Borderlands: filmul

Weekendul acesta, a fost premiera cinematografică a unui film pe care mulţi îl aşteptau cu mânecile gata suflecate, pregătiţi să verse foc pe nări şi gură: Borderlands.

Care era problema lor?

Problema lor era că Borderlands e o franciză de jocuri video extrem de populară în rândurile a milioane de fani, şi toţi aceşti oameni erau furioşi a priori, pentru că nu le plăcuse regizorul Eli Roth, nu le plăcuse distribuţia, nu le plăcuseră imaginile de promovare, nu le plăcuse trailerul, nu le plăcuse nimic.

Realitatea e că a face un film care să satisfacă gameri e ca şi cum ai încerca să produci un orgasm comitetului de babe din faţa blocului doar cu limba. Nu doar că sunt mai uscate acolo jos decât deşertul Sahara şi incapabile anatomic să mai simtă un fior de senzualitate, dar e posibil să nu fi avut un orgasm niciodată în viaţa lor şi să-l confunde cu nevoia de a urina.

Chiar şi un film la care am râs de am scos cafea pe nări, cum a fost The Super Mario Bros Movie, a stârnit tămbălău online, pentru că toţi mâncătorii de ciupercuţe din 1995 s-au declarat ofensaţi de o aşa mizerie. Prin urmare, e cam de aşteptat ca, dacă anunţi un film bazat pe un joc video, e să se adune toate comunităţile de fani ai jocului pe Reddit şi YouTube, şi probabil pe Twitch, doar că eu nu am cont pe Twitch, şi să identifice de comun acord toate motivele pentru care filmul e cel mai mare dezastru creat vreodată.

Evident, sâmbătă, de la prima oră, curgea ura în valuri. Prin urmare, cum lacrimile de gigei constituie băutura mea preferată, mi-am deplasat măreţul posterior până în vecini, la Cineplexx Titan, să văd de ce se agită toţi ca nişte sticle de Cola scuturate şi, de ce nu, să fiu contrapunctul de care acest univers are nevoie.

Şi, sincer, mi-a amintit de Deadpool şi Wolverine mai mult decât ar fi fost cazul. Review la Deadpool şi Wolverine aici.

Cred că 2024 va rămâne în istoria cinematografiei ca anul filmelor de acţiune care se iau singure la mişto. Scenele de bătaie sunt exagerate şi pline de slapstick, de parcă ar fi desene animate, iar violenţa nu e câtuşi de puţin credibilă sau ameninţătoare. Cheia în care regizorul Eli Roth a tratat materialul dramatic al jocului e hiperbola comică, iar modul în care a rescris evenimentele arată o lipsă nesfântă de consideraţie pentru miturile şi legendele jocului original.

E ca şi cum ar fi anticipat scandal şi a zis: Hai că vă dau eu motive de scandal, tu-vă-n bot de crizaţi presetaţi.

Acum, dacă nu te duci la film ca enoriaş al bisericii Borderlands, ci ca un muritor de rând, care e fan Deadpool pe deasupra, te poţi distra. Eu am făcut-o.

Eroina, Lilith, jucată de Cate Blanchett, e un vânător de recompense: puternică, feroce, lipsită de scrupule şi de orice urmă de siropoşenie. De cum intră pe ecran, parcă vezi o sută de tastaturi de gigei spumegând despre femeia nefeminină a zilelor noastre, care are pwla mai mare decât a lor şi nu-i lasă să fie bărbaţi adevăraţi de pe canapeaua mămicii lor pensionare sătule să-i întreţină.

Ea rătăceşte prin galaxie, prinde răufăcători şi încasează recompensele aferente. Şi dacă o deranjează vreun mascul din flirtatul cu chelneriţa, îi face ouţele omletă.

Până într-o zi, când un magnat superputernic, Atlas (Edgar Ramirez, care în mod inexplicabil vorbeşte cu accent rusesc, hashtag satiră politică) o angajează să-i recupereze fiica, pe Tiny Tina (Ariana Greenblatt), răpită de rebeli şi dusă pe o planetă vicioasă şi definitiv compromisă, devenită morman de deşeuri (wink-wink, discurs ecologic clasic), numită Pandora.

Lilith urăşte să revină pe Pandora. La început, nu ştim de ce. Apoi, descoperim că s-a născut acolo şi locul îi aminteşte de toate momentele ei de slăbiciune depăşite de mult.

Ajunsă pe Pandora, Lilith are o suită de aventuri cam cum au şi Deadpool şi Wolverine în Vid, adică din rău în mai rău, dar cu foarte mult haz de necaz. Iar când în sfârşit o găseşte pe Tina, descoperă că mica prinţesă nu are nici un chef să se întoarcă la taică-su, dimpotrivă, se distrează copios în haos, construind păpuşi cu explozibil şi aruncându-le în toţi vânătorii de recompense care vin s-o deranjeze.

Ceea ce evident că se întâmplă, pentru că Atlas nu are încredere în Lilith, şi trimite şi alţi băgători în seamă să strice karma, zenul şi feng shuiul.

Tina are un sidekick în Roland (Kevin Hart, stand up comedianul) şi trebuie să recunosc: scenele în care acesta bate măr armate de matahale de două ori mai mari decât el sunt foarte amuzante. Şi fetiţa are o bucurie a smardoielii care e absolut cuceritoare.

Exact ca în Deadpool şi Wolverine: ai sentimentul că te uiţi la un action p*Rn. În sensul că intriga e subţirică şi slujeşte doar ca pretext ca eroii să mai sară o dată la bătaie, cu oricine se nimereşte prin zonă.

Apărându-se de alţi minioni ai lui Atlas, Lilith descoperă că s-a împrietenit cu Tina şi cu Roland, şi că misiunea acestora nu e doar să fugă de Atlas ci şi să găsească comoara Eridienilor. La Atlas nu se poate întoarce fără Tina, fiindcă tipul pare genul care acceptă greu înfrângeri. Prin urmare, dacă tot e acolo, decide să li se alăture.

E filmul plin de clişee de acţiune? O, da. Etalate ostentativ, însăilate strâns unele peste altele, uneori încălecate. E umorul pe alocuri grosier (hei, Eli Roth e omul care a făcut filme ca Hostel şi Hostel II, deci la ce să te aştepţi)? O, da. E lipsit de orice seriozitate legată de miturile eridienilor şi importanţa căutării celor trei chei magice, prin urmare, ia povestea total peste picior? O, da.

Deci, dacă te duci să râzi, o să râzi. Dacă te duci să te aoleşti de toate modurile în care Borderlands încalcă tot ce apreciai la jocul video, Eli Roth ţi-a dat toate motivele s-o faci, cu vârf şi îndesat, şi moţ deasupra. Dacă te duci s-o vezi pe Cate Blanchett fiind superbă şi badass ca eroină de acţiune, vei face exact asta.

În concluzie: nu vă aşteptaţi la o capodoperă cinematografică. După cum spunea ilustrul filosof Costi Ioniţă, „nu toată lumea poate să asculte Schopenhauer.” Așteptați-vă la două ore de relaxare și de persiflare a tot ce iubesc gamerii și fanii Furios și iute. Văzut în această cheie, Borderlands e mai mult decât eficient.

***

Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.