Ce ne facem noi până-n 2019?

Inevitabilul s-a produs. Sezonul 7 din Game of Thrones a luat sfârşit. Şi odată cu el, şi inima noastră.
Chiar dacă sezonul a lăsat loc de obiectat, pentru că scenariştii au avut îngrozitoarea misiune de a crea poveste în continuarea lui GRR Martin – şi, incontestabil, ei sunt scenarişti buni şi bine pregătiţi, dar Martin e un geniu vizionar – drept care, le-a fost greu să valorifice suita lui de personaje incredibile şi să le dea intrigi pe măsură – drept care, au ucis rapid intriga din Dorne, pe cea din Highgarden, iar pe Lil’finger, Sansa şi Arya i-au închis la un loc, să-şi fută unii altora nervii într-un conflict fără miză şi profunzime, cam ca trei bucătărese care se ceartă dacă se pune ou în sosul bechamel sau e un obicei barbar care trebuie extirpat – episodul final a fost măreţ şi glorios.
Ne-a pus în valoare, în sfârşit, personajele principale, aşa cum le iubeam noi în sezoanele trecute.
Mai că nu-ţi venea să crezi că Tyrion cel de acum, care se tot ceartă cu Daenerys, e protagonistul conflictului sublim cu Tywin, eroul poveştii de dragoste cu Shae, unchiul care-i futea câte un dos de palmă educativ lui Joffrey şi, peste toate, sursa aceea inepuizabilă de ironii strălucite.
Mai că nu-ţi venea să crezi că Daenerys cea de acum, care jumătate de sezon s-a tot învârtit prin Dragonstone şi a mârâit că ea e mai tare decât restul lumii, e Mhysa aia care se bătea cu stăpânii de sclavi şi fiii harpiilor şi trecea prin n peripeţii neaşteptate făcând acest lucru.
Şi pot continua cu mai că nu-ţi venea până la Medgidia. Nu ăsta e scopul.
Poate că problema celor doi D era exact faptul că nu ştiu să gestioneze multe intrigi secundare deodată, dar când au avut de scris o scenă unificatoare, în care să adune mănunchi pe toată lumea, a venit apa şi la moara lor.
În sfârşit, dialogul a fost complex, bogat în nuanţe şi scăpărător, aşa cum îl iubisem noi. Apropo de dialog: scena condamnării lui Lil’finger e o capodoperă. Ar trebui predată în şcoli.
În sfârşit, fiecare personaj şi-a găsit dinamica adecvată, s-au conturat reîntâlniri, tensiuni, emoţii, şi o parte din imprevizibilul acela fascinant, pe care îl iubim la Game of Thrones. Scena plină de contradicţii – acuzaţii, furie, ură, milă – în care Tyrion o convinge pe Cersei să promită trupe Jon – Daenerys – sau să se prefacă – e de calitatea vechilor scene Tyrion – Cersei. Momentul când Cersei îi dezvăluie lui Jaime adevăratul ei plan – chintesenţă a cruzimii – e izbitor. Şi plecarea lui Jaime – “ultimul care ţi-a mai rămas” – prefigurează traseul ei din sezonul 8: nebunie fără limite.

De asemenea, îl revedem pe Viserion cel mort şi reînviat, acum în slujba răului. (Încă un argument pentru penibilul absolut al ideii de a merge printre nemorţi să colectezi unul, să-l expui ca pe maimuţă la circ). Am plâns grav pentru el, cu un episod înainte. Mai grav decât pentru toate morţile omeneşti de până atunci. Morţile omeneşti au fost toate previzibile. A lipsit graţia lui Martin şi chutzpah-ul lui incredibil de a ucide exact personajul cu care ţineai. Morţile omeneşti au fost ale unor eroi de care nu-ţi păsa oricum prea tare.
În schimb, durerea din ochii lui Daenerys, răgetul lui Drogon şi zborul lui Rhaegal, ca şi cum ar fi vrut să-şi prindă fratele din cădere – acelea, da, au fost tragism pur. Reţeta lui Martin: “omoară un personaj iubit de popor” – funcţionează.
Acum, n-am înţeles de ce Viserion avea aripile rupte de zici că era covorul ros de molii din podul străbunică-tii. Mortul cules de echipa Dany nu s-a descompus atât de rapid şi de prompt ca Viserion, care, totuşi, era decedat fresh şi-l mai conserva şi frigul de dincolo de zid. Cert e că astfel, ne-au asigurat că Viserion nu e un white walker curat şi frumos, cu toate intacte, ci un wight care putrezeşte şi pe care-l ucizi cu foc. Prima suflare a unui frăţior al lui îl va parca pe dreapta.
Dar, pe final, faptul că zidul cel de 8000 de ani, infuzat de magie, se topeşte şi cade, redefineşte priorităţile din temelii. “Cum de cade, nu era vrăjit?” Ba era. Dar şi vraja peşterii lui Raven cel bătrân a durat până a intrat Bran cu semnele Nemortului pe el. Poate că aducerea moroiului la King’s Landing a dezlegat vraja zidului. Altfel, îi puteau lăsa pe fioroşi peste zid să mârâie antipatic întru eternitate.

Bun, deci dragonul wight cu aripi găurite a demolat zidul. Sezonul 7 s-a terminat cu dânsa sus şi ne-a lăsat excitaţi. Aşa vom rămâne să ne perpelim până în 2019.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. morbo says:

    Io abia astept sa vad ce o sa pateasca dany cand afla sam ce le-a facut la taica-so si frai-so. Sper ca nu doar ca el o sa fie ala care o anunta ca s-o culcat cu nepotu-so, care mai e si mai rege decat ea.

  2. Joker says:

    I-a prajit cu dragonu’ in fata trupelor, parca. Ca aveau o jena la genunchi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading