Balada ANAF-ului

Mai nou văd următorul trend absolut iritant în social media: când un autor online publică o glumiţă, sau o poză sexi, sau un articol care ne convine, lol, haha, Lorena te iubim, inimioară, mesaj privat cu căţel, pisică, mesaj privat cu glumă de pe 9gag.
Când autorul online îşi anunţă un nou proiect, ne facem că plouă şi abia doi-trei arătăm o urmă palidă de interes.

E momentul s-o spun. Mă doare adânc în poolă de iubirea manifestată strict declarativ, de inimioare, de mesaj privat cu căţel şi glumă de pe 9gag dacă nu se traduc şi în prezenţa voastră la un eveniment şi în interesul real faţă de un nou proiect pe care îl am. N-aveţi decât să vă băgaţi în coor toate declaraţiile de amor. Sau se traduc prin prezenţa voastră acolo, sau hai sictir din adâncul inimii.

Evenimentul este ăsta, şi dacă eşti vreunul sau vreuna din Bucureşti care nu vei fi acolo pe 26 iulie, ai block pe mesaje private data viitoare când îmi mai trimiţi un rahat antihaz care nu mă interesează. Nu mă interesează scuze, fiţe, figuri, e show interactiv şi aveţi două opţiuni: sau mă susţineţi când am nevoie de voi, sau NU mă interesează să vă distrez în continuare pe moca. Poate chiar fac un “oiţărism” şi închid blogul cu totul, cu diferenţa că eu îl şi şterg, să nu mai existe “Eram bolnavă, dar ţi-am luat textele la rând şi n-am ştiut cum a trecut timpul şi m-am simţit mai bine”. Sau recompensezi asta prin interes faţă de proiectele omului, sau să te trateze sistemul medical românesc.

*

Bun. Acum, hai să povestim despre un chin creativ care a luat sfârşit luni la ANAF.

Piesele noastre sunt pamflete. Ca atare, majoritatea sunt săltăreţe, vesele şi, pentru mine, relativ uşor de scris. Ceea ce ne lipsea însă era o baladă. O baladă autentică, lentă, romantică, tristă şi profundă, de fluturat brichete aprinse în aer. Ce e Metallica fără The Unforgiven 1, 2 şi 3? Ce e Guns N’ Roses fără November Rain? Ce e Led Zeppelin fără Stairway to Heaven? Ce e Scorpions fără întreaga discografie?

Exact. Nu se poate. Ne trebuie o baladă.
Dar pentru că noi suntem ZZ Bottom, e cazul să păstrăm proporţiile, prin urmare, singura noastră baladă extrem de melodioasă, de tristă şi tânguitoare de jale s-a născut pe durata celor trei ore petrecute de mine la coadă, la ANAF.

Prima oră am fiert de nervi la foc mic. A doua oră, deja îmi băgam pooli în mamele tuturor politicienilor români mici şi mari. Şi în a treia oră, m-a izbit inspiraţia. Am scos mobilul, am deschis Word-ul şi am tastat precum urmează.

Balada ANAF-ului

de Zoltan Almighty
(personajul meu din trupă, o să vedeţi voi la spectacol.)

Înfloresc grădinile de vară
Ceru-i ca oglinda, ce suav,
Toată lumea zburdă pe afară
Eu stau la coadă la ANAF
Toată lumea-n lanuri de secară,
Eu stau la coadă la ANAF

M-a părăsit iubirea mea cea fină
S-a măritat cu un arab
Au deja o casă cu piscină
Eu stau la coadă la ANAF
Ei fac amor lângă piscină
Eu stau la coadă la ANAF.

Şeful între timp m-a dat afară
Familia, devastată de un jaf,
Colegii mi-au pus lucrurile-n scară
De când stau la coadă la ANAF
Creierul meu trage-ncet să moară
Eu stau la coadă la ANAF

S-a schimbat şi axa planetară
Munţii toţi s-au transformat în praf
S-a topit calota glaciară
Eu stau la coadă la ANAF
S-a stins ultima rază solară
A rămas doar coada la ANAF

Dacă nu veniţi să fluturăm brichete aprinse pe capodopera asta, n-aveţi univers interior.

 

 

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

Foto: observator.tv.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: