Advertoriale pe care refuz să le fac

În viaţa oricărui blog cu un anumit trafic apar de la un punct încolo advertorialele. Te contactează firma cutare, sau persoana cutare, să-i oferi promovare unui produs, sau unui om, printr-un articol. Te duci la firma omului (eu mereu aleg traseul ăsta, mai lunguţ, pentru că adeseori limbajul business e atât de intoxicat de afacereză şi de corporateză, încât comunicatele de presă pe care ţi le trimit ei sună mai degrabă a expozeu de clişee obosite decât a text care să vrea să vândă cuiva ceva, şi să-l facă interesat pe un potenţial cumpărător în legătură cu oferta creată).

Deci, te duci la firma omului, cu o agendă în braţe, îl întrebi ce anume are de oferit care să-l facă mai bun decât restul concurenţei, şi dacă nici el nu ştie, faci brainstorming cu el până descoperiţi împreună. Prinzi specificul businessului, înţelegi spiritul care animă acel grup de oameni, şi prin prisma a ceea cce ai acumulat, scrii un text care să fie deopotrivă un promo pentru ce au ei de oferit şi un răspuns la o potenţială nevoie a unui eventual client care caută acest lucru.

Sigur, pe lângă O ofertă serioasă, care se finalizează în advertorial, vin 47655 de nehotărâţi, 658767 care încearcă să te fraierească să-i promovezi gratis (vezi să nu fac acest efort aproape zilnic de a crea câte un text original care să placă populaţiei ca după aceea să-ţi ofer ţie pe tavă, gratis, roadele muncii, lol, haha) şi 68654 care ştiu sigur că vor un advertorial, dar nu chiar acum, ci la un moment dat în viitor. Sunt super ok şi cu ăştia, mai puţin cu cei care încearcă să te prostească pe gratis, pe ăia i-aş obliga la muncă în folosul comunităţii până procesează noţiunea de răsplată pentru efortul depus.

Dar printre aceste propuneri se iţeşte periodic câte una pe care o refuz din start şi din principiu.

De ce?

Să zicem că apare un producător de c*cat pansat. Inutil, urât mirositor, şi mai trebuie să şi desfaci pansamentul să-ţi poţi fertiliza ogorul.

Dacă acest producător se duce la Antena 3, ăia îl pot promova fără să clipească, apoi să acuze mogulul, corporaţia şi barosanii. Noi suntem simpli angajaţi, facem un job, varanul însă e Satana şi ca atare suge bani oricât de murdari din buzunarele oricui. Nu vă uitaţi la noi, noi doar ne conformăm fişei postului.

Din păcate, sau mai exact din fericire, eu nu am un mogul. Eu sunt capul, eu sunt inima, eu sunt buna credinţă şi eu sunt liberul arbitru. Prin urmare nu pot, în deplinătatea facultăţilor mintale şi cu o conştiinţă funcţională, să mă folosesc de dragostea şi încrederea unor oameni, să le recomand lucruri care le-ar putea face rău.

Aţi văzut şi voi: de cum am scris statusul ăla cu reclama la şantier (şi pe acela l-am scris vizibil în glumă) trei sau patru tipe din listă, aflate momentan între joburi, şi-au încercat norocul pe şantier.

E o responsabilitate.

Prin urmare, domeniile în care nu găzduiesc advertoriale, indiferent de oferta financiară, sunt următoarele.

A) Politică 

Nu am cum să-mi mint cititorul cu zâmbetul pe buze şi să pot dormi în noaptea care urmează. Şi punct. Dacă puteam lucrul ăsta, acum eram în Parlament. Am ambiţia, am leadership skillurile, am public speakingul, am ţinutele de drag queen care modelează fashionul politic din ultima vreme – de câte ori le vezi pe doamnele politicii româneşti, zici că eşti la Gay Pride, dar undeva exotic şi multicolor, gen Sao Paulo sau Rio de Janeiro – singurul lucru care stă între mine şi o fabuloasă carieră politică e o coloană vertebrală funcţională.

Iar dacă nu mă bag în politică, nu scriu despre politică. Care e diferenţa între furt pe faţă şi ciupeală? Strict cuantumul sumei.

B) Articole de pseudo-sănătate 

Antivaxerisme, noua medicină germană, sănătate bruscă prin brăţări magnetice, alte minciuni de la obraz similare.

Pe astea le iubeşte maică-mea şi periodic îmi trimite linkuri. Slăbeşte miraculos cu aceste două ingrediente simple. Şterge ridurile de pe faţă cu acest ingredient pe care-l ai acum în bucătărie. (Am apă curentă, ulei şi vin roşu. Ah, da, şi detergent de vase, dar doresc să sper că nu la ăla se refereau.) Ia o pastilă cu nume de boală, să slăbeşti de-a dreptul incredibil de nebulos.

Toate rahaturile astea au valoarea ştiinţifică a poveştilor nemuritoare, vol. 1 – n, Ed. Biblioteca pentru Toţi şi funcţionează pe acelaşi principiu: îl învaţă pe prost că e ok să fii ignorant şi să nu faci nimic util, că la un moment dat apare prinţul şi te salvează / fata cea frumoasă a împăratului şi te ia de bărbat, promovându-te la statutul de moştenitor al împărăţiei prin alianţă.

Nu, frate. Nu merge aşa. Vrei rezultate? Munceşte. Vrei supleţe şi tonifiere? Schimbă-ţi stilul de viaţă, fă sport şi mănâncă echilibrat. Vrei să vindeci o boală? Du-te la un medic bun.

C) Recuperatori de credite 

La un moment dat, în disperare de cauză că le refuzau toate blogurile care nu scriu cu limbaj pitoresc şi mizericordios, nişte duduiţe de la o agenţie m-au contactat şi pe mine, vizibil a şapte mii opt sutea opţiune de pe listă. Mi-au oferit o sumă de-a dreptul obscenă chiar şi după standardele mele (iar mie îmi place să fiu plătită, deci e greu să fii obscen cu mine din acest punct de vedere.)

Până când am auzit cine era clientul. Un bine cunoscut recuperator, de ale cărui matrapazlâcuri sinistre şi obiceiuri de a înzeci miraculos creditele pe care le cumpăra de pe la companii, de a hărţui cunoştinţe, apropiaţi, familie, măicuţă bătrână cu brâul de lână, de toate aceste măgării ordinare auzisem legende.

Practic, businessul de recuperări de credite în România e o mârşăvie sinistră şi o hoţie la drumul mare, şi eu n-am cum să-mi îndemn cititorii la orice altceva decât SĂ-I DEA ÎN JUDECATĂ PE NEMERNICII ĂŞTIA, DIN SECUNDA ÎN CARE ÎNCEP SĂ-I TERORIZEZE.

D) Jocuri de noroc

Jocurile de noroc sunt o boală mintală. Râdem cu toţii pe YouTube de gherţoiul cu privirea tâmpă care dă în aparatul de păcănele de-l mută din loc, dar realitatea e că aceşti oameni trăiesc o dramă. Şi ei, şi familiile lor. Mirajul câştigului uriaş fără muncă este mult prea mare.

Dependenţii ajung să fure din casă, să fure bani puşi deoparte de membrii familiilor lor pentru diverse nevoi obiective (economii pentru studii, o maşină nouă, whatever) pentru încă nişte ore de adrenalină fugară.

Decât să scriu un articol de promo pentru jocuri de noroc, mai bine scriu unul despre legalizarea marijuanei. Măcar marijuana are şi beneficii.

E) Materiale de PUA 

Textele de PUA sunt cancer mintal pentru bărbaţi. Îi învaţă că femeia nu e decât o gaură umedă care, dacă e abordată “cum trebuie” (cu câteva stereotipuri care sunt vizibile din avion), subit ei vor deveni nişte futadores invincibili, fabuloşi şi nemaipolonici, şi că sexul LE ESTE DATORAT pe simplă deţinere de penis.

Tind să cred că, undeva în forul lui interior, orice bărbat cu o conştiinţă ştie că modul ăsta de gândire e la fel de eronat ca mentalitatea stăpânilor de sclavi. Eu şi Jim avem doi ochi, două urechi, două mâini, două picioare, un creier şi o inimă, numai că eu m-am născut accidental într-o familie de albi liberi, iar pe Jim l-a extras norocul din păsărica unei femei pe care o deţinea cu acte cineva, prin urmare Jim e firesc sclavul meu şi pot face ce vreau cu el.

