Confesiunea unui bărbat furios

Text fictiv inspirat de acest comentariu:

Dragă Farmec,

Am o problemă de o natură eminamente tragică pe care, dacă nici măcar tu n-o înțelegi, chiar nu a mai rămas ființă pe pământ s-o poată cuprinde. O problemă care mă torturează de la primul puseu de testosteron, pe care am încercat s-o ignor, s-o neg, s-o minimalizez, s-o discreditez, aproape că ai zice că era vorba de o femeie. Și exact ca o femeie, problema a rămas neclintită, chinuitoare și dureroasă.

Da, e tragedia vieții mele.

Dragă Farmec, am barba aspră.

Poți să-ți imaginezi chinul unei vieți simple de bărbat măcinat, frământat și pus la dospit de această problemă fără finalizare și fără finalitate?

Am barba aspră.

Da, părul meu de pe față, singura mea față, singura pe care o văd în oglindă, este aspru, iar această dramă îmi răscolește existența.

Cum să trăiască un bărbat ca mine cu o asemenea fatalitate?

Când mă uit în oglindă dimineața, și văd barbă aspră, mă cuprnde sentimentul zădărniciei umane și al efemerității trupului de lut. Mai că îmi vine să devin poet, apoi îmi amintesc cât chiuleam de la română și-mi trece. Simt cum privirea fiecărui trecător îmi judecă, mutește și necruțător, asprimea bărbii, și această stigmă cumplită e ca și crucea lui Isus, pe care dacă țin bine minte, a trebuit să și-o care singur, cum îmi car eu singur barba mea aspră.

Iar tu, Farmec, ești fariseul din templu. Ai zis că faci balsam de barbă, și mi-l pui în portfard, frumos. Să mă remarc în vestiarul de la sală.

Apoi tu, Farmec, trădător de suflete și simțiri, te-ai făcut că plouă. OK, chiar plouă, dar e numai din cauza ta. Farmec, ai uitat de visele noastre comune, ai uitat că salvarea mea e în mâinile tale, ai uitat de mine, ai uitat de noi, ai uitat de cine-a tras în noi pe 21-22.

Borseta, Farmec! Unde e borseta? De ce taci, când disperată inima-mi spre tine-ntorn? În borseta ta e mântuirea mea, e reintegrarea mea în umanitate, e tot ce mă face om. Balsamul bărbii mele.

Dacă nu-mi dai borseta, te vorbesc de rău la vecine și mă duc la vrăjitoare să-ți lege cununiile. Să afli și tu cum e. Când promiți lucruri unui bărbat cu barba aspră, apoi îl lași pradă elementelor.

Pe mine cine mă ia, Farmec, așa, fără borsetă?

Nu mă mai fierbe la foc mic, nu te mai face că nu mă auzi și nu te mai uita la c*** pe stradă. Dă-mi borseta. O merit. E dreptul meu de cununa creației.

Al tău (dar numai după borsetă).

Floricel Barbă Șturlubatică.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.