Atacatorul lui Salman Rushdie avea 24 de ani

Am citit azi articole şi puncte de vedere în reviste din toată lumea.

Am citit meditaţii despre rolul dezumanizant şi toxic al religiei.

Orice om are nevoie de un prieten imaginar perfect, care să întrupeze ce e mai frumos pe lume, iar eu empatizez şi susţin toţi prietenii imaginari. Cât timp aceştia te îndeamnă să fii mai bun, să faci gesturi nobile, să-ţi ajuţi semenii şi să aduci un plus de valoare în lume.

Dar, după cum arată istoria tuturor religiilor, periodic prietenii imaginari devin malefici. Îţi spun că eşti mai bun decât alţii şi că e dreptul tău să le faci rău în diverse moduri acestor alţii, dacă eşti mai bun. Indiferent dacă aceşti alţii sunt femei, persoane LGBT, apartenenţi ai altor religii, simpatizanţi ai altui mod de viaţă sau orice alt grup ţintă.

Când credinţa îţi justifică nevoia de a persecuta, chinui, umili verbal, sau iată, chiar ucide alţi oameni, pentru că sunt diferiţi de tine în anumite moduri, religia devine cancer social.

O viaţă ca a lui Salman Rushdie e dovada vie a acestui fapt.

Romanul Versetele satanice este GENIAL. Orice om cu mintea liberă, neîmbâcsită de dogme şi idei preconcepute, orice om care admiră calitatea construcţiei literare şi libertatea explorării şi reinterpretării miturilor îl savurează pe nerăsuflate, iar acesta este singurul adevăr.

Dar intră în scenă religia. Religia luată vehement în serios, religia narcisistă şi agresivă, religia care te entitle să te crezi miezul. Şi brusc, orice reinterpretare a cărţii considerate drept cartea de temei a prietenului tău imaginar devine motiv de ură.

V-aţi uitat vreodată pe bloguri culinare? Aţi văzut gospodine devenind isterice, abuzive verbal şi cu spume la gură pentru că blogăreasa punea mazăre în salata de boeuf, deşi până la urmă nu te forţa nimeni nici să mănânci salata ei, nici să cauţi o reţetă fără mazăre sau să o faci cum vrei tu la tine acasă?

Cam aşa şi cu fanaticii religioşi, dar când miza devine viaţa unui om, discuţia capătă accente tragice.

Singurul aspect care justifică reacţia virulentă e contentul de hate. Când un gigel scrijeleşte o însăilare de vorbe în care îndeamnă la ură şi abuz împotriva femeilor, minorităţilor etnice, minorităţilor sexuale, persoanelor fără copii, sau oricărui grup care, obiectiv, nu face rău nimănui şi îşi vede de ale sale.

Dar Versetele satanice nu au urmă de hate sau antiCoran. Sunt, pur şi simplu, o explorare artistică a miturilor, cu zero intenţii denigratoare.

Partea care mă şochează mai tare e că toată această campanie de ură împotriva lui Rushdie vine nu de la indienii lui, şi nu din ţări sunnite pline de jihad, teroare şi măcel, dintr-o ţară musulmană cotată drept relativ progresistă, cum ar fi Iranul. Faptul că exact ayatollahul Iranului a decis că e cazul să i se pună pata pe acest scriitor, care probabil că ar fi ajuns la un nivel ceva mai mic de notorietate dacă nu ar fi fost fatwa pusă de ayatollah şi campania de hate continuă, inclusiv premiul de trei milioane de dolari oferit de o organizaţie religioasă eventualului asasin.

Te-ai aştepta la aşa ceva de la toţi acei ISIS, Al Qaeda, Boko Haram şi aşa mai departe; în fond, toate aceste grupări trăiesc şi se hrănesc din crimă. Dar faptul că o ţară întreagă, fără legătură cu un anumit scriitor, şi liderul religios suprem al acesteia, ayatollahul, prezintă o asemenea înverşunare în a OMORÎ un scriitor – nu, nu a-l băga în închisoare, nu, nu a-l amenda, sau altele de genul, ci în a-i da pedeapsa capitală, pentru o carte, e o dovadă grăitoare a nivelului la care te îndobitoceşte şi de dezumanizează religia. Orice religie. Creştinismul îşi are şi el istoria de eretici arşi pe rug pentru cercetări ştiinţifice şi alte păcate de genul.

Mkay.

Toate aceste aspecte au fost deja subliniate, în mai mică sau mai mare măsură, în articolele citite de mine.

Dar ce m-a oripilat pe mine personal?

Făptaşul era un tânăr în vârstă de 24 de ani. Basically, un copil. Alţii la 24 de ani termină facultatea şi se întreabă ce să facă acum cu viaţa lor. Ăsta comite tentative de asasinat pe bază de fundamentalism religios.

Saaaau probabil că îl tentau cele trei milioane de dolari?

S-a gândit cât McDonalds poate să mănânce din banii ăştia şi a zis; La atac, gigel?

Mă îndoiesc că puţoiaşul ăla mucos avea vreo înţelegere profundă a Coranului, sau a modurilior în care ar fi blasfemiat Rushdie textul sfânt, sau alte subtilităţi de genul. Ăla s-a aruncat cu cuţitul spre om din prostie pură, din nevoie de 15 minute de faimă şi pentru bani.

Iar acesta, dragi prieteni, e adevăratul pericol al contentului de hate şi al îndemnurilor la hate. Nu ştii niciodată la ce oligofren bătut în cap ajung, şi ce tâmpenii îl motivează să facă.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.