Greşit.

Chiar dacă profit de naivitatea lui Jim şi îl îndop cu doctrină tâmpită, care să-l facă să creadă că am dreptate în a-l hărţui şi agresa, acest lucru nu face sclavia un lucru corect. Rămâne o formă de abuz la adresa libertăţii persoanei.

Chiar dacă o femeie din să zicem zece e suficient de naivă, de credulă, de disperată şi de lipsită de opţiuni încât să cedeze la acel gen de abordare, acest lucru nu face pickupul altceva decât o formă de abuz la adresa demnităţii persoanei.

“E incredibil, domnule, în Londra nu te mai poţi apropia de o femeie fără să te trezeşti cu o plângere pentru hărţuire”.

Poate femeia aia CHIAR NU voia să te apropii de ea, pana mea. Dacă să zicem mie îmi place de Gigel, iar Gigel dă să se apropie, zic: Hai, Gigele, e ok, mai fă doi paşi că nu muşc.

“Dar, Lorena, mi s-a întâmplat o dată să încerc să fac sex cu una, aia a zis “nu”, eu am respectat, apoi să vină la mine şi să zică că de fapt voia.”

Se numeşte RĂZGÂNDIRE, şi s-a produs FIX PENTRU CĂ TU nu ai fost PUA insistent şi băgăreţ, ci ai respectat decent şi civilizat dreptul de decizie al femeii respective. Dacă insistai bovin în aceeaşi seară, te asigur eu că nu obţineai nimic. Faptul că peste trei zile, sau două săptămâni, îţi spune că de fapt te vrea e rezultatul următorului proces:

“Uite, mă, ăsta n-a insistat ca boul. Un om care chiar are respect pentru alţii. Cât de tare. Şi dimpotrivă, ce frumos şi elegant a luat-o. Bravo, mă. Dacă nu-l iubeam pe Vasile, poate… dar ştii ceva, ia mai dă-l naibii pe Vasile. Ăla oricum nu ştie să ia un “nu” fără un scandal de o oră. Alo, salut, uite, am glumit în seara aia.”

 

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Andrei says:

    De acord cu toate, doar că jocurile de noroc nu sunt o boală, e doar o industrie bazată pe nevoi, pentru că nu toți oamenii reacționează la fel. Dependența de orice fel este o boală! Dacă le-am interzice oamenii ăștia oricum ar lua alte decizii proaste în viața lor. Dar sunt total de acord cu faptul că nu ar trebui lăsate reclame la case de pariuri, din simplul fapt că ei targetează oamenii fără educație sau pe cei cu educație financiară slabă. Banii se fac cel mai ușor muncind, deși îmi place să pariez și fac profit, absolut niciodată nu am încurajat chestia asta, ba chiar i-am avertizat pe alții că șansele să piardă sunt de 99%. O chestie similară la femei e industria de slăbit rapid, cu pastile, produse revoluționare.
    Nu știam ce e PUA, dar am googălit înainte să citesc mai jos, îmi amintesc că am primi și eu ceva articole de genul ăsta în care bărbații erau îndemnați să facă mișto de o tipă pe care abia au cunoscut-o, cică ca să o stârnească wtf? mai mult cică siteul ăla avea ghiduri și se lăudau ăia că prețurile lor nu scad ci cresc mereu, că așa de bune sunt Cât de bou să fie cineva să creadă că o femeie se fute cu el dacă respectă un pattern?

  2. Lorena Lupu says:

    Dimpotrivă, când începe unul cu miştourile şi n-avem o prietenie care să le justifice, îl clasific din start la “boi siniştri” şi îl evit pe viitor.

  3. Circulă zvonul că, pe vremuri, niște dandies (un fel de AFC și PUA din vremea lor) s-au sfătuit cu un anume General Clausewitz și l-au întrebat cum stă treaba cu pick-upul prin saloanele vremii.

    Generalul a răspuns cam așa: dacă totul s-ar reduce la niște formule precise, unghiuri și linii drepte, calcule și reguli, din asemenea jalnice fleacuri orice școlar ar ieși un Casanova 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger