Cum poţi fi hărțuit în România şi nimeni nu face nimic

Am o amică dintr-un oraş mic de provincie. O fată simpatică, funny şi open-minded. Tipa asta a fost într-o relaţie long term cu un trântor. Adică: la început, el a aburit-o cu câte are şi ce influenţă, ea i-a împrumutat sume mari de bani, şi de la un punct încolo, stătea în relaţie doar din inerţia ideii că într-o zi îşi recuperează banii împrumutaţi, timp în care îl ţinea pe ăsta pe post de plantă de apartament, în sensul că îl întreţinea exclusiv din micul ei business.

După un timp, a pocnit-o revelaţia că oricum nu vei vedea banii înapoi vreodată de la cineva care stă legumă pe capul tău, dar măcar îşi poate elibera opţiunile, drept care i-a dat trântorului papucii.

În secunda imediat următoare, ăla s-a hărnicit brusc. Dar nu în sensul bun al cuvântului. A început să-i scrie mailuri cu ameninţări explicite fetei noastre, cum că dacă nu se întoarce la el, el nu mai are nimic de pierdut şi e gata de orice. Apoi, a început s-o terorizeze. Cu mesaje de pe conturi fake de Facebook. Cu SMS trimise prin diverse apps care relocau ţara de provenienţă. Mesaje şi telefoane violente la adresa familiei, inclusiv a mamei bătrâne, care numai de genul ăsta de rahat n-are nevoie.

A început să depună plângeri şi să-i trimită pe firmă controale de peste tot, de la ANAF la Sanepid şi la Poliţia Locală. Se pare că ceva influenţă are, totuşi, dar n-o poate folosi decât la mizerii.

I-a spart cauciucurile într-o noapte.
Împrăştie prin orăşelul ăla de provincie zvonuri calomnioase legate de amica mea. Femeilor le spune că s-a culcat cu bărbaţii lor, bărbaţilor că e uşuratică. Să nu spun termenul. O parte din populație îl crede.

Prietena mea merge cu regularitate la poliţie, de câte ori primeşte încă un mesaj psihopat. Și de câte ori i se mai întâmplă un incident.

Iar poliţia locală nu reuşeşte să lege mailurile ameninţătoare semnate de prost cu mâna lui – “nu am nimic de pierdut şi voi face orice”, cu toate acele apeluri şi mesaje suspecte din reţele străine, din ţări în care fata asta n-a fost niciodată.

Cât de greu o fi, dacă tipa asta are un singur calomniator în tot oraşul?

Şi tot poliţia îi dă fetei mele, iar și iar, sfatul ăla care mă scoate din minţi: “ignoră-l”.

Genul de sfat care, în absenţa ripostei, a dat putere şi a încurajat bullies idioţi din toate timpurile.

Să ne amintim de bătăuşul clasei. Cum dominaţia lui era completă când victimele, speriate şi pierite, tăceau în colţ şi “ignorau” – se rugau cerurilor ca bully-ul să nu se ia de ei azi. Şi singura persoană care spărgea dominaţia era cea care întreba pe un ton foarte matter of fact: “Dar cine pizza mă-tii te crezi tu, băi, spartule?”.

Refuz să cred că poliţia nu ştie acest adevăr simplu. Că un bully poate fi dezarmat doar dacă pui tu mâna să-l dezarmezi şi că ignoratul închide doar victima într-un cerc vicios al tăcerii, izolării şi autocenzurii.

Ca dovadă că prietena mea vrea să-şi închidă social media – unde îşi făcea publicitate pentru micul business şi găsea cliente. Şi chiar ia în considerare să lase în urmă vadul comercial format în acel oraş. De frica prostului.

Eu, să fi fost ea, plăteam rakeţi să-l bată pe ăla până kk sânge şi să-l calce fix pe mâinile care nu-s bune de muncit şi de pus o pâine pe masă, dar sunt bune de tastat mailuri, mesaje cu ameninţări şi reclamaţii false.  Aş întoarce tot orăşelul ăla cu dosul în sus să aflu ce mizerii a mai făcut şi cui. Le-aş căuta pe toate fostele, şi dacă a avut un pattern similar abuziv răzbunător şi cu ele. Şi mai cu seamă: aş lăsa wallul de Facebook public şi aş face serialul Imbecilul care mă hărţuieşte, cu print screens zi de zi şi ironii să râdă populaţia.

Pentru că pe un kkt cu ochi agresiv şi psihopat nu îl opreşte cel ce tremură de frică în colţ, ci cel ce îi fwte Dumnezeii până înapoi în punctul originar, când la început a fost lumina, apoi îi fwte şi lumina. Când aş termina eu cu zdreanţa aia infectă, care nu se califică la titlul de bărbat din nici un punct de vedere, s-ar ruga să-i vină sfâşitul mai repede, şi cu anestezie dacă se poate.

Şi un cuvânt adresat poliţiei locale: nup, ignoratul nu rezolvă nimic şi voi ştiţi asta. Ca dovadă că, dacă cineva dă o spargere într-o casă şi fură banii, bijuteriile şi ultimul iPhone, recomandarea nu e să-l ignori, că poate îl descoperă singur pe Isus, ci să-l arestezi, să-l duci la secţie şi apoi, să-i demonstrezi vinovăţia, să-l condamni şi să-l bagi la pârnaie.

De ce liniştea unei femei e mai  prejos şi mai neimportantă decât furtul de găini? De ce nu există o lege, şi dacă există, de ce nu se aplică?

***