Bună, Lorena,
Am nevoie de un sfat şi nu am la cine apela. Te rog să mă ajuţi. Uite, am avut un iubit 2 ani de zile. Era o relaţie la distanţă. Şi când m-am decis şi eu să mă mut, mi-a zis că nu mă mai iubeşte. Şi aveam nevoie de un job, şi cu toate astea m-am mutat la prietena mea în oraşul ăla. Şi sunt de o lună aici, şi nu îmi găsesc de muncă, şi prietena mea s-a decis să plece la tatăl ei în străinătate şi uite am ajuns la o bifurcaţie: să rămân aici să îmi caut de muncă sau să mă întorc acasă? Mi-e frică să nu o iau razna de la singurătate dacă rămân aici.
Bună, dragă Nucontează.
Versiunea scurtă: taie-o mâncând pământul şi nu te uita în urmă.
Versiunea lungă: nu înţeleg două categorii de oameni: cei care împrumută bani şi cei care fac deciziile radicale de viaţă din dragoste.
Când împrumuţi bani unui prieten, şi îi şi aştepţi înapoi, există, în maximum 1% din cazuri, şansa în care numitul prieten ţi-i va şi returna. Şi în 99,99% din cazuri n-o va face, va uita, tu vei trage de el sau ea pentru banii tăi, ăla sau aia o să devină ţăran(că), şi se duc pe apa sâmbetei şi prietenia, şi banii.
Când faci o decizie radicală de viaţă din dragoste (pleci în alt oraş, altă ţară, demisionezi, te converteşti la credinţa musulmană, etc.) din dragoste, te paşte, exact ca în cazul împrumutului de bani, şansa ca la un moment dat ăla sau aia să se plictisească de păsărica ta şi să zică: “Păi, plm, de ce te-ai luat după mine, n-ai liber arbitru?”
Prin urmare, recomand folosirea exhaustivă a liberului arbitru, mai ales în dragoste, că iacătă ce idioţenii sinistre facem.
Exact ca ăla care împrumută sume mari de bani la prieteni şi nu ştie dacă-i va vedea vreodată înapoi, tu arunci o felie uriaşă din viaţa ta pe un număr oarecare de la ruletă, şi de obicei asta tensionează mult prea mult relaţia.
Orice relaţie încărcată de “cât-am-sacrificat-pentru-tine” e pe termen lung imposibilă şi pentru ăla care a sacrificat – numit în cele ce urmează “fraierul” – şi pentru ăla care încasează sacrificiul – zis şi “plm-acum-o-să-aştepţi-temenele-până-la-moarte-sau-ce?”. Pentru că, mereu, ăla care va primi sacrificiul va avea o viziune mult diminuată asupra valorii lui, comparativ cu ăla care îl va face. Asta e natura umană.
Apoi, hai să-ţi spună mama ceva despre bărbaţi.
Bărbaţii nu dispreţuiesc nimic mai profund decât pixda care se pune singură pe tavă şi e gata să renunţe la orice, oricum, oricând pentru ei. Tu o faci din iubire. Dar în ochii lor, o faci din prostie şi, tot în ochii lor, femeile proaste merită tratate ca atare. Un bărbat nu recurge la gesturi disperate decât din lipsă de opţiuni şi te suspectează şi pe tine de aceeaşi predispoziţie.
Ca dovadă: cum te-ai oferit să te muţi după el, ăla a ajuns instant la concluzia că nu te iubeşte foarte tare.
Trebuia să iei notă şi să răspunzi cu “OK, OK, băi, a fost o glumă nesărată, chiar nu mi-aş schimba viaţa fără să ştiu pe ce mă pot baza”, urmat de “Ştii, de fapt nici eu nu te iubesc foarte tare, dar nu ştiam cum să ţi-o spun” şi despărţirea inerentă acestui moment de neconcordanţă emoţională.
Dar există o formă absolut stupidă de disperare feminină, pe care mintea mea n-o poate penetra, iar aceasta este CRAMPONAREA DE PENISUL CARE NU TE DOREŞTE.
O relaţie e suficient efort şi compromis chiar cu un tip care ar da orice pentru tine, la orice oră. De ce rahat să faci tot acest efort şi compromis pentru cineva căruia NU îi pasă?
Prin urmare, fă-ţi frumos băgăjelul şi întinde-o urgent din oraşul ăla de care nu te leagă nimic. Găseşte-ţi un job şi un hobby. Ceva pe care să-l faci cu pasiune şi să te ţină ocupată o vreme. Aş zice că stima ta de sine are nevoie uriaşă de aceste două lucruri.
Ai o întrebare chinuitoare? Cere un sfat superficial şi plin de răutăţi de muiere pe birou@lorenalupu.com. Identitatea îţi va fi protejată.
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
Ideea era ca el mi-a propus de 2 ani sa ma mut si nu am vrut pentru ca sunt copilaroasa si mi-era dor de casa. Nu m-am oferit eu sa ma mut. Oricum, mersi de ajutor.
Aş numi-o precauţie firească, dar mă rog.
Si nu m-am mutat pentru el. M-am mutat ca aveam deja bagajul si sperante din februarie ca imi gasesc un job ca lumea intr-un oras mare. Si prietena mea s-a oferit. Poate o parte din mine a facut-o si pentru ca am vrut sa il mai vad o data. Dar nu m-am mutat pentru el. Pentru ca stiu ca nu se mai poate. Ai fost cam dura. Eu ti-am cerut un sfat si nu sa ma dai exemplu pe blog. Dar ma rog. Dar poate n-ar trebui sa cer ajutorul unor oameni care nu stiu totul despre viata mea.
Tocmai, 2 ani a rezistat la făcut decizii radicale din dragoste, iar când chiar s-a mutat a făcut-o după ce s-a despărțit de el (presupun că s-au despartit dupa ce i-a spus ca nu o iubește). Ideea in jurul căreia se învârte răspunsul Lorenei e relevanta pt caz daca mutarea s-a făcut în principal în speranța că se vor împăca, sau ceva. Daca era doar o mica parte din motivul mutării, a fost totdeauna o situație de mutat in principal pt job. Mai ales daca a devenit pe parcurs o situație de mutat pt job, atunci până la urma fuck the job, nu merita sa fii nefericit pt bani (decât dacă alternativa e muritul de foame). Daca crezi că până la urmă o sa gasesti un job mai bun decât ai găsi la tine in oraș, mai ramai doar o luna-doua. Daca îți găsești în intervalul asta, va fi cel mai bun moment în care sa iei o decizie. Eu zic că in mai mult de 2 luni ar începe sentimentul că în timpul asta îți poți găsi în orașul tău ceva , poate mai puțin pretențios, dar cu marele avantaj că nu te-ai simți singura.
Una la mână, eu nu sunt consilierul privat al nimănui. Sau cel puţin îmi răsfoiesc lista de contracte, să văd dacă m-a angajat cineva consilier privat şi nope, nu-mi apare nimic.
Două la mână. Tu mă cunoşti pentru că îmi citeşti textele. Prin urmare, era de o logică elementară că n-am de ce să fac schimb de sfaturi private cu tine (nefiind nici prietena ta, nici consilierul tău privat plătit), ci voi include povestea în poşta redacţiei.
Mi se pare că aloc suficient din timpul meu necunoscuţilor de pe net prin scrierea zilnică a acestor texte şi chiar nu înţeleg pretenţia la ŞI MAI MULT TIMP din partea mea. Pe bază de ce?
Trei la mână, să îmi dai un mail în care accentul cade în principal pe boyfriend, apoi să ţipi la mine că în răspunsul meu accentul cade în principal tot pe boyfriend is a bit of a stretch. Nu, nu ştiu din viaţa ta decât ce mi-ai scris în mail. UIMIRE. Şi dacă atâta a conţinut mailul, se pare că atâta ai considerat TU relevant la momentul dat. Ceartă-te pe tine, nu pe mine.
Patru la mână: Eu n-am dezvăluit identitatea ta. Să vii tu să te semnezi în rubrica de comentarii şi tot tu să te cerţi cu mine că te-am dat ca exemplu e cam de rahat.
Încep să-l înţeleg pe tipul ăla că nu te mai place. Poate îl luai şi pe el cu misecuvenisme similare.