Nu vă mulțumim!

Visit allwallpapersfree.blogspot.com

Acesta este un guest post, scris de un cititor pe nume Cristian Dobre. Domnul respectiv se înfuriase foarte tare la o replică stupidă a cuiva care afirmase că “şi nu ştiu care şi-a bătut copiii, dar acum au ajuns ingineri şi-i mulţumesc.” Cineva care nu era cititorul meu regulat – evident, cu o astfel de mentalitate – doar îl făcuse drăcuşorul internetului să pice în ziua aia pe pagina mea şi să expună păreri despre parenting.

Când am văzut enervarea lui Cristian Dobre, un om care comentează de obicei calm, civilizat şi cu glumiţe sobre, mi-am dat seama că e ceva acolo. Şi l-am rugat să-mi scrie un guest post, Nu vă mulţumim. 

Acesta e textul.

Am fost crescut și educat într-o familie “tradițională”, unde mi se aplicau în mod regulat corecții izvorâte din gândirea și civilizația milenară a poporului traco-geto-daco-român gen “unde dă mama crește”, “eu te fac eu te omor”, “mai bine plângi acum dar îmi vei mulțumi mai târziu”, etc. dacă am uitat ceva completați voi. Apoi ce venea de la școală era bonus: “dați, tovarășa (învățătoare/profesoară) în el dacă nu ascultă, pentru că vă dau eu voie”.

Am fost elev de mijlocul clasamentului, cu o mențiune prin clasa a doua iar în rest mi-am făcut jobul fără plăcere și tragere de inimă.

Prima dată s-a întâmplat prin clasa a doua după o ședință cu părinții, știți voi, locul acela unde părinților li se “umflă pipota de mândrie” sau “le crapă obrazul de rușine”, iar elevii sunt împărțiți între buni și răi, puturoși etc. A fost seara mea cu ghinion, pentru că luasem note proaste pe la niște lucrări și mamei “i-a crăpat obrazul de rușine”, în timp ce altele se făleau cu copiii lor silitori. “Știți, tovarășa X, că el este elev bun, dar este brânză bună în burduf de câine, trebuie stimulat” i-a spus învățătoarea mamei la plecare.

Nu am scăpat de perdaful de rigoare pe drum spre acasă, am intrat și am fost trimis să stau în camera mea în timp ce mama, care era pumped up, dădea raportul “capului familiei”, am fost familie tradiționala și se respectau ierarhiile. Tata a intrat în cameră, a închis ușa, a scos cureaua de la pantaloni și mi-a spus să mă întind în pat pe burtă “nu, nu așa, dai și chiloții jos”. Prima lovitură a fost ca un cuțit care mi-a despicat sufletul ca să facă loc acolo fricii, fricii de bătaie. Mai târziu au intrat amândoi la mine ca să îmi explice că “mai târziu am să le mulțumesc”.
Apoi, stimularea a continuat și în anii următori, tata prefera cureaua pe cur și zonele adiacente pentru că nu se vedeau vânătăile de sub haine, mama era mai neglijentă, mă pocnea pe față până îmi umfla buzele, unghii înfipte prin mâini, față, lingurile de lemn și făcălețul erau folosite atunci când nu vroia să își rupă unghiile.

Să ne înțelegem, asta se întâmpla și altor copii din bloc, ne auzeam prin pereți cei care erau la primire în seara respectivă, iar a doua zi ne arătam vânătăile. Alții erau puși să doarmă noaptea pe scări.

Bătăile erau asezonate desigur și cu exemple motivaționale, gen “vezi țigăncile alea care mătură pe stradă”, între timp una își ridicase fustele, se crăcănase și se p**a din picioare, “am să te duc să te angajez și să mături cu ele” când eram prin clasa a patra. Sau eram îmbrăcat cu haine murdare și vechi, și trimis cu ele a doua zi la școală. Tunsul zero era freza mea obișnuită de care își amintesc foștii colegi și acum.

