Guest post de Dana Purgaru.
Duşmani declaraţi ai cărţilor – inexistente, sau, în cel mai bun caz, dispuse după culori pe rafturi, în vile ridicate din bani greu de justificat, abia capabili să se semneze, ferm convinşi că lectura nu-ţi aduce bani şi e pierdere de vreme, infractorii cu ştaif luaţi pe sus de procurori în ultimii ani şi puşi după gratii pentru falimentarea României şi-au descoperit la răcoare pasiuni neştiute. Ca şi cum toată viaţa au ars de nerăbdare să scrie cărţi dar nu au avut timp din cauza full-time jobului de furat, aceştia scot opere nemuritoare pe bandă rulantă, creând un fenomen inedit, la care asistăm uimiţi nu numai noi, ci şi oameni de cultură din afară.
Şi toate acestea pentru că o carte publicată în închisoare îi aduce deţinutului până la 30 de zile reduse din pedeapsa primită, conform legii 275/2006, art. 76, alin 1, litera f.
Aşadar, pentru că scrisul e considerat de legiuitor muncă – silnică, ce-i drept, pentru mulţi dintre cei certaţi cu legea – el este preferat în locul altor munci ce pot fi făcute în închisoare.
Printre primii pe care i-a lovit inspiraţia după ce umbra gratiilor le-a căzut pe chip, s-a numărat Miron Cozma, Luceafărul huilei, acest Eminescu al florilor de mină, care recita versuri deţinuţilor şi gardienilor, şi spera ca braţul legii să fie mai puţin ţeapăn în cazul unui suflet sensibil de poet.
Şi Adrian Năstase a scris la mititica. Ba s-ar putea spune că n-a făcut nimic altceva decât să scrie fraze lungi şi întortocheate, atât de imposibil de urmărit, încât să spere că poate păcăli pe cineva să le creadă lucrări ştiinţifice, cu scopul nedeclarat al obţinerii unor beneficii. Şi a reusit. A fost eliberat condiţionat după opt luni de detenţie. Apoi a recidivat, a fost prins şi s-a reapucat de aşternut slove de carceră, chinuite şi chinuitoare, despre politică şi istorie, doar-doar o mai ţine minunea.
Un surâs de intelectual autentic.
Unul dintre cele mai controversate personaje din perioada post-decembristă, Gigi Becali, încarcerat şi el după o lungă perioadă în care a fentat închisoarea mai ceva ca Hagi adversarii de pe teren, s-a apucat de scris, spre uimirea tuturor celor care nu-l credeau în stare pe fostul oier agramat devenit mare moşier nici măcar să se semneze corect. Şi despre ce altceva putea scrie fostul patron al echipei Steaua decât despre cele două mari pasiuni ale lui, sportul şi religia, care, ştie toată lumea, sunt subiecte perfect armonizate într-una şi aceeaşi carte, mai ales când e 80% poze?
Printre cei care se cred demni urmaşi ai lui Constantin Noica sau ai lui Nicolae Steinhardt se numără şi Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de detenţie, dar şi Florentin Scaleţchi, fostul preşedinte al OADO, pentru că deh, munca e grea, scrisul de nimicuri e convenabil, iar bani pentru publicare se găsesc din ce-a rămas după sechestre.
Şi Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, şi-a descoperit vocaţia pe care nimeni nu i-ar fi bănuit-o, odată ajuns în celulă. S-a pus pe scris cărţi de economie. Şi nu una, nu două, ci trei volume care i-au adus în final eliberarea condiţionată.
Gică Popescu, fostul fotbalist de Naţională, a fost şi el lovit brusc de talent după pronunţarea sentinţei cu închisoarea. El a terminat până acum prima carte, despre rafinata artă a datului cu şutu-n minge, şi s-a şi apucat de a doua, un fel de fantasy despre viaţa într-o altă dimensiune temporală, în care se făcea că el nu a fost arestat şi a ajuns la conducerea Federaţiei Române de Fotbal.
Jilava a fost o muză şi pentru marele mogul Sorin Ovidiu Vântu. A scris după gratii o lucrare ştiinţifică despre comunism şi tranziţie, care i-a adus o reducere de 33 de zile a pedepsei.
Ionel Manţog, fost director al Complexului Energetic Turceni şi fost secretar de stat în Ministerul Economiei, condamnat pentru corupţie, se numără şi el printre cei care au simţit subit o gâdilătură-n condei. Şi pentru că prima recomandare la orice curs de creative writing e să scrii despre ce ştii mai bine, Manţog a scris despre viciul corupţiei.
Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, condamnat la Gherla, tot pentru corupţie, a simţit nevoia acută să-şi dezvăluie talentul şi a aşternut o capodoperă cultural-artistică intitulată, cu măiestrie şi har, “Producerea preparatelor din carne”, care i-a adus reducerea cu o lună a pedepsei. Cu siguranţă că avea experienţă în domeniu, măcar pe baza frigiderului plin.
Şi Dinel Staicu, fostul patron al echipei de fotbal Universitatea Craiova a scris o carte după gratii. Şi nu de orice fel, ci un omagiu dedicat lui Nicolae Ceauşescu şi o critică la adresa capitalismului, acest flagel al societăţii care le predispune la furat pe bietele făpturi slabe de înger.
Printre oamenii de sport pentru care carcera pare să fie oază de inspiraţie se numără şi fostul manager de la Steaua, Mihai Stoica, condamnat în dosarul Transferurilor, a cărui primă carte dezbate chestiuni legate de analize şi statistici, hobby pe care nu i l-ar fi bănuit nimeni în libertate.
Fostul preşedinte al echipei Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, transpiră şi el din greu scriind după gratii, probabil un thriller pe tema binecunoscută lui, blaturile. Dar, pentru că aspiraţia la nemurire literară trebuie să fie independentă de teluricul imund, insistă să fie publicat postmortem.
Şi astfel, miile de exemplare de cărţi, scrise cu un singur scop, acela de a scurta perioadele de detenţie, condamnă la o moarte inutilă copacii patriei.
Pe Dana Purgaru o puteţi vizita pe site sau pe Facebook.
mă gîndesc că ar trebui înființată o sub-secție aparte a uniunii scriitorilor din românia pentru ei. îmi trec prin minte tot felul de gînduri poznașe cu privire la denumirea ei 🙂
Parca vad ca, intr-un viitor oarecare, acesti scriitori vor ajunge subiecte de bacalaureat. 🙂
Curentul infracturist.
Care va devaliza și ideea de literatură 🙁
nu cred. oricum nu confundă nimeni ce fac băieţii ăştia cu ideea de literatură.
să fie cum zici mătăluță, duduie, că prea o zici cu foc!
ar trebui sa se gaseasca un puscarias mai inspirat care sa scrie o carte despre ce carti au scris colegii. florilegio solitaria sau ceva:)
:)))))))))))))
au găsit avocații o chichiță, joacă-te cu ea. Gigi must… slowly.
Din câte se ştiu despre Conu’ Jiji în particular şi despre etni… neamul său în general, el e mai pregătit în ALT domeniu decât mânuirea pixului.
Aşa încât el nu pretinde că e dizident cu literatură de sertar, ci mai degrabă un fel de sfânt al puşcăriilor. Cu toate că Poarta Albă nu prea seamănă cu Gherla sau Aiudul.