Librar pentru o zi, librofil pentru o viaţă

S-o recunoaştem, deceniile în care am avut noi ghinionul negru să ne naştem ca scriitori sunt cele mai defavorabile acestei profesii. Cu un procent din ce în ce mai mic de cititori de carte, cu o critică în derivă, cu o piaţă plină ochi de rechini care încearcă să-ţi sugereze că gratuitatea e datoria ta faţă de obşte, literatura zilelor noastre pare copilul nedorit, ambalat la repezeală în pungă şi aruncat la tomberon.

Dar, slavă domnului, există şi oameni şi locuri care îşi propun să trateze cartea ca pe un produs vandabil, iar pe autor, ca pe o personalitate. “Cum ar fi normal”. Da, într-o lume anormală, normalitatea e împărăteasă. Un astfel de loc este micuţa şi cocheta Librărie Bizantină aflată în plin centru, în zona Unirii, al cărei proprietar, Alexandru Coman, dovedeşte originalitate şi intuiţie în a crea evenimente care să-i umple librăria de lume.

Librărie cu lume înăuntru. Nu, nu e SF. 

Ultima sa iniţiativă, “Librar pentru o zi”, e una dintre acele idei rare şi spectaculoase, care izbesc deopotrivă prin simplitate (“Cum naiba nu m-am gândit eu la asta!”) şi eficienţă. Cum devine chestiunea? Diverse persoane publice, scriitori şi nu numai, îşi asumă pentru o zi rolul de librar. Rezultate? Oamenii află despre cărţi bune, poate dă Dumnezeu şi le şi cumpără, stau de vorbă cu librarul scriitor, râd, glumesc, cer autografe, beau vin şi încet-încet, află că cititul nu dăunează chiar atât de grav sănătăţii, oricât ar vrea unii şi alţii să-i pună acciză.

Ce te-a determinat să-ţi deschizi o librărie în vremurile astea de restrişte culturală?

Alexandru Coman: Am deschis librăria în 2003. Eram încă student la facultatea de teologie din Salonic la secţia de litere. Lipsa banilor din anii studenţiei m-a trimis la serviciu. Prima idee a fost să mă duc la o librărie. Deci, primul librar bizantin în anul 2001 am fost eu.

Patapievici, cel mai convingător librar din lume. 

Dar de ce ai făcut teologia la Salonic?

Sincer, eu am vrut să dau la arte, am făcut şi meditaţii în sensul acesta, însă am un frate mai mare care a urmat această facultate şi nu m-a lăsat. Mi-a spus: aici e nasol, mai bine mergi afară. Şi am fost atras de faptul că plecam singur, la 17 ani, departe de familie, la soare, la mare. M-am născut la Atena şi nimic nu este întâmplător.

Andrei Pleşu, copleşit de fani ca un rock star. 

Insist. De ce tocmai Salonic?

Tatăl meu a studiat la Atena şi era familiarizat cu spaţiul grecesc şi cu cercurile universitare de acolo, iar colegii lui mi-au devenit profesori ulterior. Tehnic a fost simplu, mi-am depus dosarul de bacalaureat şi pentru că am terminat liceul cu o notă bună, am putut să optez pentru ce mi-am dorit. În Grecia, se intră la facultate doar cu media de la bacalaureat.

Ai şi tu origini greceşti?

Nu, părinţii mei sunt români, dar faptul că m-am născut acolo mă leagă de această ţară. Anii pe care i-am petrecut acolo sunt aproape jumătate din viaţa mea.

De ce te-ai întors în ţară?

Sunt român. Suntem patru fraţi. Soţia mea e româncă. Şi ar mai fi motive, pe care nu ţi le spun.

OK. Să revenim la oile noastre. Ai lucrat ca librar în Grecia, în studenţie?

Da. 2 ani. Trebuie să spun că în primele zile, după un an de stat în Grecia, nu ştiam decât să cer apă şi mâncare, deci a fost un calvar. Nu înţelegeam aproape nimic de la nimeni, nici clienţi, nici patroni.

Dar spaţiul în sine era plăcut?

Librăria la care am lucrat era în mijlocul Salonicului.  Era ceva foarte nou pentru mine, pentru că avea de toate: era o librărie cu specific religios, cu icoane, dar în care găseai şi obiecte precum CD-uri şi DVD-uri. Era într-o clădire veche şi era destul de mititică (librăria, zic), însă foarte cunoscută din cauza patronului, care era şi este un tip foarte special.

Dar tu cum studiai dacă nu cunoşteai limba?

Ha ha ha, bună intrebare. Cred că am reuşit cu adevărat să citesc ca în limba maternă după 3 ani, adică după ce mi-am făcut ucenicia la librărie. Lucru care m-a ajutat enorm pentru că, la final, dintre cei 12 străini care eram, eu vorbeam cel mai bine, iar profesorilor le plăcea la culme. Sunt multe poveşti legate de limba greacă la facultate şi de gafele noastre. De exemplu: eram la examen, la Vechiul Testament, şi profesorul îmi pune următoarea întrebare: Ce este (voia să zică “ce simbolizează”) pomul din rai? Eu, foarte sigur pe mine şi fără să stau pe gânduri răspund: “MĂR”. În secunda următoare, profesorul a început să râdă, nu s-a putut opri 3 minute, ne-a dat 10 la toţi patru şi ne-a trimis acasă.

Gyuri Pascu îşi desfăşoară activitatea de librar în proximitatea rafturilor de vinuri. 

Cu ce crezi că ai rămas din studiul teologiei? 

Facultatea m-a influenţat mult. De la bun început, multe lucruri îmi erau cunoscute, pentru că tatăl meu e preot. Au fost materii care mi-au plăcut foarte mult, cum ar fi patrologia, iar în facultate pot să spun că am început să citesc. Poate şi forţat din cauza examenelor. Dar atunci am prins drag de cărţi. Înainte de facultate practicam sport de performanţă.

Ţi-ai dorit o carieră de preot?

Niciodată! Ştii cum e: niciodată să nu spui niciodată. Dar nu am făcut facultatea de teologie ca să mă preoţesc.

Ai revenit în Bucureşti ţintit să-ţi faci librărie?

Da, de fapt am deschis librăria înainte să revin. Când eram în anul al patrulea, s-a ivit deodată oportunitatea închirierii unui spaţiu şi, ajutat de părinţi, am făcut pasul. Mama m-a ajutat enorm, pentru că e proprietara Editurii Bizantine care exista din 1994 şi unde am lucrat, mai mult sau mai puţin, toţi fraţii.

Ai avut în minte un concept şi un public ţintă când ai deschis librăria?

Conceptul nu era definit. Voiam să fie ceva normal, cam cum am eu acasă. Şi, oarecum, mi-am dorit ca lumea să înţeleagă că nu e nimic anormal să îţi bei cafeaua de faţă cu Sfântul Nicolae, sau că pe pereţi există şi icoane, şi tablouri, sau că un vin bun face lectura unei cărţi mai plăcută. E normalitatea mea, aşa am eu acasă.

Chiar aşa, Editura Bizantină şi implicit Librăria au specificul pe spiritualitate ortodoxă, cum le sugerează numele?

Există un pilon puternic în Librarie în privinţa spiritualităţii ortodoxe, dar normalitatea mea spune că trebuie să îmbrăţişezi tot ceea ce simţi că e frumos: arta, arhitectura, psihologia, istoria, icoanele, tablourile, vinul, berea, sculptura, beletristica, cafeaua. Toate pot coexista într-un spaţiu mititel, aşa cum e Librăria Bizantină.

Cum a evoluat librăria de la deschidere şi până acum?

Timp de 10 ani, am existat într-un spaţiu foarte mic, de 22 de metri pătraţi. Ulterior, ne-am mutat unde suntem acum, pe strada Bibescu Vodă, unde spaţiul mai mare ne-a dat voie să creăm evenimente.

Grigore Leşe, pregătindu-se să-şi intre în rolul de librar. 

Care a fost strategia voastră de creştere?

Ha, văzând şi făcând. Am făcut tot ce mi-a plăcut: aşa aş descrie strategia mea de marketing.
S-au schimbat lucruri în timp, în viziunea ta de om care vinde cărţi, pe măsură ce luai contact cu piaţa?

Da. Noi nu am rămas doar la cărţi. Am aşezat cartea lângă obiecte complementare: un tablou, o lumânare de ceară. Din păcate, cartea a “pierdut ” în lupta cu obiectele, vânzându-se din ce în ce mai puţin.

Şi ce se poate face să revigorezi interesul pentru cărţi?

Cred că astăzi nu mai este suficient sa pui cartile pe rafturi, trebuie să faci mult mai mult de atât. În primul rând, am făcut şi o cafenea mică în interiorul librăriei. M-am ocupat intens de lansările de carte din toate domeniile, am făcut concerte de jazz şi alte genuri muzicale, am făcut degustări de vinuri în tandem cu lansările de carte, am făcut teatru de copii, dar cel mai mult îmi place LIBRAR PENTRU O ZI.

Celelalte eforturi sunt comune, practicate de toate librăriile, în schimb Librar pentru o zi mi-a captat instant atenţia. Dă-mi detalii.

Ideea mi-a venit în timp ce mă gândeam la două lucruri: cum să fac să aduc lumea la întâlnirea cu cărţile şi cum să fac ca oamenii să înţeleagă că Librăria Bizantină nu e o biserică, ci un spaţiu deschis oricărui act cultural.
Adevărul e că la câte icoane aveţi pe pereţi, e o confuzie uşor de făcut. 

Înseamnă că ţi-au plăcut. Avem şi multe tablouri. E adevărat, lumea le observă ulterior. După cum spuneam, e normalitatea mea.

Şi cum are loc concret Librar pentru o zi?

Ne-am dorit să invităm personalităţi din toate domeniile, din cât mai multe posibil, să vedem ce ne-ar recomanda să citim, să vedem ce le-a plăcut lor. Nu există o regie. Librarul e librar şi este acolo pentru toată lumea. Mi s-a părut minunat să ştiu că-i pot întreba pe domnul Pleşu, pe doamna Eugenia Vodă sau pe Grigore Leşe ce vreau eu. Ca librar, omul e acolo, la dispoziţia cumpărătorului.

Probabil, au apărut diferenţe specifice, născute din profesiile de bază ale diverşilor librari pentru o zi. 

Am început cu Andi Moisescu, pentru că am vrut să îi atrag pe cei tineri. Andi a venit şi şi-a luat rolul foarte în serios. A cutreierat toată librăria, a vorbit cu toate fetele care erau prezente – în număr mare – şi a făcut poze cu toate. Domnul Pleşu a mers în spatele tejghelei şi e spus că el a venit să vândă cărţi, dar să nu îl lăsăm singur cu banii, că este uşor de tentat. Doamna Eugenia Vodă ne-a propus o seară foarte călduroasă, parcă eram între prieteni şi ne povesteam la o cafea vieţile. Mie mi-a plăcut Dan C. Mihăilescu, care ne-a povestit cum s-a îndrăgostit de Tania Radu şi că, deşi stăteau în aceeaşi bancă, îşi scriau scrisori în fiecare zi, recenzând cărţile citite în seara precedentă. Domnul Patapievici a fost mult mai mult decât un librar. Eu aş zice că a ţinut cel mai dens curs despre literatura pe care a propus-o, mai dens decât la facultate. Grigore Leşe ne-a certat mai întâi pe noi, tineretul din ziua de azi, după care ne-a povestit cum decurge o zi din viaţa sa, şi bineînţeles, a scos din tolba sa instrumentele şi ne-a cântat.

Şi pe cine aveţi în vedere în cele ce urmează?

Săptămâna asta vine Ana Barton, iar luna martie o dedicăm femeilor, deci vom avea patru doamne care vor fi Librar pentru o zi. Nu spun nume pentru că vreau să cultiv curiozitatea. În fiecare vineri anunţăm librarul de miercurea următoare. Vor fi surprize mari.

Foto: Alex Coman Photography (care e alt Alex Coman decât Alexandru Coman cu care am vorbit).