Bonusul îl primeam de la profesori la școală, castane de ne umflau capetele, palme peste urechi și rigle de lemn peste palme însoțite de jigniri și bătăi de joc.

A venit ziua în care am trasat linia peste care nu am permis “capului familiei” să treacă. Intrasem la facultate și același controlling și parental bullying mi se serveau până într-o seară, când am găsit puterea să spun NU, să ripostez și să scot acel sentiment de frică. Universitatea, masterul și doctoratul le-am făcut cu plăcere și bucuria cunoașterii, note foarte bune și burse ceea ce mi-a dovedit că nu la mine a fost problema. Acel parental bullying mi-a distrus copilăria și mi-a călcat in picioare personalitatea, de multe ori m-a făcut să mă simt ca un milog cerșind să fiu iubit, nu bătut.

Peste ani părinții noștri se întâlnesc și discută despre realizările copiilor “asta pentru că le-am dat bătaie la timp, iar acum ne mulțumesc”.

Nu vă mulțumim! Pentru că se putea altfel.

Nu, nu vă mulțumim, dar ne este milă de voi pentru că ați îmbătrânit și nu ați găsit momentul sau puterea până acum să spuneţi că vă pare rău că ne-ați bătut ca niște bestii.

Notă Lorena: Nu le pare rău. Se creditează pentru realizările tale şi se laudă că bătaia lor a dat roade. Neironic. Vezi mămăile alea care comentează: Indiferent cum s-au purtat, sunt părinţii tăi şi îi respecţi.

Nu, nu vă mulțumim, pentru că ne-ați schilodit sufletele și ne-ați amestecat sentimentele de nici nu știm dacă vă iubim sau vă urâm, dacă ne este dor de voi sau nu vrem să vă mai vedem.

Nu vă mulțumim!

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. anda says:

    oh, Doamne! mi s-a strans sufletul. ca orice copil al generatie mele, am luat si eu bataie, asta insemna palme… rar… inca dor! ma bucur ca nu regasesc nimic din copilaria mea in copilaria fiului meu. are aproape 4 ani, insa ii cer parerea, il intreb, ii dau voie sa aleaga. cu limite, sigur. insa “pentru ca asa spun/vreau eu” nu este niciodata un argument!

  2. Ratacind pe net says:

    Numai scarba pentru cei care isi inchipuie ca sunt oameni pentru ca au luat bataie. Nu am pic de respect pentru distrusii cu sindrom Stockholm. Care devin la randul lor bully pentru ca glorifica violenta.
    In rest, omul a spus foarte bine: a reusit pentru ca a spus NU, in nici un caz pentru ca a fost abuzat. Ce a povestit este de film de groaza. Copii care isi aratau vanataile si erau lasati sa doarma pe scara!!! Te pisi pe ele de autoritati! Unde era autoritatea tutelara, unde era politia??? (si pe vremea aia erau teoretic legi care interziceau asa ceva)
    Stiu, se aplica bataia la ordinea zilei, dar parca la mine in bloc era mai cu perdea! Nu se ajungea la astfel de cazuri.
    Iar asta cu notele la scoala era doar o scuza pentru violenta. E greu sa recunosti, dar asta e: PARINTII TAI ERAU NISTE BRUTE PRIMITIVE CU O MARE INCLINATIE SPRE VIOLENTA CARE CAUTAU NOD IN PAPURA PENTRU A DA BATAIE (ca in bancul cu iepurasul si palaria)
    (Sper sa nu te deranjeze caps-urile, dar trebuia spus)
    Ai dreptate ca nu le pare rau si vin cu explicatii si vrajeli de un ridicol extrem la care numai un retard cu IQ subunitar pune botul. Cum adica sa respecti indiferent de cum s-au purtat??? Cat de imbecil distrus sa fii sa crezi asta?!? Au ajuns aplaudacii calaului (si cei care se vad cu musca pe caciula) sa spuna: ‘Indiferent de cum s-a purtat, e calaul tau si trebuie respectat’

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger