Câteva sfaturi prieteneşti pentru autori în vogă

Ţin să precizez de la bun început că nu vreau să dau nimănui în cap cu acest text. De aceea, nu săriţi să ţipaţi la mine când îl parcurgeţi. Citiţi cu atenţie, calm, şi încercaţi să pricepeţi ce spun. Sunt sfaturi absolut prieteneşti şi binevoitoare. Dacă credeţi că vă ajută, le iuaţi în considerare. Dacă credeţi că nu, le ignoraţi. Să mă frecaţi la icre public, şi mai ales privat, nu e o opţiune. Sau e, dar pentru o donaţie de 50 de euro / sfertul de oră, viraţi anticipat, altfel vă dau block messages la prima tentă de isterie. Timpul meu NU e resursa infinită a nimănui.

Ai publicat o carte, sau mai multe, şi ai ajuns autor de succes. Bravo. Ni s-a întâmplat multora, la prima carte, să fim postere prin diverse reviste de tiraj mare şi să primim sute de mesaje private cu felicitări că am revoluţionat literatura. Mulţi fac asta, însă mulţi eşuează în uitare. În mai 2016, acum, fac exact zece ani de la publicarea primului meu roman şi popularitatea mea a fost relativ constantă în aceşti ani, de aceea cred că am un pic de experienţă, să-ţi dau nişte sugestii de conduită.

1. Nu-ţi imagina că gloria odată obţinută e ca şi asiguripsită pentru eternitate.

Acum, că Internetul şi mai ales Facebook rulează atotputernic, e uşor pentru orice tânăr autor cu o scriitură cât de cât prietenoasă să vândă nişte sute, sau chiar mii de volume. Nu mai e muncă de salahor, ca în pre-Internetoic, când n-auzea de tine decât vecina de la scară. Ceea ce e avantajul tău – publicitatea ieftină şi eficientă – e şi avantajul altora, drept care, gloria trece relativ uşor de la cetăţean la persoană, şi ceea ce ieri era zero, azi e hero şi viceversa.

2. Nu uita că eşti o formă de entertainment.

Nu eşti o religie şi nu eşti un partid. Nu eşti Hitler, nu eşti Stalin şi nu eşti profetul Mahomed. Nu îi poţi ţine pe oameni lângă tine cu forţa, teroarea şi “fie alţii, fie eu”. De aceea, în afara momentelor când vine un ţăran obraznic, care te înjură pe necititelea, şi care în mod evident caută să agaţe ieftin sau să descarce testosteron stătut, şi e oricum prea prost să fie convertit în cititor – acolo muia nu doar că e admisă, dar se şi recomandă, pentru că oamenii VOR demnitate din partea ta – fii ENTERTAINING. Nu lansa tu furtuni de căcat decât dacă cineva chiar ţi-a făcut un rău serios. Nefiind organ de stat, unicul tău atu e capitalul de simpatie. Paranoia e cel mai bun mod de a-l irosi.

3. Nu persecuta debutanţi

Nu uita că şi tu ai fost debutant, şi, pentru că, slavă domnului, există şi oameni binevoitori pe lume, ai fost luat în braţe şi iubit. Dacă erai tratat cum tratezi tu acum începători, nu ai fi avut un început atât de lin şi de frumos.
Fiecare om are dreptul la o şansă corectă şi nu e treaba ta să decizi a priori cât e de ratat sau nu. Lasă critica, publicul plătitor şi pe alţii să decidă. Nu deveni Marius Ianuş. Prin delir isteric paranoic, Marius Ianuş a izbutit să devină, dintr-un important poet douămiist, ciuca bătăii de joc a întregului Internet şi element blocat în toate listele scriitorilor cu oarecare influenţă. Vorbeşte singur pe un blog de cinci cititori. Asta vrei? Eu zic că nu.

4. Oamenii sunt individualităţi de sine stătătoare, nu “fanii tăi” adjudecaţi pe viaţă.

Simplul fapt că unui om i-a plăcut o carte scrisă de tine nu înseamnă că e cucerit pe viaţă şi proprietatea ta definitivă. Asta e mentalitate de nevastă româncă neglijentă care l-a cucerit pe Gigel fiind o sirenă nimfomană, şi a doua zi după ce se mărită, se tunde, începe să bage în ea ca sparta şi scoate ţignalul piţigăiat la iveală.
Oamenii nu-s proprietatea altor oameni. Drept care, e firesc ca oamenii să citească şi altceva, să le placă şi altceva, să se împrietenească şi cu altcineva şi să iasă la bere cu băieţii.
Atitudinea “eu sau nimic” e cea mai păguboasă din lume. De-aia nu vezi Coca Cola făcând reclame cu “cine bea Pepsi să nu mai bea de la noi!”. E cel mai sigur mod de a-ţi alunga clientela.

5. Publicul tău se schimbă în timp, iar ăsta e un lucru normal.

Dacă mă uit la mailurile de pe vremea primei mele cărţi şi la cele de acum, constat că oamenii care mă citesc zi de zi sunt cu totul şi cu totul alţii. Foarte puţini se păstrează pe termen lung.
De ce? Pentru că ei se schimbă şi de la un punct încolo se satură de tine. Da, e firesc şi asta. Pentru că tu te schimbi pe măsură ce te maturizezi şi de la un punct încolo nu-i mai reprezinţi cu ce scrii. Şi asta e firesc. Pentru că unii mimează admiraţia doar ca să te fută sau să profite de tine şi, fie că obţin ce vor, fie că se prind că n-au nici o şansă, şi devin duşmanii tăi acerbi. E neplăcut, dar se întâmplă.
Dacă simţi că devin agresivi şi se bagă peste tine, dă-le o muie cu crengi, apoi block şi gata. Nu te lungi în dispute sterile, investigaţii şi alte aberaţii narcisiste marca Becali înainte de închisoare. Nu e treaba ta să-i fugăreşti. Ei trebuie să te urmărească pe tine. Sau nu. Problema lor.

6. Nu te simţi ameninţat.

Unii scriitori devin ridicol de bănuitori şi de paranoici chiar cu chestii minore când trec printr-o scădere NATURALĂ de popularitate. NU E CAZUL.
Popularitatea, ca orice alt factor al activităţii umane, e ciclică. Are puncte de sus şi puncte de jos. E NATURAL. Un mod de a trece peste asta e să NU te crizezi inutil.
Nu te mai citesc câţi te citeau? În nici un caz nu e o soluţie să lansezi bârfe dubioase legate de lista ta de Facebook. Te cobori tu, ca autor. Şi îţi alungi în timp şi binevoitorii cu asta.
Soluţia e să vii cu ceva proaspăt, bun şi interesant, al tău, care să-i convingă pe oameni, fără violenţe şi acuze, că eşti cum nu poate nimeni altcineva să fie.
Şi abia atunci oamenii o să îţi dea un loc special în inimile lor. Locul fiinţei care e aşa cum nu poate nimeni altcineva să fie.
Inimile lor nu vor fi niciodată exclusive. Dar o parte din ele îţi va aparţine.

Şi nu uita: un artist adevărat e demn şi nobil. Astea inspiră întotdeauna respect.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: