Aceste clişee ne dor: Oricât de flămând şi amărât ai fi…

IDL TIFF file

Oamenii sunt minunaţi până în clipa când deschid gura. Şi chiar şi după ce deschid gura, sunt superbi până în secunda în care încep să emane verdicte morale. Mai ales când nu ştiu despre ce vorbesc şi mai ales când emană cu privire la situaţii de viaţă prin care nu au trecut niciodată. Abia în secunda aceea, îmi vine să-i bat cu un lemn cu cuie peste dantură până îi oblig să frecventeze zilnic un dentist pentru următoarele şase luni. Pentru că mi-e clar că a luat cuvântul un om care a trăit ferit de greutăţile vieţii, un om care nu ştie ce e suferinţa, dar care-şi permite să-şi aroge autoritate morală asupra unor oameni care suferă. Mai mult, să-i judece în necunoştinţă de cauză.
Când aud sau citesc undeva “Oricât de flămând ai fi, nu ai cum să faci X”, ştiu că reacţia pe care caută să mi-o stoarcă persoana e: “moamă, ce cal epatant de înalt al moralităţii ai, impecabilule sau impecabilo. Întoarce-te cu curu’ la mine să ţi-l pup şi eu”. Reacţia reală pe care mi-o stârneşte, însă e “Uă, alt prost fudul care bate câmpii liber în necunoştinţă de cauză, pentru că poate. Şi pentru că nu i-a dat nimeni o palmă peste gură când spunea tâmpenii, să-i inoculeze un rudiment de gândire.”
Un om cu adevărat flămând nu doar că poate face orice fel de greşeli. Nu doar că e de înţeles că le face, pentru că trăieşte o tensiune la nivelul elementar al piramidei nevoilor.
Un om cu adevărat flămând poate comite şi păcate capitale. Furt. Crimă. Îşi poate vinde trupul şi sufletul. Îşi poate vinde organele unul câte unul. Poate săvârşi cele mai disperate fapte. Şi, în logica foamei lui, este perfect justificat să le facă.
Data viitoare când vă mai trăsneşte aroganţa să decretaţi ce poate şi ce nu poate face un om flămând, luaţi un manual de istorie necosmetizată şi citiţi despre marea foamete indusă de soviete în Ucraina, de milioanele de oameni care au murit în cele mai crâncene moduri şi despre toate crimele generate de simpla, buna şi vechea foame. Citiţi şi despre foametea din Basarabia, dacă tot aţi deschis cartea.
Sau dacă vreţi prezent, intraţi pe un site de ştiri rezonabil şi citiţi despre foametea din Venezuela. Se întâmplă în zilele noastre. Oamenii se omoară, la propriu, pentru o îmbucătură de mâncare.
Pot ierta un om care scrie incorect gramatical. Pot ierta un om care are o zi proastă şi nu prinde sensul unei fraze. Însă omul care, trăit în puf, îşi permite să-i judece pe cei care trec prin situaţii disperate, mi se pare de neiertat. Mai mult, mi se pare că îşi provoacă singur karma.
Şi acum înţeleg de ce era bună armata pe care o făceau părinţii şi bunicii noştri. Îi familiariza pe oameni cu greutăţile vieţii şi, implicit, le dădea o viziune mai profundă asupra suferinţei. Parcă se întorceau mai puţin proşti aroganţi decât plecaseră.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Nautilus says:

    Începând cu anul 2006, în România e politically incorrect să pomeneşti de istoria necosmetizată a marii foamete induse de soviete.

    De fapt, începând cu anul 2006, în România e politically incorrect să pomeneşti de istoria necosmetizată a oricărei ticăloşii făcute de soviete, armate roşii, republici populare, socialiste, geto-dace, cu şi fără sceptru.

  2. Lorena Lupu says:

    noroc că political correctness n-a fost niciodată un target pentru mine.

  3. levmallev says:

    noroc ca nu mi-e foame!

  4. George says:

    Romanitza Fricosu iti multumesc ca te-ai propagat. te iubesc. 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger