Ieri, a murit o vedetă de pe TikTok, un băiat pe nume Cooper Noriega. Avea un chip drăgălaş, puritatea specifică vârstei, şi aproape trei milioane de fani.
Cauzele decesului sunt încă sub investigaţie şi, probabil că, având în vedere vârsta, nu vor fi dezvăluite niciodată, dar se pare că au legătură cu consumul anumitor substanţe care ar putea sau nu să dea stări euforice. Şi spun asta nu dintr-o prejudecată de bigoţi, harharhar, uite tineretul din ziua de azi. Noi, tineretul din ziua de ieri, eram exact la fel. Cum am scăpat de sub papuc mămicesc stalinist, jap direct în sticla de vodcă. Ar fi ipocrit din partea mea să judec pe cineva pentru alegeri pe care le-am făcut şi eu pe exact acelaşi pattern.
O spun din cu totul altă perspectivă. Şi anume:
Acum vreo două săptămâni, o prietenă m-a întrebat dacă ştiu nişte agenţii de casting unde să-şi înscrie copilul. Un băieţel frumos şi deştept. Prima mea reacţie a fost like:
-Ce frumos, uite o mamă care-şi susţine copilul în ambiţiile lui artistice, nu ca… mă rog, hai să depăşim.
Şi i-am dat câte agenţii mi-am amintit şi eu că există.
Ieri mi-a relatat că nu ştie cum să îl consoleze, că l-au chemat la nu ştiu ce casting, pentru un rol fain, pe care chiar şi-l dorise, şi după audiţie, l-au expediat destul de rece.
Ooook. Atunci mi-am dat seama că ăsta e un aspect care trebuie discutat şi luat în considerare. Pentru că nu poţi vinde unui copil iluzia strălucitoare a poziţiei de vedetă şi să presupui că umilinţele aferente se vor regla de la sine.
Noi, actorii adulţi, suntem obişnuiţi cu proiecte în care nu suntem aleşi. Sau mai frumos, cu proiecte care ne plimbă luni în şir, şi la final, e ales altcineva. Sau cu proiecte care nu se fac din lipsă de aliniere de astre. Sau cu vă sunăm noi. Şi avem maturitatea de a nu privi aceste respingeri ca pe un capăt de ţară. Dacă e un rol şi sunt 50 de candidaţi, e clar că 49 vor fi respinşi.
Dar pentru un copil, e o dezamăgire dureroasă şi devastatoare, şi o experienţă care îi poate face terci sufleţelul nevinovat.
Nu e o întâmplare că puţini dintre actorii copii celebri mai fac meseria de actor şi la maturitate. Sau ajung să fie adulţi echilibraţi cu vieţi coerent organizate.
Acum, că au apărut reţelele sociale, poţi ajunge vedetă chiar şi fără acest aparat de selecţie şi promovare, care e show bizul. Ajunge să faci filmuleţe amuzante pentru TikTok, poze incitante pentru Instagram şi aşa mai departe.
Ceea ce, într-o primă fază, pare să fie minunat. Mai ales că adolescenţa e taman vârsta la care vrei cu disperare să fii remarcat şi să devii popular. Să te placă oamenii şi să te adore. Să îţi spună că eşti special şi că nu au văzut aşa ceva în viaţa lor.
Numai că, odată cu asta, vin la pachet presiuni de toate tipurile de la diverşi, tentative de manipulare de la toţi cunoscuţii care cred că pot profita cu ceva de pe urma ta, diverse propuneri de contracte care mai de care mai abuzive şi mai jecmănitoare, o periodică campanie de hate de la câte cineva care se trezeşte din senin că are ceva cu mecla ta, cyberbullying sexual şi abuz verbal de la toţi nef**ii universului dacă eşti fată, şi nonstop, dar nonstop, câte cineva care te tufe la cap cu câte o irelevanţă, dar pe un ton de procuror stalinist, de parcă i-ai datora ceva.
Şi când vine momentul în care popularitatea ta scade, cum au fost aceşti doi ani de zuccuri continue şi shadow banning pentru mine pe Facebook?
Răsar de nicăieri diverşi rahaţi cu ochi să-ţi rânjească satisfăcuţi în nas, că uite, nu mai eşti nimeni, ce ţi-am copt-o, lololol.
Noroc că eu, acum, sunt la nivelul de maturitate la care să ştiu că abjecţia lui gigel e strict definiţia lui ca om şi destăinuirea faptului că atâta poate, drept care, după băgarea iniţială în morţii de părinte matern. voi refuza cu obstinaţie să mă deranjez emoţional.
Dar nu ştiu dacă, la 19 ani, aş fi putut.
Ba ştiu. Ştiu sigur că nu aş fi putut. Probabil că aş fi cedat nervos, cam ca puştiul de pe TikTok.
“Păi, da, Lorena, dar banii care se fac online ca influencer…”
Da, ştiu. Nu se fac dintr-un salariu de part-time la H & M. Pe de altă parte, adolescenţii care lucrează part – time la H & M sunt bine, sănătoşi.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Sh*t They Say