Stau pe o terasă, cu o cafea “dublă” în faţă. Şi mă amuz în liniştea pe care o dă singurătatea – serios, singurătatea e cea mai underrated comoară a zilelor noastre, ar trebui preţuită cum se cuvine – despre diferenţele comportamentului meu pe teren propriu vs. în deplasare.
Pe teren propriu, lucrez mai ales şi exclusiv noaptea. Noaptea îmi vin idei deştepte, noaptea îmi vin cuvinte cu haz, noaptea am talent. Prin urmare, dimineaţa dorm. Dorm minunat, odihnitor, copios, cu mâţa în braţe. Îmi place dormitul pe lumină, pentru că am din copilărie “obiceiul” de a vedea feţe de monştri din două butoane lucioase de dulap şi gaura cheii, pe întuneric.
Apoi, mă trezesc la cât vrea organismul meu – de obicei un 11 – 12, şi îmi fac o imensă cafea la ibric, cu patru linguriţe vârfuite de cafea, lapte integral şi fără zahăr. Şi nu mănânc până pe la 4 după-amiaza.
Când sunt la hotel, în altă localitate, alerg şi bântui ziua. Seara ajung acasă terminată de oboseală, şi parchez instant pe dreapta. Prin urmare, la ora 7 sunt vie şi mişun, şi dărâm uşa restaurantului de la hotel, ca un zombi cerşetor de cafea. Îndes în mine câte cafele încap, să obţin energia care vine de la cafeaua mea de acasă, şi întotdeauna vreau mic dejun. Preferabil unul proteic, o omletă cu legume or the like.
Şi o iau din nou din loc.
Sigur, veţi spune voi, versiunea B este cea sănătoasă, iar A este autodestructivă.
Problema însă e că nu pot lucra decât autodestructiv.
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
defecatio matutina bona tam quam medicina. d-aia nicio cafea nu e ca aia de acasa.
adevărat.