Da, trăim vremuri grele, iar vremurile grele impun măsuri dificile. Încep fiecare articol pe teme sociale cu această afirmație.
Dar sunt măsuri care par, pur și simplu, destinate doar să lovească nejustificat într-un segment vulnerabil de populație, pe care sărăcia și singurătatea îl fac cu atât de mai ușor de manipulat de către trolii ruși. Vorbesc de pensionari.
Și cum știu deja că aici o să sară ca arse trei tanti supărăcioase: nu generalizez. Nu spun că TOȚI pensionarii sunt săraci și singuri, sau că TOȚI pensionarii sunt manipulabili. Spun doar că, în raport cu alte categorii de vârstă, pensionarii sunt statistic mai expuși acestor probleme, și nu doar din vina lor, ci și pentru că societatea discriminează persoanele în vârstă.
În prezent, în acte figurează în jur de 700.000 de persoane care primesc pensie și care își completează veniturile cu un loc de muncă, part time sau full time. Probabil că la negru sau pe firma lui văru’ muncesc mult mai mulți. Și principalul motiv pentru care se întâmplă acest lucru e cel evident:
Pensia aceea amărâtă nu ajunge nici de alune.
Sigur, exceptăm pensiile speciale, dar de acelea am discutat deja că trebuie desființate cu totul.
Cel mai simplu mod de a-i face pe legiuitori să renunțe la interzicerea cumulului pensie – salariu ar fi să îi punem să trăiască o lună dintr-o pensie medie din România. Când vor sta în fața vitrinei de la magazin să calculeze îngrijorați dacă își permit trei ouă sau intră în banii de întreținere, care, a naibii, s-a dublat de anul trecut, vor decide că au subiecte mai importante pe ordinea zilei.
Și care e problema cu cumulul pensie – salariu, până la urmă?
Pensia e un drept legal. Ai cotizat la bugetul de stat, specific pentru pensie, în toți anii în care ai muncit. Nu faci decât să-ți primești înapoi propriii bani.
Salariul e răsplata cuvenită pentru munca pe care o desfășori acum.
Cât timp ai cotizat conform legii și muncești conform legii, pentru că vrei și pentru că poți, de ce să nu îți primești TOATE drepturile financiare pentru care ai depus efort cinstit și de bună credință?
Eu când văd pensionari activi, care nu se lasă pe tânjeală și nu vor să fie poveri pentru familiile lor, îmi vine să-i îmbrățișez. Cred că disponibilitatea persoanelor în vârstă de a fi active și utile celor din jur trebuie prețuită și răsplătită, nu dijmuită și pedepsită. Nu există umilință mai mare decât aceea de a băga 40 de ani de muncă, de a-ți câștiga cu cârca dreptul la pensie, iar statul român să spună: Nu, nu îți dăm înapoi banii tăi, cotizați de tine din buzunarul tău, decât dacă nu mai muncești nimic.
Să obligi un om activ și plin de inițiativă la o viață de legumă e o dezonoare și o dezumanizare. Să îi refuzi pensia la care a cotizat doar pentru că vrea să mai muncească e un furt. Și să-l silești să aleagă fie o pensie insuficientă, fie un salariu probabil nu foarte strălucit nici el, e o condamnare la sărăcie.
Oricum, salariul ăla va fi impozitat. Ce preferi tu ca stat? Un pensionar inactiv și depresiv, care aglomerează autobuzele cu care se plimbă toată ziua, căutând pe cineva cu care să schimbe o vorbă, sau aglomerează holurile spitalelor pentru că azi i-a fost puțin răuț și știe el sigur că e pe moarte, sau unul care merge zi de zi la muncă și aduce bani la buget?
Cumulul pensie – salariu ar trebui nu interzis, ci încurajat. Pentru ca cetățenii în vârstă să aibă o șansă reală la un trai decent, pe care sistemul nostru de pensii îl garantează doar celor puțini și privilegiați.
***
Izbeşte autorul cu o cafea.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
La privat… sigur. Daca cineva mai are nevoie de tine dupa 65 de ani ar fi aberant sa trebuiasca sa renunti la pensie pentru a munci.
La stat nu prea e ok. E o metoda de a scapa de fosilele din facultati/spitale/scoli/administratii locale si centrale si de a face loc si altora. Cei atat de buni la ce fac si atat de capabili de munca si dupa 65 de ani se incadreaza linistiti la paragraful de mai sus.
Eu as merge si mai departe si as scuti de plata CAS salariile pensionarilor – mi se pare aberant sa contribui si mai mult la pensie (in cazul in care ai vechimea completa)