Ştiţi teoria focului de paie? Că lucrurile pe care ţi se pune pata subit sunt cele de care te saturi urgent, iar cele care nu îţi plac din prima sunt cele pe care înveţi în timp să le apreciezi?
Eu sunt contraexemplul ambulant al acestei teorii.
Niciodată nu mi-am dorit pisică, până când nu l-am văzut pe negroteiul meu actual, pe atunci pui mic şi zgribulit, mieunând jalnic pe capacul unui tomberon. Fie îl aruncaseră înăuntru, iar el ieşise de acolo; fie le fusese lene să ridice capacul şi îl lăsaseră deasupra. Dar de când l-am văzut pentru prima oară, am ştiut; pur şi simplu am ştiut că ăsta, şi nu altul, e pisicul meu.
L-am luat, l-am dus la deparazitat, vaccinat, etc. – şi încă e aici. Are cinci ani, şi e fanul absolut al pieptului de pui. Chit că e castrat de trei ani, încă îl excită mirosul de Lenor sau de Coccolino al rufelor proaspăt luate de pe frînghie, drept pentru care ia cea mai moale bluză din teanc şi o “pângăreşte”, tăvălind-o prin toată casa.
Idem, pe oamenii pe care i-am iubit, i-am iubit instinctiv, de la prima privire. Şi nu îmi trece. Trebuie ca cineva să mă trădeze extrem de nasol, sau să îmi facă un mare rău, pentru a-mi transforma iubirea în ură. Da, vorbesc despre iubire, vorbesc despre ură; nu prea mă pricep să am sentimente “călduţe”.
Iar dacă omul/oama îmi este indiferent/ă, poate să stea şi în cap, că nu va obţine de la mine decât amabilitate. Nu pot să învăţ să iubesc ceea ce nu îmi dictează instinctul să iubesc din prima. Nu sunt un animal educabil. Doar sunt un lup, nu-i aşa? 
Ce-i drept, pot să învăţ să respect. Să apreciez. Să admir. Să mă împrietenesc. Dar niciodată “să învăţ să iubesc”.
Când iubesc – cum o fi acea iubire, sexuală, platonică, aristotelică, virtuală, dracu’ s-o pieptene – se vede şi se simte de la o poştă. Când nu e cazul, nu mă presa. Dacă nu te simt eu ca fiind “al meu”, nici o promisiune şi nici un şantaj al acestei lumi nu are cum să mă “educe”. Iar dacă te simt, te culeg şi din tomberon.
Sa-ntelegem ca esti genul : “mie nu mi se da, imi iau singur !” si “prima impresie conteaza ” ?
Iubirea aia platonica nu e iubire,si nu exista, e un fel de joc de handicapati.
stai puţin, că sunt două chestii diferite.
“Prima impresie contează.” E impropriu spus “contează”, aş zice că “e decisivă.”
“Nu mi se dă, îmi iau singur.” Never! Dacă mă irită încercările altora de a călca peste mine, logic că nu fac altuia ce mie nu-mi place. De cerut, cer. Dar las omul să decidă dacă îmi dă sau nu.
“Iubirea platonică nu există”. De ce vorbeşti despre ceea ce nu cunoşti? Cel mult, poţi afirma: Nu am trăit aşa ceva.
Sa presupunem ca ma indragostesc de tine, dar nu e reciproc. Ce fac ? Renunt, cu parere de rau. Asa, dragostea neimpartasita, ramane la nivelul unei dorinte, puternice, dar dorinte.Cum ar fi platonic? Lasa-ma sa-mi imaginez : tu esti cu cineva, eu cu cineva, tu ma iubesti, eu te iubesc. Dar nici unul din noi, nu renunta la partenerii anteriori. Pai, daca ne iubim, trecem peste orice, cu riscul ca producem 2 drame si ne luam, frate draga. Daca nu avem curaj si stam anchilozati…E bine ce spun ?
Judeci extrem de simplist. Sentimentele şi emoţiile nu pot fi reduse la formule standard. Şi nu toate sentimentele se reduc la “ne luăm”. Poţi iubi oameni fără să ţii neapărat “să-i iei”.
In dragoste, ma refeream la dragoste, chestia cu ” imi iau singur”, si daca nu pot sa-mi iau…”hasta la vista”. Dar nu iau cu forta. Dragoste cu forta nu se face.Daca te simt ca esti a mea, te iau, nu stiu cum , dar incerc.Daca nu, nu. Dragostea e o problema de curaj, din punctul meu de vedere si de instinct de conservare, pana la urma.
Adevarul e ca sunt un simplist , cu mine ori, ori, ce sa fac, recunosc oricand, si mai ales un mare naiv. De fapt un copil ca refuza sa se maturizeze.Cam pe aici sunt toti barbatii.
poate de asta îmi displac mie “toţi bărbaţii” în proporţie de 80 %. 😀
Pentru că mai sunt vreo 20 % care nu sunt aşa. Fie că au crescut între femei, şi le înţeleg mai bine, fie că sunt ataşaţi nonsexual de o femeie, şi nu au stilul ăsta “dacă simt că eşti a mea etc etc.” Te rog, pe viitor, foloseşte persoana a treia la genul ăsta de discuţii. Îmi displace să simt că mi se adresează astfel de afirmaţii.
Precum cred că vezi, eu folosesc persoana a II-a (adresarea directa) retoric, în postare, nu în dialogul cu tine. 😉
Stiu cum e cand “ti se pune pata” pe ceva/cineva. Mi s-a imtamplat si mie si a fost aproape intotdeauna “fara leac” 🙂
Iar motanul pare sa fie o frumusete (am si eu unul, “cules” in mod similar, cu deosebirea ca mie imi plac pisicile de cand ma stiu…)
Multi/multe fac asta. Ce ai spus tu mai sus:
“Dacă nu te simt eu ca fiind “al meu”, nici o promisiune şi nici un şantaj al acestei lumi nu are cum să mă “educe”. ”
Cu toate astea omul se complica si-l complica si pe celalalt.
Scuze de mesajul gen “mass” (Mesaj publicitar şters de admin. Nu există scuze. Normal e să dai întâi un mail şi să întrebi omul dacă e de acord să găzduiască publicitate.)
Cred ca am ajuns cu discutia intr-un punct mort. Nu cunosc in genere, care-i parerea despre fete crescute intre barbati.Ce parere au barbatii despre baieti crescuti intre femei, nu comentez. Scuze pentru ca am folosit pers. II.
Ei bine, esti de-a mea! Adica mie-mi place o persoana de la bun inceput, sau nu-mi place deloc. Nu mi s-a intamplat sa-mi schimb parerea pe parcurs. 🙂
Eu cred ca o prietenie sau o relatie de dragoste se dezvolta pe parcurs. Nu cred in dragostea la prima vedere, desi am trait-o si aproape m-a durut stomacul din cauza cuiva, dar chiar a fost un foc de paie.Nu stiu daca iubirea se invata. Ea exista sau nu. Si asa e, trebuie sa simti daca e sau nu al tau omul pe care l-ai ales. Eu il iubesc pe prietenul meu, pt ca e ca o oglinda pt mine, semanam foarte mult, uneori chiar prea mult, l-am simtit aproape de mine ca si coleg, apoi ca prieten adevarat…a urmat restul. Mi-a parut altfel decat restul lumii, cred ca trebuie descoperit acel “altfel”.
mie mi se pare frumoasă dragostea la prima vedere pentru că e sinceră. dincolo de prima impresie, e vorba şi de impulsuri ale subconştientului, adică de ceva care vine din adâncul (spiritual,desigur) fiecăruia, combinate cu feromoni, hormoni&co. astea nu mint niciodată. 🙂
vero: nu doar “pare”, chiar este o frumuseţe. şi o catifelare, at the same time. 😀 😀
giolly: drept pt. care, s-au inventat tehnicile de expediere. întâi politicoasă, apoi cu mitraliera. 🙂
alexuţa: blogul meu nu e panou publicitar. dacă am eu chef să fac promovare unei chestii, o fac. dar să vii să îmi bagi pe gât un spam, volens-nolens, mi se pare o obrăznicie în toată regula.
vulpe: îmi permiţi să nu mă intereseze părerea bărbaţilor despre băieţii crescuţi între femei? 😉
eu nu sunt bărbat. iar această categorie hulită de voi este cea mai decentă şi mai cooperantă din punctul meu de vedere. sunt singurii care nu încearcă să mă convingă ce bine m-ar fute, şi singurii care nu încearcă să-mi bage strâmbe şi să se răzbune crâncen atunci când descoperă că nu mă interesează aspectul.
ada: se vede pe tine, să ştii. 😉
cutza: ok, nu pot să mă bag în experienţa ta personală. fiecare cu felul lui de a fi.
matinight: rezon, monşer.
@lorena>deşi în ceea ce mă priveşte,nu cred în dragoste la prima vedere,pentru că de cele mai multe ori când m-am îndrăgostit aşa n-am făcut decât să-mi dovedesc cât de oarbă sunt (şi au fost experienţe destul de urâte!),văd că tu o trăieşti firesc,ca pe ceva care vine de la sine. probabil că e un lucru foarte frumos în naturaleţea lui.apropo,să nu interpretezi greşit,dar motanul tău chiar seamănă cu tine,adică se vede că-i al tău şi nu al altcuiva.
subiectul postului tău(despre care i-am auzit pe mulţi vorbind,nu aşa de artistic,ce-i drept) e unul care ridică oarecari întrebări:tu crezi că asta vine din instinct,din firea umană,sau noi suntem cei care “ne educăm” simţul perceperii celo din jur?tu,când te-ai îndrăgostit la prima vedere,nu ţi-ai spus niciodata:”dar dacă…” ? a iubi din prima poate fi considerat un semn al naivităţii?(crede-mă că nu am făcut referire la tine,ci tocmai la mine,după ce dragostea la prima vedere mi-a cam tras nişte copite …)
@matinight:mă bucur să văd că şi tu o citeşti pe lorena;)
Inca o data sorry, cred ca n-am fost inteles.Daca “ridic” probleme la fileu, nu inseamna neaparat ca sunt si punctul meu de vedere, incerc sa aduc alte argumente in discutie decat ale interlocutorului .Sa nu judecam numai cu inima, mai alesca s-ar putea sa nimerim pe cine nu trebuie.
Sa-ti spun sincer, am fost crescut intre fete.N-am vazut nici un avantaj din chestia asta, mai tarziu.
Mie imi placu chestia asta cu pangaritul rufelor care miros a balsam de rufe !
De ce l-ai castrat ? 😀
Dar daca imi dai un sfat, il accept
Eu niciodată nu am dat peste mitocani in relaţii, de aia admir foarte mult “rasa” masculină. Nu am dat nici peste mitocani, in general. Bărbaţii mi se par mult mai cool decât femeile, poate de asta zbârnâi des la “ei” si foarte rar la “ele”. Dar noa, fiecare cu părerea lui.
Cât despre dragoste şi dragostea la prima vedere, sunt de acord cu tine. Când ştii că “ăla este”, apăi “ăla este” şi pace. Am avut relaţii cu oameni “călduţi” şi am fugit, pentru că pur si simplu nu zbârnâiam şi nu aveam ce face.
Eu am ajuns să spun acelei persoane speciale, “starfucker” (dintr-o piesă de la Nine Inch Nails şi Manson). Nu zic bărbatul ideal sau prinţul meu pe cal alb sau tatăl copiilor mei. Ii zic starfucker. Adică ăla, singurul care mă simte şi care contează. Şi viceversa. Şi singurul bărbat cu care probabil mă voi mai lega la cap vreodată.
miruna: ba e un lucru foarte naiv. şi ce dacă?
şi da, motanul meu are o personalitate fascinantă. mă pune mereu în umbră. 🙂
vulpe: nu ştiu ce să-ţi răspund la chestia asta.
românia inedit: dacă e atât de futăcios după castrare, ia ghici cum era înainte. 😉
cutza: nu cred în sfaturi universal valabile.
creatrix: popescule, unde locuieşte matale? la cluuuuuj. unde locuieşte eu? la bucaleeee. a nu se compara rasa marele obraz gros de dâmboviţa cu rasa albă de transilvania. sunt specii total diferite de masculi.
Apropos de comportamentul intre sexe, despre care s-a tot vorbit aici si se va mai vorbi, exista un adevar universal valabil si la Cluj si in Bucuresti, Craiova, Iasi, Timisoara, etc :cine-i domn( doamna), e domn( doamna) si-n pielea goala !
Adicatelea , ce voi eu sa va spun ?
Feriti-va de golani( golance), oricat ar fi dati( date) cu feromoni, hormoni si alte alifii.
ai lasat motanu’fara bijuterii si tot te iubeste. asta e dragoste 🙂
cred ca fiecare dintre noi are un sentiment la prima cunoastere a unei alte persoane. Ne place, ne displace, ni se pare amuzant/a etc. Asa si cu dragostea la prima vedere: exista un sentiment de atractie puternica si de dorinta de apropiere (nu ma refer neaparat la apropiere fizica). Si viceversa: nu cred ca nu ati cunoscut persoane pe care sa le urati din prima clipa, pe care nu le-ati putut suferi :). In plus mai cred ca toti cei care au trecut prin indragostire la prima vedere o prefera in locul celei de durata. Sentimentele sunt mult mai explozive si parca mai vii.
ps: cum era aia de la Alcoolicii anonimi? Sunt George si sunt crescut printre femei :). Acest lucru m-a ajutat mult in viata si in relatiile mele deci pentru mine a fost un atuu.
ps2: dobitoci si mitocani se gasesc peste toti nu numai in Bucharest. Aici este concentratia mai mare atat 🙂
vulpe: acum vorbeşti după părerea ta, sau iar “aduci alte argumente în discuţie”? Faza aia m-a lăsat tablou: eu nu îmi spun părerea, “aduc alte argumente în discuţie”.
claudiu: măi, sincer, ştii şi tu cum fac motanii în călduri pipi pe unde li se scoală lor? iar eu sunt un biet chiriaş trecător.
eniuei, cred că e mai uman să castrezi un animal decât să stai să împarţi pui te miri cui, sau să îi arunci direct pe stradă să moară, cum fac unii.
george83: da, da şi da.
Adică, da: am avut sentimente de la prima vedere.
Da: bărbaţii crescuţi între femei sunt mult mai buni ca şi colegi, ca prieteni, ca parteneri de muncă şi evident ca iubiţi.
Şi da: faza cu concentraţia mai mare mă pregăteam să o scriu eu dacă nu ai fi scris-o tu.
apropo de motani: am avut si eu motan, rasa europeana dar alb complet :), si nu a intrat in calduri. Ce-i drept stateam si la etajul 8 si nu prea avut contact cu femele (asa mi s-a explicat faptul ca nu a dat nici un semn). Si am zis ca nu are rost sa il castrez (de fapt imi era mila de el sa il castrez si nici macar sa simta cum este 🙂 ). Dar pe partea cealalata mai bine sa nu simta: pe urma stia ce a pierdut 😛
şi ce s-a întâmplat cu el?
puteai sa-l eliberezi sa guste din mierea si placerile vietii cand ajungea destul de puternic
pai din pacate pentru mine si din fericire pentru el a ramas la fosta mea prietena si tovarasa. Eu nu aveam conditiile necesare sa il tin si am hotarat sa fie spre binele lui.
claudiu: să laşi liber pe stradă un animal crescut numai în apartament? nepregătit pentru bătăi cu motani vagabonzi şi pentru factorii de infecţie de afară? nepregătit pentru traficul dement al străzii, pentru diverşi tâmpiţi chitiţi să chinuie animale, şi pentru haita de câini vagabonzi din faţa blocului în care locuiam atunci?
la următorul comentariu, recomand cu căldură să îţi foloseşti creierul înainte de a-ţi aşterne părerile.
george: ok.
pe langa ce tomberoane iti serpuiesc de obicei drumurile? just in case, poate-mi incerc ji io norocu’….:))
nimic nu e ceea ce pare, sentimentele caldutze pe care le invoci nici macar nu exista in realitate, sunt doar povestile spuse cu sau fara cuvinte de niste oameni oamenilor… de ce nu am fi sinceri sa spunem ca suntem exact ca matza in discutie, manata de dorintze prea adanci sa poata fi intelese, se indragostejte subit de cea mai moale bluza… si o tavaleste… finalitate??? pai e doar o bluza…si apoi chiar daq bluza sa zicem ca prin absurd nu ar fi atat chiar de sterila precum pare ehhhhh… motanul e castrat, desi n-are nici o idee despre ce ar putea insemna acest fapt demult implinit… ce vreau sa spun: iubirea (de care o fi ea, trec peste overlap stitching-ul tau) e o chestie prea profunda (ca sa parafrazez gandurile matzei)ca sa pot descifra de ce fara un motiv cel putin aparent “sar” pe cineva sau ceva… clar targetul meu cel mai probabil va fi gresit, alegandu-ma cu cel mult o bluza extrem de moale….dar extrem de moarta… nu voi avea habar in veci daq sunt castrat ori nu… pentru ca zeul care m-a adoptat nu poate comunica… pare-se conceptele prin care ar putea sa o faca sunt net superioare gradului meu de intelegere, dar simt o briza de blandete dinspre El pentru ca notiunea de carne de pui…. ei….asta o poate intelege chiar si un pisic… iar universul este infinit…poate….dincolo de zidurile astea…
As fi dorit o discutie constructiva, din care sa rezulte ceva. Daca totul s-ar rezuma la :” Dragii mei, nu-i asa ca….. ?” raspuns : “daaaaaaa”, “Dar cutare problema, este ca-i asa ?” raspuns : “daaaaaa”, ne-am intoarce inainte de ’89.Asa, mai aduce unul,altul, un alt punct de vedere, il dezbatem, il facem praf sau il aplaudam.
E neaparata nevoie sa ne exprimam numai punctele de vedere personale ?Daca am gresit, jur sa nu mai intervin. Sincer, imi pare rau.S-ar putea sa nu inteleg dialogul.
Ce bine, Lorena, ca pe mine m-ai iubit din prima!
eu de fapt am subliniat ca motanul tau te iubeste oricum, nu am vrut sa ma arunc in asa o polemica. deciziile tale ITI apartin, asa cum si eu imi folosesc creierul MEU.
motanu meu, Zuzu, inca nu e castrat si ma lupt cu o verisoara sa nu faca asta. si eu in cartier am tot felul de animale neprietenoase, am fost cu el si la tara si s-a obisnuit intr-un final. sunt lese mici pentru pisici, cu timp si rabdare s-ar obisnui si pe afara. singurul raspuns al verisoarei mele, atunci cand i se prezinta solutii, este: “e motanul meu si nu pleaca de aici”. clar, el nu are posibilitatea de a decide in acest caz de aceea am senzatia ca o sa ramana fara coaie. prezicizez ca motanul a fost gasit de ea. despre “factorii de infectie”, fiind si vaccinat, am senzatia ca-s infinit mai neimportanti decat complicatiile aferente unei taieri de cojones.
daca tot nu-mi folosesc creierul: cand mai scrii despre dragoste lasa motanul castrat deoparte. asta e dragoste fata de tine, egoism. ego-ul nu stie ce e aia dragoste ci doar trage foloase de pe urma ei. iar opusul iubirii este frica, vorbeste despre frica si nu despre ura
claudiu: Restului lumii le răspund pe rând, în ciuda faptului că sunt f. busy Acum însă, nu pot să nu explodez cînd văd cum scrii o măgărie imbecilă după alta, şi reacţionezi de parcă cineva ar vrea să te castreze pe tine.
Cât de greu trebuie să fie să pricepi că un motan de apartament nu se poate adapta hodoronc tronc la condiţiile străzii? Că îl sfâşie câinii vagabonzi, îl calcă maşinile de jmekeri sau îl otrăveşte cineva instant?????
Bun, şi dacă mă acuzi de egoism: o fi dovadă de suprem altruism, nu-i aşa, ca el să fertilizeze o “domnişoară” fără stăpân, şi să se nască 5 – 6 pui fără posesor, sortiţi morţii pe stradă pentru că aşa vrea mintea ta altruistă???
Pe bune, dacă ţi-ai propus să mă enervezi cu excesul de cretinisme debitate pe această pagină, felicitări, ai reuşit.
Despre castrare şi sănătatea animalelor castrate, mai informează-te. Eu am făcut-o înainte de a-l castra. Şi guess what: e la fel de sănătos ca înainte de operaţia respectivă.
Tu Lorena, eu nu stiu, am avut pisica la curte, dar prietena mea avea o pisica, tot crescuta numai la bloc, statea la parter, iar pisica iesea pe geam, si-o tragea cu motanii, venea gestanta acasa si facea puii. Nu prea patea nimic, poate instinctul de conservare…Nu stiu cum e, repet, dar ai facut mai bine ca ai recurs la castrare. Mie mi-e mila de Cora, dar poate ar trebui…Mai vad eu.
si pe Socrate (motanul meu negru) l’am iubit din prima.
cu oamenii e mai greu. de obicei, pe cine iubesc se dovedeste a fi o greseala, iar pe cine resping ajung sa iubesc la final.
castrare = maltratare
castrare nu este dragoste
ce nu intelegi ca asta e parerea mea de cretin, idiot si imbecil. nu ma intereseaza cu ce te abureste un veterinar ca sa mai faca si el un ban cinstit.
nu ai nici cea mai mica idee cate chimicale (din produse alimentare sau multe alte rahaturi) care afecteaza fertilitatea sunt inca aprobate de OMS, deci draga mea, macar pe mine nu ma castreaza aia care zice ca ma iubeste, intelegi?? nu intelegi, normal.. despre asta era postul asta. dragoste… eu acolo am raspuns, tu ai sarit in sus degeaba.
moartea ne paste pe toti si nu zi ca un animal nu se adapteaza. eu nu am zis hodoronc tronc, ci in timp.
si incearca sa vorbesti si tu mai frumos, nici nu te-am injurat, nici nu m-am comportat ca un badaran cu tine. nu-ti convine ce scriu atunci nu ma baga in seama, trece-ma la ignor etc. pari totusi o domnisoara finuta nu nevasta lui Ceausescu
Scuze, Lorena, dar chiar daca ma acuzi si pe mine de cretinism, trebuie sa iti spun ca un motan se fereste mai repede de caini vagabonzi, pt ca se urca in copaci sau pe balcoane, garduri, depinde, cum face trupa de pisici ramase singure de pe langa blocul meu. Sunt mai rapizi si se stiu apara mai bine decat un caine caruia-i raman doar coltzii pt aparare…si de restul am scris mai sus, in exemplul cu pisica prietenei. Cat despre castrare, da, asa e cum spui.
Si eu am avut un pisic tare dragalas, si stiu ce inseamna sa te atasezi si sa-l iubesti. Animalutzele mereu vor sti cum sa se lipeasca de noi, pentru ca asa sunt ele, mereu cauta afectiune…
Eu presupun ca pana sa-l castrezi , a cunoscut cateva pisicute !
ups, unde a deviat discuţia – acuma Lorena, fii şi tu mai înţelegătoare, bărbaţii e normal să fie îngroziţi de intervenţia respectivă
revenind la subiect – la persoane da, întotdeauna se confirmă simpatia sau antipatia iniţială
dar la cărţi e altfel – mi s-a întâmplat ca unele cărţi să-mi fie atât de antipatice încât mă gândeam să le abandonez pe holul facultăţii, să le ia cine vrea, dar care la recitire au început să-mi placă
Eu am cățel, pe care l-am castrat.
Și m-a întrebat o vecină de bloc: “De ce l-ai castrat, nu ar fi fost bine să-l duci și pe el să vadă cum e, înainte de asta?”. “Să-l duc unde?” “Oriunde, sunt atâtea cățele în parc…”.
Asta-i mentalitatea.
Nu i-am spus, deși îmi venea: “Dar pe tine nu vrei să te duc să ți-o tragă o haită de bărbați?”.
Castrarea, în afară de o ușoară tendință de îngrășare, nu are mai multe efecte negative asupra sănătății animalelor, ba dimpotrivă. Googăl it.
Nu cred ca e o problema castrarea, nu-s de acord cu Claudiu cand spune ca e maltratare…E mai degraba in favoarea animalului. Daca totusi nu isi satisface nevoile fiziologice si nu e castrat, pot aparea probleme mai tarziu.Bine, lumea e impotriva pt ca se teme de operatie(eu, cel putin, asta simt).
Cat despre persoane, de multe ori am vrut sa ignor prima impresie(rea)apoi m-am dat cu capul de pereti(la figurat)
Bun, şi acum restanţele:
deux_pax: foarte tare. dar rogu-te, când mai scrii comentarii atât de lungi, foloseşte cu încredere invenţiile numite paragrafe. facilitează lectura, să ştii. mai ales pt. oameni cu ochii obosiţi de prea mult citit pe “ferestre”.
vulpe: nu e vorba de “daaa”. e vorba că eu vreau să îmi cunosc cititorii şi ce cred ei, nu să îmi pună unii contre cu tot dinadinsul, pentru a “înviora atmosfera”.
crash: dacă spui tu.
cutza: să nu comparăm traficul şi câinii vagabonzi de târgu mureş cu cei de bucureşti, da? şi bun… pisica venea gestantă… pe capul cui cădea beleaua de a împărţi puii? şi de unde avea garanţii că posesorii puilor erau stăpâni buni? nu era mai simplu şi mai sănătos să o castreze?
evergreen: precum am spus mai sus: vorbeam de experienţe personale. nu avem cum să trăim aceleaşi lucruri.
claudiu: mă întreb pe bune care este de fapt problema ta.
eu nu te-am făcut cretin, dobitoc şi etc., în ciuda eforturilor tale susţinute de a-mi demonstra că eşti. în schimb, am spus că vorbeşti tâmpenii şi cretinisme pentru că asta ai făcut pe tot parcursul zilei de azi, şi dacă nu îţi dai seama de ceea ce faci, nu mai pot simţi decât compasiune pentru tine.
că nu te-ai purtat bădărăneşte? oho, şi încă cum! în momentul în care îmi scrii că nu îmi iubesc motanul – salvat de la o moarte sigură – şi că m-am lăsat “aburită de un veterinar” faci speculaţii penibile, şi total paralele cu realitatea.
aşa se întâmplă de fiecare dată când oamenii vorbesc despre lucruri despre care nu au habar. motanul “tău” e de fapt al verişoarei tale,habar nu ai cum e să stai cu o pisică în casă.
castrarea aia nu e deloc maltratare, mai ales la masculi. în două zile, al meu era vioi şi jucăuş, şi nu dădea semne că i-ar lipsi nimic. în schimb, un căţel necastrat al unei vecine a făcut cancer pentru că nu a fost nici castrat, dar nici n-a avut o viaţă sexuală regulată. nu pot decât să subliniez importanţa informaţiei şi a folosirii creierului din dotare, înainte de a da drumul la robinetul de vorbe.
şi nu pot să nu remarc că te vaieţi şi te victimizezi de zor, dar altruismul tău nu mi-a răspuns la următoarele întrebări:
– ce se întâmplă cu haitele de câini vagabonzi?
-ce se întâmplă cu traficul?
-ce se întâmplă cu bătăile cu pisicile sălbatice, cărora mâţa mea din apartament nu ştie să le facă faţă?
-ce se întâmplă cu eventualele infecţii (vaccinurile nu pot acoperi toată gama de boli, as you all might know)?
-ce se întâmplă cu otrăvitorii de animale?
-presupunând că el se împerechează cu o femelă fără stăpân, ce se întâmplă cu puii?
şi nu, nu te adresezi unei domnişoare finuţe, ci unui scriitor-jurnalist care e interesat de argumente, NU de văicăreli de oameni neinformaţi. de banat, te banam de mult, dacă ai mai fi avut antecedentele de cretinism crâncen din seara asta. de aceea, îţi ofer doar cartonaş roşu.
cutza: de câte ori să repet că haita aia de pisici sunt vagaboande, şi animalele de apartament sunt diferite?
musca: ok.
romania inedit: nu. în schimb, a fost castrat la vârsta optimă, la greutatea potrivită şi după un set de analize. de-aia s-a făcut bine “bietul maltratat” în două zile.
valer: păi i-am înţeles groaza instinctivă de castrare. de-aia i-am recomandat să-şi folosească acel organ capabil de discernământ, numit creier. precum se vede, încă refuză să o facă şi mă ia cu penibilisme gen “credeam că eşti o domnişoară finuţă”. răspuns: când e vorba de taxat cretinisme, sunt un soldat cu mitralieră! and proud of it!
cell61: asta încercam să-i explic şi eu. poate pe tine te crede. deşi… slabe şanse.
Ok!
cutza (ultimul comentariu): asta am scris şi eu în comentariul 45: dacă un animal nu e castrat, dar nici nu face sex, apar multe probleme.
iar castrarea nu i-a dăunat cu nimic. în două zile era vioi şi jucăuş, şi aşa e şi acum. nu a avut nici o problemă de sănătate legată de castrare.
Daca nu a cunoscut pisicute , atunci de ce pangareste cearsafurile ?
I-o mai fi ramas cateva celule de nu se poate abtine ?
Motanul meu are pisicuta , chiar daca mai sunt si alti 6 motani care mai vin pe la ea , totusi al meu este mai aproape , plus ca pisicuta aia mai vine din cand in cand pe la noi .
Fostul motan profita intodeauna de situatie si ciufulea pisicuta , dar asta e mic si nu a implinit un an . 😀
din instinct. dintotdeauna a reacţionat ca un mic tăuraş la parfumurile de Lenor şi Coccolino.
Apropo: comentariile la postarea asta sunt închise. discuţia se mută la următorul articol, unde tratez chiar acest subiect, cu dedicaţie fără număr. 🙂