antrenament pe zi şi dietă specială pentru sportivi de performanţă. Şi venea rupt în oase până-n măduvă să se chinuie să-şi facă şi temele.
Şi te trezeşti tu să-i faci lui David Popovici morală că de ce n-a ieşit primul.
David Popovici are mii de şanse în viaţă să iasă primul, de acum încolo. Şi probabil că o să le valorifice pe deplin, pentru că ştie deja cum să ajungă acolo. Tu n-ai luptat pentru absolut nimic în vieţişoara ta inutilă şi goală cu pasiunea şi cu tenacitatea pe care le-a investit Popovici în ambiţiile lui, şi nu ştii cum e.
Prin urmare, how about mai taci în morţii tăi şi uită-te mai bine la viaţa ta lipsită de sens şi miză, şi la faptul că eşti atât de inutil şi de random, încât dacă mori mâine, se bucură până şi mă-ta că a scăpat de o povară?
Obiectiv: sportivii români obţin nişte performanţe remarcabile pentru penuria de resurse pe care statul (nu) le investeşte în ei. Dacă se mai întâmplă uneori să obosească şi să facă din rahat un bici care nu trosneşte, e dreptul lor de oameni. Nu uita: miracolul e atunci când trosneşte.
David Popovici, eşti forţăăă. Şi eşti şi frumuşel. Dacă îţi plac fetele mai mature şi experimentate, putem ieşi la un suc când vrei tu. 😀 Ok, ok, apă cu electroliţi să fie. Nu ştiu nimic despre sport, dar tu spune tot, şi eu o să te ascult cu ochi mari ca farurile de ARO.
***
Dacă îţi plac textele de opinie, susţine site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say