În caz că urmăriţi lumea teatrală din Bucureşti, aţi constatat că, în aceste ultime zile, găzduieşte o dramă mai palpitantă decât 80% dintre cele montate pe scenă. Cum nu am prieteni printre părţile implicate, mi-e relativ simplu să privesc problema cu obiectivitate şi să fac un scurt rezumat neutru ca Elveția.
În Bucureşti, majoritatea teatrelor au directori interimari. Ceea ce înseamnă că îţi asumi atribuţiile de director, dar nu prea ai autoritatea unuia. Şi eşti uşor dispensabil. Pur şi simplu, nu ţi se reînnoieşte contractul şi te trezeşti, de azi pe mâine, fără post, ceea ce e extrem de frustrant.
De ce nu se organizează concursuri pentru directori permanenţi? E doar episodul 585433 din serialul SF Misterele statului român.
Un astfel de interimat a fost obţinut de un regizor relativ tânăr, profesor universitar la Cluj, tobă de cultură teatrală, pe nume Radu Nica. Pe partea profesională, omul e ireproşabil. Pe partea umană, not so much. Şi a decis să taie şi să spânzure (metaforic, fireşte, că suntem oameni şi nu dansator) prin trupa teatrului.
Unii actori nu-i plăceau neam, şi a început să-i şicaneze feroce, să-i facă să-şi dea demisia singuri. Lia Bugnar, care a fost întotdeauna acest Toma Alimoş al teatrului românesc şi m-a scos şi pe mine din gura haterilor de vreo trei ori, relatează:
”Problema e ca acest director a decis din primul moment ca nu-i place de fatza acestei actrite si ca o vrea plecata de acolo. Lucru deloc usor, dat fiind ca ea era acolo angajata printr-un concurs luat legal prin 1995, deci nu putea fi concediata, decat daca facea nefacutul, adica sa nu vina la spectacole sau sa refuze sa munceasca. Un director de teatru are obligatia de a asigura posibilitatea actorilor teatrului de a-si face profesia. Adica, bun, nu-ti place de un actor, nu-i dai sansa unor castinguri pentru roluri principale, da’ un rol mic din cand in cand poti sa-l lasi sa faca. O tava poti sa-l pui sa duca. Acest director a decis ca nu. Actrita asta nu poate fi pusa in niciun fel de rol, oricat de mic, oricat de neinsemnat. Pentru ca se stie, profesia noastra e una dintre putinele in care nu vrei sa iei leafa degeaba, chiar vrei sa fii pe scena, pentru ca zicala “te chinuie talentul” nu-i doar o vorba in vant. Un actor care nu joaca e un om nefericit. Deci actrita in cauza n-a fost chemata la niciun casting, sau, ca umilinta sa fie dusa pana la capat, pusa sa invete niste poezii de la dubioase in sus si trimisa prin scoli, sa le spuna copiilor poezii. Fara ca teatrul sa aiba un aranjament cu scoala respectiva. Sa mearga acolo ca o nebuna, sa deschida usa la clasa si sa spuna ca are si ea de zis niste poezii copiilor. Nu va-nchipuiti ca Eminescu. Nu. Niste dubiosenii cu mame care mor de cancer, chelesc si fac tratamente cu citostatice. Scene umilitoare in care domnul director, impreuna cu contabila si jurista teatrului si cu inca niste doamne de pe la birouri o ascultau pe actrita noastra la poezii si-i faceau observatii artistice. In cele din urma, domnul director, a gasit solutia sa-i dea actritei ceva de facut pentru leafa pe care o primeste lunar. Nu, nu va ganditi ca vreo figuratie in vreunul dintre spectacolele teatrului. Nu. Nu va ganditi ca vreun rol, fie el si de o replica. Nu. Pentru ca, in viziunea lui, nu e demna sa urce pe scena. Nu. Practic, i-a cerut ca zilnic, de un an si jumatate incoace, sa vina la teatru la ora 9 dimineata si sa stea pana la ora 17 intr-o incapere, langa cabinele actorilor. Zilnic. Si vara, cand teatrul nu are stagiune. Cand teatrul e pustiu.”
Lia poate fi un om dificil și greu de înțeles uneori, dar niciodată, niciodată nu minte. Dacă ea spune că s-au întâmplat lucrurile astea, categoric s-au întâmplat. Și e o practică relativ comună în lumea teatrului românesc, unde actorul e ultimul sclav. Nu-i place unui director de fața ta, ai belit-o masiv și apoteotic, îți inventează rahaturi de genul până pleci.
Dar se mai nimerește și genul de actriță cum e Mariana Dănescu, fosta protagonistă a serialului La Bloc, care nu se sperie de genul ăsta de șicane. Și a început să documenteze abuzul, să îl plimbe pe dl. director prin tribunale. Ceea ce mi se pare că setează un precedent foarte sănătos legat de demnitatea unui artist. Deci, bravo ei.
Și au început să vină verdictele care dau dreptate reclamantei.
Statul român închide relativ ușor ochii la abuzul din instituțiile publice – până la un punct. Și anume: nu-i place să piardă procese. Când tu ca director ajungi să fooți banii statului pe cheltuieli de judecată și despăgubiri, ajunge la concluzia că ești mai multă daună decât utilitate și te înlocuiește. În acest caz, directorului interimar nu i s-a reînnoit contractul și s-a pomenit, de pe o zi pe alta, șomer.
De atunci, curg două tipuri de endorsement: pe pagina lui Radu Nica, simpatiile de la colegi regizori care îi laudă viziunea managerială și artistică. Și pe pagina Liei, confesiuni de la artiști, dar și de la persoane din alte domenii profesionale, victime ale abuzului la locul de muncă pe format ”iepurașule, iară n-ai șapcă”.
Cine are dreptate? Probabil, toată lumea, până la un punct. Două lucruri pot fi adevărate în același timp: Nica poate fi un vizionar din punct de vedere artistic și un bully din punct de vedere personal. Nu e nici primul nici ultimul director cu complex de Dumnezeu.
Vestea bună e că nu e obligat să fie manager la stat. Poate merge pe ruta lui Chris Simion: trupă particulară, angajezi pe cine vrei, dai afară pe cine nu rezonează cu tine, banii tăi, deciziile tale. Într-un teatru public, îți asumi că ai niște angajați care vin la superofertă și că trebuie să le găsești întrebuințare constructivă.
Nu în ultimul rând: un manager bun e și un manager de oameni, nu doar de capital, investiții și creație. Degeaba ai cele mai strălucite idei din univers și o cultură generală impresionantă, dacă nu știi să pui oamenii în valoare. Un om ținut în inactivitate opt ore pe zi într-un birou e mai degrabă o dovadă a incapacității tale de a-l utiliza decât a incapacității lui de a performa.
Dar totul se termină cu bine: a revenit la butoane George Ivașcu, care va rezolva conflictele cu câteva cuvinte frumoase și un zâmbet, și probabil că următoarele procese se vor termina cu mediere.
***
Izbeşte autorul cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say